Horoscop
Înapoi la

Horoscopul săptămânii 9-15 august: Mercur intră în Fecioară în cea mai bulversantă săptămână a verii

Horoscopul săptămânii 9-15 august: Mercur intră în Fecioară în cea mai bulversantă săptămână a verii

Redactor Andreea Baluteanu

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Horoscopul săptămânii 9-15 august stă sub semnul influențelor contrare: avem confuzie și iluzii care se desfășoară ademenitoare în fața noastră, dar și accent pus pe practic, armonie și pace. Cu alte cuvinte, un horoscop complex și evenimente dificile printre care trebuie să jonglezi cu determinare și înțelepciune.

Pregătește-te pentru ce va urma citind horoscopul săptămânii 9-15 august! Vezi la ce să te aștepți din rândurile de mai jos!

Horoscopul săptămânii 9-15 august: ce evenimente se anunță

Horoscopul săptămânii 9-15 august începe cu Venus în Fecioară, aflată în opoziție cu Neptun în Pești. Confuziile și dezamăgirile sunt predominante, iar fanteziile ne pot bloca percepția corectă a realității.

femeie desenata care tine soare stilizat si clepsidra in maini

Mercur intră în Fecioară pe 11 august, un semn unde se simte ca acasă. Comunicarea devine organizată și ne putem baza pe ceea ce spunem și pe ceea ce ni se spune. Analizăm cu atenție tot ce ni se întâmplă acum și luăm cele mai bune decizii; ne e atât de ușor să ne raportăm la detalii și avem o viziune pătrunzătoare. Singurul risc e să părem lipsite de imaginație atunci când suntem atât de practice în abordare.

Tot pe 11 august Venus se află în Fecioară și se poziționează în triadă cu Pluto în Capricorn. Așteaptă-te la o zi plină de pasiune, în care putem însă să deprindem o fascinație obsesivă față de bani sau de iubire.

Citește și: Horoscopul lunii august: zodiile sunt în acord total cu Universul 

Horoscopul săptămânii 9-15 august: ce te așteaptă în funcție de zodie

Berbec. Demult nu ai mai fost atât de puternică și de determinată ca la începutul săptămânii, atitudini care te ajută de minune atunci când problemele înfloresc, așa cum se întâmplă acum. Marți obstacolele din calea ta devin și mai încăpățânate, dar și reziliența ta e pe măsură. Miercuri e o zi dedicată liniștii și purificării emoționale, exact ceea ce îți trebuie după zile atât de complicate. Joi ai tot timpul pentru o aventură spirituală sau personală, iar vineri petreci timp de calitate în compania iubitului sau a tipului de care îți place. Weekendul te aduce cu picioarele pe pământ și te învață că nicăieri nu e ca acasă, mai ales după o săptămână atât de aglomerată.

femeie imbracata in camasa care se plimba printr-un lan

Taur. Începe săptămâna cu un pas liniștit: nu alergi la vreo cursă de la Olimpiadă, ci ești tu însăți, Tăuroaica ce adoră să abordeze lucrurile cu precauție. Ai o idee genială sau o strategie pentru succes? Așteaptă să vezi ce spun și amicii tăi despre ele. Vei primi un sfat de care aveai mare nevoie marți. Joi e o zi dificilă, în care ești obligată să mediezi cearta dintre doi oameni care nu au nici cel mai mic motiv să intre în conflict. Toleranța ta e aproape de zero vineri, atunci când orice mic neajuns te scoate din sărite. Dar sâmbătă și duminică își iau revanșa și te invită la distracție. Poți de asemenea să primești și o sumă de bani folositori.

Gemeni. Dacă ai ști câte lucruri mărețe faci acum, nu ți-ai mai pierde timpul plângându-te că nu ai reușit absolut nimic în această săptămână. Privește perioada ca pe un incubator în care cresc idei geniale, ce vor germina în proiecte de succes. Dar e valabil și pe plan personal: flirturile de acum se vor transforma în relații sigure, iar bărbații care îți atrag atenția au potențial de suflete pereche. Joi ești concentrată pe chestiunile bănești și nu mai ai timp de nimic altceva, iar vineri ai parte de o discuție stimulatoare cu un prieten sau un străin. Nu o să îți mai vezi capul de treburi sâmbătă și duminică, atunci când ești obligată să te ocupi de o mulțime de sarcini.

Rac. Începi săptămâna cu o dispoziție iritabilă și faci din țânțar armăsar, dar din fericire aceste stări trec repede. Marți și miercuri sunt zilele cele mai importante ale perioadei, cele în care îți vei schimba atitudinea și vei începe să vezi altfel rolul tău în lume. Universul te recompensează oferindu-ți o mulțime de oportunități pe care nu îți mai este teamă să le accepți. Joi realizezi singură ce om minunat ești și îți cumperi ceva scump pentru a sărbători caracterul tău extraordinar. Las-o însă mai moale vineri sau toată lumea va crede că te dai mare cu realizările tale. Sâmbătă și duminică nu ar strica să cultivi un plus de modestie, fără să uiți însă cine ești și ce anume ai realizat în această săptămână.

Leu. Începi săptămâna cu un apetit extraordinar pentru colaborare. Lucrezi de minune în echipă și rezonezi fabulos cu colegii tăi, dar poți avea idei minunate și atunci când discuți cu prietenii. Marți și miercuri ești exact la polul opus: singurătatea te va ajuta mai mult fiindcă ai nevoie să rumegi în liniște anumite descoperiri despre tine. Oare ești prea mândră; oare oferi suficientă căldură celor dragi? Acestea sunt întrebările care te tulbură acum. Joi inima îți bate mai tare datorită unui compliment oferit din suflet, iar vineri ai o dispoziție creativă de zile mari. Weekendul e minunat dacă deții o afacere personală sau ai de gând să întemeiezi una.

Fecioară. Ar trebui să fii consultant, fiindcă ai o soluție pentru problemele tuturor – inclusiv ale tale – luni și marți. Nici nu termină bine lumea să îți spună ce așteaptă de la tine că deja ai răspunsul pregătit. Miercuri tot ce contează sunt oamenii tăi dragi și nu îți dorești decât să petreci cât mai mult timp posibil în compania lor. Însă atâta sociabilitate te poate obosi, așa că joi e mai bine să te retragi. Vineri e crucial să fii flexibilă și să accepți compromisurile pentru a avea parte de liniște și armonie. Din fericire sâmbătă și duminică nu mai trebuie să faci aproape nimic: lucrurile vor merge bine oricum, așa că nu îți mai lipsește decât să te bucuri de viață.

Balanță. Ai mare nevoie de un prieten apropiat luni, căruia să i te confesezi și care să îți dea un sfat dezinteresat absolut necesar acum. Cu ajutorul recomandării lui poți trece mai ușor peste tumultul emoțional al săptămânii, și vei avea nevoie de orice tip de susținere. Marți și miercuri ești cuprinsă de sentimente intense și îți vine să fugi undeva departe de unde să nu te mai întorci. Joi te trezești însă cu o altă stare de spirit și ceva din interior îți spune că poți răzbi în orice situație. Ești privită ca un lider vineri și mase de oameni îți sorb fiecare cuvânt, dar tu nu te simți deloc în stare să influențezi. Mai degrabă ai dori să asculți decât să vorbești weekendul acesta.

Scorpion. Luni este o zi în care e bine să fii atentă peste tot pe unde pășești fiindcă sunt capcane ascunse în calea ta. Te vei simți ca în desenele animate cu Tom și Jerry, alunecând pe coji de banane sau lovindu-te cu capul de ferestre lăsate deschise intenționat. Marți și miercuri sunt însă zile ușoare în care reușești tot ceea ce îți propui fără prea mari bătăi de cap. Dimpotrivă, cu cât renunți mai repede la control, cu atât mai bine. Joi te implici într-un conflict cu șeful care îți afectează și ziua de vineri: ai face bine să nu faci valuri acum. Dar weekendul vrea să te încânte cu plăceri presărate peste tot: e un regal al bucuriei pentru tine.

Săgetător. Îți place gastronomia? E minunat, deoarece luni e o zi magică pentru a găti la propriu, dar și pentru a pune la dospit proiecte, la figurat. Însă nu strică să ai soluții de rezervă fiindcă se poate întâmpla să nu ai succes din primele încercări. Marți și miercuri ai parte de obstacole și gândești mult, așa că atunci când vii acasă epuizată delicatesele pregătite la începutul săptămânii vor fi un adevărat răsfăț. Joi și vineri sunt zile fabuloase în care ai noroc din plin și până și tu te întrebi ce anume ai făcut de ai devenit favorita astrelor, iar sâmbătă și duminică ai de muncă. Ai mult de muncă, așa că pregătește-te să impresionezi.

femeie care tine in mana prajituri

Capricorn. Parcă nimeni nu mai tace în compania ta: cei apropiați vorbesc și vorbesc, împiedicându-te să îți vezi de activitățile tale. Nu e vina nimănui că inspiri încredere și determini oamenii să se deschidă, dar poți pune piciorul în prag, cerând un pic de liniște. La fel de eficientă ești și în celelalte zile ale săptămânii, atunci când descoperi soluții briliante la problemele tuturor în cel mai scurt timp. Joi și vineri sunt zile mai dificile, în care ești ușor de manipulat și poți da dovadă de prea multă lăcomie. Îți recapeți însă seninătatea sâmbătă și, încărcată cu această energie productivă, poți acumula cunoștințe noi duminică, o zi favorabilă studiului și cercetării domeniilor care te interesează.

Ți-e teamă de ce îți aduce dragostea vara aceasta? Află care sunt zodiile seduse și abandonate până în septembrie!

Vărsător. Săptămâna începe fabulos, cu romantism și aventuri sentimentale cât cuprinde. Dacă ești single, vei fi o prezență magnetică ce va smulge complimente de pretutindeni, iar dacă ești într-o relație este timpul să fii scufundată în adorația și iubirea partenerului tău. Cert este că te afli în al nouălea cer, dar din păcate nu rămâi acolo. Mijlocul săptămânii e mai degrabă plictisitor, iar tu ești într-o dispoziție proastă. Vineri ai parte de creativitate din plin, ceea ce te mai animă. În weekend te simți liniștită și protejată de o putere înaltă, motive să revii iar la bucuria de la începutul perioadei.

Pești. Din când în când în viață nu poți face altceva decât să riști chiar și atunci când nu deții toate datele problemei. E de înțeles că vrei să știi în ce te arunci cu capul înainte, dar nu ai la dispoziție o asemenea viziune acum. Adună cât încredere poți și ai credință. Marți și miercuri începi să ai mai multe detalii despre viitorul tău, iar joi trebuie să te confrunți cu o problemă într-un parteneriat. Vineri e dedicată emoțiilor intense și întunecate, cel mai probabil provocate de ruptura de joi. Însă weekendul e plăcut și îți aduce tot ceea ce ai visat, dar și începutul unei perioade în care norocul va fi de partea ta.

Horoscopul săptămânii 9-15 august aduce un mix de determinare și hotărâre, claritate și diplomație, dar și pasiune și aplecare spre obsesii.

Surse foto: iStock, Unsplash

Articolul urmator
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
Ce zi a saptamanii esti?
Incepe quiz
Ce zi a saptamanii esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.