Horoscop
Înapoi la

Luna este în Gemeni: zodiile sunt tentate spre infidelitate

Luna este în Gemeni: zodiile sunt tentate spre infidelitate

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

În data de 18 octombrie, Luna se află în constelația Gemenilor, ceea ce aduce un fior de schimbare subtilă în viața romantică a zodiilor. Atunci când Luna evidențiază acest semn mutabil, comunicativ și plin de viață, ea aduce o înclinație către flirt și pasiuni fugare, o fascinație către aventură și ieșirea din cotidian.  

Lumina și întunericul se împletesc atunci când Luna trece prin Gemeni, care au o natură dublă și pendulează între statornicie și experiențe noi, incitante.

Să vedem care sunt influențele Lunii în Gemeni asupra vieții sentimentale a zodiilor și câte relații vor fi puse la încercare în perioada care urmează.

cuplu sexi

Berbecul își uită angajamentele

Impulsivul Berbec riscă să-și uite obligațiile față de partener, pentru că o nouă țintă apare la orizont. Teama Berbecului de a fi absorbit de rutină este destul de acută în această perioadă, motiv pentru care nativii sunt mai predispuși spre infidelitate, mai ales sub influențele capricioase ale Lunii în Gemeni. Chiar dacă nu vor intra într-o aventură, mulți Berbeci vor arăta interes vădit către persoane nou apărute în viața lor. Liberi în gândire, Berbecii se simt pe deplin justificați în acțiunile lor și le consideră o experiență nouă care le îmbogățește viața.

Taurul dorește stabilitate

Deși este condus de Venus și romantismul este foarte important pentru el, Taurul are o perioadă de stabilitate în relație, care nu poate fi influențată de un eveniment astral trecător. Numai în cazul în care partenerul îl ignoră, s-ar putea ca Taurul să se gândească la o aventură atunci când Luna intră în Gemeni, dar nu înseamnă că o va pune în practică. Unii Tauri s-ar putea îndrăgosti în weekend, dar, în general, vor fi statornici, indiferent de influențele viclene ale Lunii în Gemeni.

Gemenii sunt într-o dispoziție romantică

Pentru că Luna trece prin semnul lor, Gemenii au o pronunțată tendință spre flirt și îndrăgostire. Natura lor volatilă este mereu predispusă către experiențe romantice numeroase, uneori făcute doar în joacă, alteori depășind limitele unui simplu joc și devenind o aventură pasională. Dar sub razele hipnotice ale Lunii, s-ar putea ca Gemenii să descopere că cineva din cercul lor apropiat de prieteni este mai ispititor decât de obicei și să treacă la avansuri fățișe.

Racul este infidel

Luna în Gemeni nu are efecte prea pronunțate asupra Racului, dar acesta ar putea deveni infidel din răzbunare. Atunci când își pierde legătura emoțională cu partenerul, se simte neglijat și nevoile sale afective nu sunt satisfăcute, Racul nu se dă în lături să caute tandrețe în altă parte decât în relația sa. Așa că singura influență a Lunii în Gemeni este de a face tendințele deja existente ale Racului și mai puternice.  

Leul se ferește de ispite

Deși adoră să fie în centrul atenției și nu se dă înapoi de la întâlniri pasionale, Leul se află sub semnul fidelității în această perioadă, așa că nu va călca strâmb, indiferent de influențele astrale. Singurul caz în care și-ar putea schimba atitudinea este dacă partenerul îl ignoră. Chiar și atunci se va gândi doar la flirturi și schimburi de priviri semnificative, dar nu va trece la acțiune, pentru că nu vrea complicații în viața sa în acest moment.

Fecioara are gânduri vinovate

Pentru Fecioară, influențele Lunii în Gemeni se manifestă doar în planul imaginației. Pentru că vor întâlni unele persoane incitante la sfârșitul acestei săptămâni, Fecioarele nu-și vor putea opri mintea să creeze scenarii jucăușe și pasionale. Mai ales dacă li se oferă atenție, închipuirea lor va prinde aripi, dar nu vor depăși granițele imaginarului, pentru că nu vor să-și rănească partenerii actuali.

Balanța nu rezistă tentațiilor

Deși Balanța preferă echilibrul în relație și se ferește de infidelitate, intrarea Lunii în Gemeni îi surprinde pe nativi într-o dispoziție vulnerabilă din punct de vedere emoțional. Iată de ce orice tentație le apare în cale s-ar putea să-i destabilizeze, mai ales dacă nu sunt satisfăcuți în cuplul actual. Sfârșitul de săptămână ar putea fi o probă de foc pentru Balanță, care nu va rezista avansurilor unei persoane fermecătoare.

infidelitate

Scorpionul are curiozități extraconjugale

Scorpionul este un semn foarte senzual, iar Luna în Gemeni îi amplifică tocmai această latură pătimașă. În plus, Scorpionii au o mare curiozitate și, atunci când întâlnesc o persoană care îi fascinează, încep imediat să-și imagineze scenarii fierbinți. Iar de la gând până la faptă nu este decât un pas în cazul nativilor Scorpion, care se lasă purtați de pasiune, mai ales dacă relația lor nu funcționează prea bine. Deși valorile familiale sunt importante pentru ei, unii Scorpioni nu-și vor înfrâna curiozitatea și vor avea experiențe interesante în acest weekend.

Săgetătorul se concentrează pe relația actuală

Pentru Săgetător este o perioadă în care se ferește de infidelități și încearcă să-și revigoreze relația prezentă. Fiind o fire optimistă și loială, Săgetătorul luptă până în pânzele albe pentru a-și salva iubirea, iar trădările apar doar atunci când realizează că nu mai este nimic de reparat. În orice caz, Luna în Gemeni nu va avea putere asupra Săgetătorului, care se concentrează pe partenerul actual.

Capricornul se îndrăgostește

Pentru Capricorn, Luna în Gemeni ar putea aduce o nouă dragoste, dacă le iese în cale persoana potrivită. În general, Capricornii sunt responsabili și disciplinați și evită să-și înșele partenerii. Doar o schimbare radicală a relației cu partenerul îi poate împinge către infidelitate. Dar atunci când se îndrăgostesc, Capricornii nu regretă că se aruncă într-o aventură, ba chiar pot menține două relații în același timp pe termen lung,

Vărsătorul are parte de iubire fără constrângeri

Reprezentanții acestui semn zodiacal sunt serioși cu privire la promisiunile pe care le-au făcut. Cu toate acestea, sunt îndrăgostiți de libertate și pot încerca să găsească pe cineva dacă se simt prinși într-o relație. Luna în Gemeni va aduce o nevoie de evadare mai mare decât de obicei pentru acei nativi care au probleme în cuplu. Iată de ce pe parcursul weekendului s-ar putea lăsa seduși și prinși într-o aventură liberă de orice constrângeri.

scena de dragoste

Peștii se simt atrași de persoane noi

Romantismul intrinsec al Peștilor este unul dintre motivele pentru care încep să scrie o nouă poveste de dragoste, atunci când cea veche nu-i mai satisface. Luna în Gemeni scoate la iveală nevoia lor de a găsi persoane noi care să-i înteleagă, să le încurajeze talentele și, în același timp, să îi conecteze cu lumea reală. Această nevoie de împrospătare și conexiune este cea care îi va împinge pe unii Pești în legături nepermise în perioada următoare.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cele mai intuitive zodii. Niciodată nu dau greș
Cele mai intuitive zodii. Niciodată nu dau greș
Ce bărbat este în stare să îți aducă luna de pe cer?
Incepe quiz
Ce bărbat este în stare să îți aducă luna de pe cer?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.