Horoscop Înapoi la

Luna de diamant a zodiei tale. Toate visurile ţi se împlinesc! 

Marţi, 16.05.2017
de Violeta Ieremie

Cu toţii ne bucurăm de momentele bune din viaţa noastră, însă uneori avem impresia că acestea sunt atât de rare, încât le aşteptăm cu sufletul la gură.

Conform astrologiei, fiecare zodie are perioade când le merge bine pe toate planurile.

Se pare că este vorba de un interval de o lună, în care visurile devin realitate pentru fiecare zodie.

femeie bucuroasa

Berbec

Pentru Berbeci, luna aprilie 2018 este cea mai favorabilă. Începutul lunii este momentul când are loc o transformare în viaţa acestui nativ. Tot răul de care ai avut parte până acum se schimbă şi începi să vezi partea bună a lucrurilor. Gândurile pozitive le înlocuiesc pe cele negative. Potrivit firii tale războinice, nu te laşi bătut aşa uşor, deci nu da înapoi de la provocările care îţi apar în cale, căci eşti pe drumul cel bun.

În ceea ce priveşte cariera, deşi ai întâmpinat dificultăţi la locul de muncă, luna aprilie îţi dă ocazia să culegi roadele. Datorită energiei de care debordezi, ai la dispoziţie multe resurse pe care le poţi folosi în avantajul tău şi e aproape imposibil să nu reuşeşti. Oportunităţile vin din toate părţile şi depinde numai de tine să alegi ce ţi se potriveşte cel mai bine.

Taur

Luna mai 2017, în care totul revine parcă la viaţă, îţi aduce abundenţă pe toate planurile. În mai, ai ocazia să-ţi arăţi partea strălucitoare a personalităţii tale şi să fii un magnet pentru tot ce îţi doreşti. Dacă întâmpini dileme în viaţa ta, aceasta este luna în care poţi lua lucrurile de la capăt.

Se pot produce schimbări în carieră, însă, de data asta, acestea vor fi de bun augur şi vei fi recompensată pe măsură. Pe de altă parte, această schimbare te ajută să petreci mai mult timp cu familia şi poate chiar să te gândeşti să începi o nouă afacere la care visezi.

Întrucât planetele se aliniază pentru tine, beneficiezi de tot sprijinul celor dragi şi de înţelegerea pe care ţi-o pot da.
În altă ordine de idei, în plan amoros, se ivesc o mulţime de ocazii la orizont pentru a lega prietenii şi chiar să-ţi găseşti marea iubire sau să ţi-o îmbunătăţeşti pe cea în care eşti deja.

Gemeni

Începutul anului 2019 vine cu noi începuturi şi în viaţa ta. Ai motivaţia necesară pentru a-ţi pune pe hârtie planurile pe care vrei să le duci la bun sfârşit. E posibil să laşi familia pe plan secundar, însă tot vei avea parte de susţinerea ei pentru a-ţi îndeplini obiectivele.

Acum e timpul în care înveţi să colaborezi cu ceilalţi şi să iei în considerare şi dorinţele celorlalţi, astfel încât să reuşiţi să lucraţi în echipă. Cuvintele-cheie în această lună sunt flexibilitatea şi armonia care încep să se instaleze şi în viaţa ta după clipe mai puţin favorabile. Datorită energiei de început de an, latura pozitivă cu care începi să faci paşii către dorinţele tale te însoţeşte peste tot unde mergi. 

Rac

Luna racilor în care planetele le surâd este septembrie 2020. Fiind o fire care ţine mult la familie, septembrie este perioada în care se echilibrează energiile cu cei dragi şi reuşeşti să fii pe aceeaşi frecvenţă de undă cu ei, beneficiind de tot sprijinul de care ai nevoie pentru a-ţi duce mai departe obiectivele.

După tot efortul depus, începutul toamnei este potrivit pentru a fi în armonie cu ceilalţi, cu tot ce e în viaţa ta. A venit şi timpul tău să te relaxezi şi să aştepţi rezultatele care nu întârzie să apară. Un alt aspect pentru care septembrie este o lună bună pentru tine constă în prosperitatea financiară. Cei dragi din familie şi contactul cu oamenii joacă un rol important în acest sens, acum având ocazia să-ţi pui în valoare abilităţile de comunicare pe care le deţii.

femeie care se bucura

Leu

Luna care le dă cele mai mari satisfacţii şi impiniri Leilor este luna călduroasă de vară, iulie 2017. Acum parcă totul se echilibrează, iar succesul profesional este în creştere. În mod normal, Leii sunt persoane care fac totul cu pasiune şi obţin ce îşi doresc datorită talentelor înnăscute, însă în luna iulie toate aceste lucruri se amplifică.

Dorinţa acestor nativi dintotdeauna este să fie admiraţi şi să se afle pe scenă sub lumina reflectoarelor. Mijlocul verii le dă ocazii nenumărate pentru a-şi etala abilităţile oratorice şi de organizare. În aceste circumstanţe, pot să-şi pună în valoare şi empatia faţă de oameni şi să colaboreze într-un mod armonios cu ei. Luna iulie este bună pentru introspecţie pentru aceşti nativi şi să se reconecteze cu puterea lor interioară, fiind ghidaţi de intuiţie.

Fecioară

Pentru Fecioară, cea mai bună lună din an este noiembrie 2018. Planetele se aliniază şi scot în evidenţă relaţiile bune cu familia şi sănătatea emoţională. Acum e momentul să fii deschisă către tine, către tot ce vine nou. Toată activitatea ta se bazează pe sentimentul de fericire şi pe satisfacţie. Pornind din acest punct şi făcând alegeri care îţi dau o stare de bine, ai parte de energie şi de lucruri bune care încep să vină spre tine.

Energiile acestei luni fac o tranziţie de la autonomie la munca în echipă şi la ajungerea la un numitor comun. Pentru a avea succes, ai nevoie şi de oameni care să te sprijine, astfel că în această lună planetele îţi vor oferi tot ce ai nevoie pentru a reuşi.

Balanţă

August 2019 este luna în care Balanţele vor avea cele mai mari satisfacţii. Încrederea îţi este amplificată şi te ajută să ajungi la rezultatele pe care ţi le doreşti fără a fi dependentă de alte persoane. În această perioadă ar trebui să-ţi scoţi la iveală planurile pentru că sunt toate şansele ca ele să se îndeplinească. Puterea lui august îndepărtează orice obstacol îţi stă în cale fără să faci compromisuri.

Acum e momentul în care nimic nu strică armonia cu membrii familiei, iar planetele te sprijină pentru a avea parte de tot ce-i mai bun în viaţă. Şansele de călătorie cresc, luna august aducându-ţi în cale oamenii potriviţi cu care poţi lucra la îndeplinirea obiectivelor tale.

Scorpion

În luna iunie 2017, ai ocazii excelente de a te afla pe culmile succesului. Cariera este pe primul loc acum şi începi să simţi satisfacţiile care vin în urma muncii depuse. Acum e perioada propice în care poţi să-ţi pui în evidenţă abilităţile sociale pentru a fi mai aproape de visurile tale.

Este binevenită o schimbare de imagine şi, în acelaşi timp, colaboararea cu alte persoane te poate ajuta să ajungi mai repede unde ţi-ai propus. Luna călduroasă din iunie te ajută să-ţi cureţi organismul şi să ai o sănătate bună printr-un stil de viaţă corect. Energia bună vine odată cu curăţenia pe care poţi s-o faci atât în lucrurile personale, cât şi în gânduri.

succes profesional

Săgetător

Echilibrul este pe primul loc pentru Săgetători în luna decembrie 2017. După un an încărcat, nativul din această zodie îşi doreşte să se liniştească şi să-şi pună pe foaie proiectele pe care vrea să le ducă la îndeplinire. Cu o stare de pace în suflet şi dorinţă de a fi fericit, Săgetătorul începe să atragă situaţii care-i sunt favorabile şi care îl vor propulsa către îndeplinirea dorinţelor sale.

Ai libertatea de a-ţi conduce viaţa după propriile reguli şi nimic nu pare să te limiteze în drumul către ceea ce îţi doreşti. Eşti pe cont propriu şi ai toată încrederea din lume pentru a avea parte şi de toată prosperitatea pe care o meriţi. În urma efortului depus în dezvoltarea carierei, Săgetătorii sunt recompensaţi în decembrie.

Capricorn

Luna de diamant a Capricornului este octombrie 2018, moment în care viaţa profesională îţi va fi afectată într-un sens bun. Odată cu transformările care vin în urma unor victorii în carieră, încrederea ta este la cote maxime şi îţi dă putere să-ţi duci la îndeplinire proiectele rămase în aşteptare. Ai ocazia acum să începi afacerea pe care ţi-o doreşti de mult timp.

Şi partea financiară se va îmbunătăţi, astfel că poţi avea ocazia să începi să conduci afacerea familiei tale sau să ai activităţi care să te aducă cu un pas mai aproape de scopurile tale. Sănătatea se va îmbunătăţi în această perioadă şi începi să ai mai multă grijă de tine din toate punctele de vedere.

Vărsător

Vărsătorii au ca lună protectoare februarie 2019, fapt care le aduce bucurii personale şi profesionale. Oportunităţile îţi bat la uşă, succesul fiind inevitabil pentru aceşti nativi. Atmosfera din februarie se învârte în jurul liniştii pe care o conferă familia şi încrederea în visurile pe care le au.

A sosit timpul să nu mai amâni lucrurile şi să începi să te gândeşti serios la proiectele neterminate, deoarece planetele îţi sunt favorabile şi îţi trimit toate resursele de care ai nevoie.
Totodată, liniştea mentală începe să se instaleze în februarie în viaţa ta şi ai claritate în ceea ce vrei să faci mai departe.

Peşti

Marte este luna în care Peştii se simt binecuvântaţi şi sunt în elementul lor. Dorinţa de independenţă este amplificată şi, în cele din urmă, energia pe care planetele ţi-o furnizează te ajută să-ţi îndeplineşti visul cel mare după care tânjeşti.

Primăvara, anotimp al renaşterii şi al creaţiei, este benefic pentru a avea claritate în ceea ce-ţi propui să faci. Iar luna marte este momentul în care începi să simţi că lucrurile se deblochează şi începi să ai activităţi care îţi bucură sufletul şi te ajută să atingi prosperitatea financiară de care ai nevoie pentru a avea stilul de viaţă pe care ţi-l doreşti.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (18)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

top 5 divahair.ro

  • vizionate
  • votate
  • discutate
  1. Combinaţia de blugi cu pulover nu mai este la modă! Cu ce să o înlocuieşti! (30888 vizite)
  2. Test de personalitate: barbatul este afară sau în casă? Vezi ce spune răspunsul despre tine! (25649 vizite)
  3. Femeile stilate nu mai poartă blugi în toamna 2017! Ce model de pantaloni le-a cucerit! (21594 vizite)
  4. Mercur întră în Scorpion : două zodii încep o poveste de dragoste interzisă (20348 vizite)
  5. 3 zodii care îşi trădează marea dragoste în octombrie (19905 vizite)
  1. Nuanța pe care să nu o porți niciodată dacă ai părul deschis la culoare (nota 5)
  2. Cea mai elegantă gravidă! Ținute șic purtate de Kate Middleton în perioada sarcinii (nota 5)
  3. Te invităm la concurs! Câștigă un ser amplificator cu apă din gama Aqua Infini și o borsetă GALÉNIC! (nota 5)
  4. Cum să îţi păstrezi frumuseţea şi sănătatea în sezonul rece (nota 5)
  5. 12 trucuri de machiaj pentru ten palid (nota 4.8)
  1. Regulamentul concursului „Participă la concursul „Iulia, o scânteie...” organizat de Teatrul Elisabeta și câștigă o invitație dublă!” (0 comentarii)
  2. Blugii skinny nu se mai poartă cu botine! Uite cum arată încălțămintea perfectă pentru skinny jeans! (0 comentarii)
  3. 3 femei din zodiac care domină în relație (0 comentarii)
  4. Cele 3 trucuri care au ajutat-o pe o femeie să slăbească 36 de kilograme (0 comentarii)
  5. O tânără a murit de cancer de colon, după ce medicul i-a spus că este constipată. Ce simptome a ignorat! (0 comentarii)

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!