Horoscop
Înapoi la

Principalul motiv pentru care ești nefericită, în funcție de zodia ta

Principalul motiv pentru care ești nefericită, în funcție de zodia ta

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Când vorbim despre zodii, unele semne, precum Săgetătorul, sunt renumite pentru optimismul lor, altele, ca Gemenii sau Leul transmit bucurie de a trăi, în vreme ce nativii din Fecioară sunt serioși și rezervați, având uneori tendințe depresive. Influențele planetare sunt foarte importante, pentru că ne pot predispune spre personalități mai expansive sau mai reținute. De exemplu, Capricornul se află sub oblăduirea lui Saturn, cunoscut ca marele malefic, așa că nativii din această zodie sunt adesea melancolici și sobri.

Dar, indiferent cât de veseli sau serioși ar fi nativii din diferite zodii, fiecare semn are o suferință care îl definește, o neîmplinire peste care nu știe cum să treacă. Iată care este suferința secretă a fiecărei zodii și cum îi influențează pe nativii din semnul respectiv. 

singura

Berbecul

Ești nefericită atunci când te simți constrânsă, obligată să trăiești o viață care nu ți se potrivește. Firea ta impulsivă și deschisă te face să cauți libertatea cu orice preț, dar spiritul tău de sacrificiu te poate ține blocată în relații și acțiuni care îți displac. Chiar dacă faci tot ce trebuie făcut ca să fie bine, simți că existența ta este aridă și nu ai nici un pic de bucurie. Găsește o cale de mijloc, pentru a-i ajuta pe cei la care ții, dar fără să sacrifici libertatea care îți aduce adevărata fericire.

Taurul

Nefericirea ta este amplificată atunci când sunt foarte multe lucruri pe care nu le poți controla în viața ta. Ai sentimentul că nimic nu merge și nu mai vezi nici măcar aspectele pozitive ale existenței tale. Pentru a te elibera de nefericire, este necesar să-ți schimbi settingul mental, să dobândești înțelepciunea de a accepta că sunt lucruri pe care nu le poate controla nimeni sau nu stau în puterea ta la un moment dat. Fericirea va veni atunci când te concentrezi pe ce este bun în viața ta.

Gemenii

Te simți nefericită atunci când te concentrezi pe lucrurile negative pe care le-ar putea crede alții despre tine, în loc să observi ce persoană minunată ești. Nu ar trebui să-ți faci atâtea griji despre ce gândesc alții despre tine, pentru că mulți dintre ei fac ce faci și tu: se frământă legat de ce crezi tu despre ei. Este un ciclu bolnăvicios, dar este vremea ca tu să-l rupi și să-ți permiți să fii fericită din nou.

Racul

Ajungi să simți nefericire când te dedici total altora și nu mai ai nici un moment pentru tine. Firea ta altruistă te face să-i protejezi pe toți cei din jur și să te încarci cu problemele lor, dar astfel vei fi copleșită, până la urmă. Este minunat să-i ajuți pe alții, dar nu trebuie să uiți de tine. Și tu ești o persoană care are nevoie de atenție și grijă, iar dacă te neglijezi îți faci un mare rău și vei fi mereu nefericită. Nu poți da altora să bea dintr-un vas gol, așa că nu uita să te încarci mai întâi cu fericire.

Leul

Nefericirea ta vine din faptul că nu poți trece peste anumite lucruri din trecut. Nu poți lăsa în urmă anumite relații, deși ele sunt demult sfârșite și nu poți accepta faptul că unii oameni își continuă viața și în absența ta. Este greu să te eliberezi de această povară, dar altfel nu poți cunoaște seninătatea și fericirea. Oamenii se schimbă, tu te schimbi, de asemenea. Pentru a atinge starea de fericire, este necesar să dai drumul lucrurilor care nu mai au ce căuta în prezentul tău.

Fecioara

Faptul că nu-ți mărturisești emoțiile negative și le ții mereu numai pentru tine te va conduce spre o stare de nefericire. Este în regulă să admiți că viața ta nu este perfectă și să vorbești despre problemele tale. Toată lumea trece prin greutăți, dar nu mulți le țin ascunse așa cum faci tu. Dacă vei vorbi despre ele și altora, vei scăpa de o mare povară, iar, dacă vei învăța să ceri ajutorul, îți va fi mai ușor să găsești calea spre fericire.

trista

Balanța

Poți fi nefericită pentru că ești mereu în căutarea aprobării, chiar și din partea acelor persoane de a căror părere nu-ți pasă prea tare. Este vremea să renunți la ideea că toată lumea trebuie să te placă. Unii oameni nu te vor agrea niciodată și acest lucru este firesc. Pentru că, la urma urmei, nici tu nu placi în mod autentic, pe toți cei pe care îi întâlnești. Fii fericită că ai oameni în viața ta care te iubesc și la care ții din tot sufletul, restul chiar nu contează.

Scorpionul

Fericirea ta poate fi afectată de faptul că încerci mereu să păstrezi o imagine ireproșabilă în ochii altora și te temi să nu fii judecată. Toată lumea are slăbiciuni și defecte, face parte din natura noastră umană. Fii sinceră cu tine însăți și continuă să fii deschisă și onestă cu cei din jur, astfel vei atrage oamenii potriviți în viața ta și vei avea parte de mulțumire sufletească.

Săgetătorul

Ajungi la nefericirea maximă atunci când trăiești în minciună. Încerci să te conformezi așteptărilor celor dragi, familiei sau prietenilor, arătând mereu un chip fals, care nu-ți aparține. Dacă vei continua să joci acest rol care nu ți se potrivește, întreaga ta viață se va transforma într-o înșelătorie. Nu te mai conforma mereu dorințelor altora, ci începi să faci lucrurile care îți aduc fericire.

Capricornul

Ești nefericită pentru că ai o mulțime de idei extraordinare, dar nu ajungi să le pui în practică. Să cunoști când și cum să acționezi pentru a da viață viselor tale este greu, dar acest lucru nu trebuie să ne oprească din inițiativele noastre. Renunță să mai faci tot felul de planificări și începi, pur și simplu, să acționezi, iar lucrurile se vor așeza de la sine. Dacă nu faci primul pas, ai 0 șanse să realizezi ceea ce îți dorești.

Vărsătorul

Te simți nefericită când vrei să ai libertate totală și să nu răspunzi în fața nimănui, totuși ești nevoită s-o faci. Atunci când cineva te controlează, când faci tot felul de activități de rutină și lucruri care nu te reprezintă, în astfel de momente te simți cât se poate de nemulțumită. Ieși din zona ta de confort și recapătă-ți libertatea pierdută. Începe să gândești noi căi pentru viața ta, pentru că niciodată nu este prea târziu ca s-o iei de la capăt.

Peșii

femeie apa

Nefericirea ta vine din faptul că întotdeauna vrei mai mult decât ai. Uiți nenumăratele lucruri bune din viața ta și mereu te concentrezi pe ceea ce-ți lipsește.  Este complet nesănătos! Ai atât de multe, în suflet ca și în jurul tău, totuși nu mai observi aceste daruri. Dacă vrei să scapi de starea de insatisfacție pe care o resimți, este vremea să-ți schimbi viziunea și să te axezi mai mult pe binecuvântările din existența ta.

Surse foto: IStock, Pixabay

Articolul urmator
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Îți ghicim zodia în funcție de personalitate
Incepe quiz
Îți ghicim zodia în funcție de personalitate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.