Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Opt cupluri din zodiac care nu vor face casă bună niciodată

Marţi, 25.07.2017

Dacă te numeri și tu printre femeile care ard de nerăbdare să afle semnul zodiacal al tipului pe care îl plac (uneori chiar înainte de a-i ști numele), ne vom înțelege de minune! Chiar dacă suntem de multe ori privite cu amuzament, obiceiul nostru nu are nimic de-a face cu ocultismul, ci se raportează la magica „potrivire” de caractere și de atitudini.

Azi vom discuta însă despre acele cupluri care nu au ce căuta împreună! Dacă te descoperi protagonistă a uneia dintre asocierile de mai jos, fugi cât de departe poți!

Cupluri din zodiac care nu se potrivesc defel

Oricât de mare ar fi compatibilitatea sexuală dintre semnele de mai jos, relația nu va fi niciodată armonioasă!

cuplu cearta

Berbec și Scorpion. Deși atracția dintre cei doi este spontană și incendiară, Scorpionii și Berbecii nu vor reuși să rămână împreună, fericiții fiind, după primele nopți de pasiune. Semnul de foc e prea încăpățânat și aprig, dar nici Scorpionului nu îi lipsește pasiunea, ba dimpotrivă. Iar când cele două energii se bat cap în cap, va fi cutremur!

Pești și Balanță. Cum ar putea aceste două ființe suave să nu reziste împreună? E vorba de o relație între o persoană sensibilă, visătoare, și una sociabilă și fermecătoare, ambele amabile și pline de grație. Ce nu funcționează? Niciunul dintre cele două semne nu este faimos pentru puterea sau realismul său, iar relația se va destrăma încet, încet!

Capricorn și Vărsător. Singurul lucru intens și fierbinte la relația dintre un Capricorn și Vărsător sunt certurile! În timp ce semnul de pământ e stabil, fidel și ambițios, dar adoră ordinea și lucrurile previzibile, Vărsătorul are o personalitate spontană, fermecătoare, dar complet haotică. Sincer, nici măcar nu înțelegem cum au ajuns împreună!

Leu și Taur. De data aceasta, în relația dintre Leu și Taur există o scânteie pe care nimeni nu o poate contesta! Ambii sunt atrași de plăceri, de lucrurile fine, însă, totodată, ambele semne cad adesea pradă unei încăpățânări care se va dovedi distrugătoare pentru relația lor. În loc să pună umărul pentru o dragoste ca în povești, sunt mai interesați de cine are dreptate dintre ei!

conflict cuplu

Gemeni și Rac. Stabilitatea este o necunoscută în această asociere! Emotivi și sensibili, Racii sunt recunoscuți în zodiac pentru dispoziția lor mereu schimbătoare, dar nici Gemenii nu sunt mai prejos. Multă lume îi consideră superficiali tocmai pentru că au o personalitate atât de complexă, care nu este însă caracterizată de răbdarea de care are nevoie Racul. Se vor ciondăni cât e ziua de lungă!

Capricorn și Leu. Între cuplurile care nu fac casă bună, Capricornul și Leul sunt o prezență constantă. E adevărat, la început găsesc teritoriu comun, ambii fiind foarte ambițioși și atrași de putere, dar au mai multe șanse să devină parteneri la job, decât în viața personală. În plus, cele două zodii vor cu tot dinadinsul să fie ele cele care triumfă mereu, ceea ce va crea un dezechilibru în relație!

Fecioară și Săgetător. Aducem din nou împreună o zodie de foc și una de pământ, două elemente care nu se înțeleg prea bine! Săgetătorul este esența aventurii și a impulsivității și îi place să își trăiască viața cu intensitate arzătoare. De partea cealaltă, Fecioara e cu picioarele adânc înfipte în pământ și nu înțelege de ce ți-ai asuma riscuri inutil. La un moment dat se vor sătura să se explice unul altuia!

Scorpion și Vărsător. Conversațiile dintre aceste două semne sunt de-a dreptul fascinante, atât timp cât le privești de undeva, din spatele unui panou de siguranță. Sociabile, cele două zodii se vor antrena în discuții interminabile care le-ar putea cimenta o relație de milioane, dacă nu ar ține ambele cu dinții de opiniile lor. E clar că nu se vor plictisi niciodată unul de altul, dar e la fel de sigur că vor sfârși strângându-se reciproc de gât.

Tu ai făcut vreodată parte din cuplurile care nu fac casă bună de mai sus? Ești de acord cu noi că sunt perfect incompatibile?

Surse foto: Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.9 (44)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Este oficial! Primul caz de coronavirus, confirmat în România! (83155 vizite)
    2. Ce este Nodul Nord în Gemeni și cum te afectează pe tine, în funcție de zodie (31848 vizite)
    3. 2 zodii sunt predestinate să se îndrăgostească până la finalul anului (23732 vizite)
    4. 3 zodii care vor avea cel mai bun sfârșit de lună (18541 vizite)
    5. Portalul 06.06. Ce aduce această dată în funcție de zodie (9345 vizite)
    1. Portalul 06.06. Ce aduce această dată în funcție de zodie (nota 5)
    2. Vestea de la OMS care a declanșat explozii de bucurie în lume: nu va mai fi un al doilea val de îmbolnăviri cu coronavirus! (nota 5)
    3. Cum ne vom putea testa de COVID-19. Autoritățile vin cu lămuriri (nota 5)
    4. 3 zodii care își găsesc anul acesta marea iubire și rămân împreună până la moarte și dincolo de ea (nota 4.8)
    5. Adrian Streinu-Cercel spulberă visul românilor la o vară normală: cât ar mai trebui să dureze restricțiile drastice (nota 4.8)
    1. Afla cum se mentine in forma Salma Hayek! (0 comentarii)
    2. Ghid de supraviețuire pe perioada lui Venus retrograd, care e aici să-ți distrugă relația (0 comentarii)
    3. Top 20 de poezii de dragoste scurte care îţi vor cuceri iremediabil jumătatea (0 comentarii)
    4. Cât vom scoate din buzunar pentru o vacanță în România, după pandemie. Prețurile s-au schimbat, atât la mare cât și la munte (0 comentarii)
    5. Doliu la Hollywood! O mare actriță a murit, după o lungă bătălie împotriva cancerului (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!