Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Soarele intră în Scorpion: sentimentele sumbre ale zodiilor ies la iveală

Luni, 21.10.2019
de Otilia Geavlete

Scorpionul este unul dintre cele mai puternice și misterioase semne, pentru că este conectat cu tumultul inconștientului și oceanul emoționalității pure. Atunci când Soarele, semn al individualității și afirmării, pătrunde în Scorpion, multe trăiri ale zodiilor ies la suprafață, asemenea unui vulcan. Și nu întotdeauna pozitive, pentru că dorința de a te impune, atât în viața personală, cât și în celelalte relații, poate genera conflicte, frustrare și suferință. Iată de ce unele zodii vor trece prin momente dificile în perioada care urmează. 

soarele in scorpion

Berbecul intră în conflicte

Impulsivitatea zodiei tale este portențată de această configurație astrală, ceea ce te poate duce la adevărate războaie, atât în relațiile din afară, cât și în interiorul tău. Acest lucru se traduce prin tulburări de natură emoțională, generate de firea ta prea iute și de dificultatea de a amâna răspunsurile. Ferește-te în următoarea perioadă să intri în opoziție cu partenerul sau cu persoane cu autoritate. 

Taurul devine prea posesiv

Intrarea Soarelui în Scorpion scoate la suprafață tendințele egocentrice ale Taurului, dar și posesivitatea sa extremă. Ai sentimentul că relațiile îți scapă de sub control, ceea ce te face excesiv de gelos și revendicativ. Ceea ce trebuie să temperezi este tocmai nevoia ta de a-i controla pe ceilalți și raportarea perpetuă la propria persoană. 

Gemenii se tem de destin

Această perioadă aduce o temere irațională a Gemenilor că lucrurile negative pe care le-au făcut în trecut altor persoane li s-ar putea întoarce. Ai o încredere oarbă în karma, de aceea ești convins că orice faptă își are răsplata. Te simți vulnerabil, dar trebuie să conștientizezi că tocmai această vulnerabilitate îți dă șansa evoluției și transformării. Întâlnirea karmică ce ar putea apărea în această perioadă este, de fapt, o ocazie pe care destinul ți-o oferă pentru a face schimbări importante în viața ta. 

Racul se pierde în oceanul de emoții

Pătrunderea Soarelui într-o zodie de apă cu care ai asemănări subtile te-ar putea conecta la rezervorul tău emoțional, dar, din păcate, te lași copleșit de sentimente și nu le dai o direcție constructivă. Îți pierzi ușor cumpătul și îi rănești pe cei dragi sau ești, la rândul tău, rănit din lucruri de nimic. Sfatul pentru perioada care urmează este să pui accentul pe latura ta rațională și să nu judeci în primul rând cu sufletul. 

Leul are sentimente incendiare

Soarele este planeta ta conducătoare, așa că pătrunderea sa în Scorpion scoate la suprafață cele mai mistuitoare emoții. Gelozia, dorința de răzbunare, egoismul și infatuarea sunt principalele tale ispite în perioada următoare. Ai mare grijă la relații, pentru că atitudinea ta îi va îndepărta pe cei din jur și ar putea distruge legături de suflet. 

Fecioara fuge de o legătură karmică

În calea ta apare recurent o persoană care îți provoacă atât atracție, cât și respingere. Adeptă a controlului, nu suporți această tensiune și ai tendința să aduci multiple argumente raționale pentru a rupe această relație. Ceea ce nu înțelegi este că legătura cu persoana respectivă poate fi o întâlnire karmică și te tulbură ocazia de a experimenta o schimbare de personalitate și de destin.

Balanța are sentimente contradictorii

În această perioadă parcurgi un traseu de dezvoltare personală și ești supusă frecvent tentațiilor și tendinței de a încălca regulile autoimpuse. Soarele în Scorpion scoate la suprafață tocmai acea parte din tine care te subminează și te face să renunți la orice disciplină. Pe de o parte vrei să duci la capăt ce ți-ai propus, pe de altă parte ai senzația că nu poți ține pasul. Tranșează aceste sentimente contradictorii făcând lucrurile în mod autentic și ascultând mai mult de ce-ți spune sufletul. 

Scorpionul se distanțează emoțional

Soarele dezvăluie tumultul de emoții pe care ai ales să-l ignori multă vreme și simți că iese la suprafață o avalanșă de sentimente negative. Toate reproșurile pe care le ai față de cei din jur îți vin pe buze, iar lucrurile simple sunt declanșatori ai unei adevărate furtuni emoționale. Pentru a face față acestei perioade, alegi să te detașezi emoțional și să te porți cu răceală chiar și cu persoanele apropiate. Este singura manieră prin care poți să te protejezi și pe tine, și pe cei pe care îi iubești. 

Săgetătorul cade pradă amăgirilor

Lumea ta interioară este dominată de fantezie și te rupi complet de realitate. Încerci să lămurești o problemă delicată din trecut, pentru că simți că ceva a rămas nerezolvat. Dar, în loc s-o tratezi în mod realist, ai tendința de a țese noi povești și interpretări, care te îndepărtează din ce în ce mai mult de natura reală a problemei. Sfatul cel mai bun ar fi să folosești judecata cea mai tăioasă și lipsită de sentimentalism, dacă vrei ca această rană să fie curățată și să se închidă. 

Capricornul nu-și găsește liniștea

Soarele în Scorpion subliniază latura ta de afirmare, astfel încât încerci să-ți impui peste tot punctul de vedere. Singurul lucru pe care îl vei obține va fi opoziția și nemulțumirea celor din jur. Realitatea este că ai o senzație de neîmplinire și eșec, pe care încerci s-o compensezi controlându-i pe ceilalți. Însă ce te faci dacă ei nu se lasă controlați? În loc să te orientezi spre lumea din afară, încearcă să găsești liniștea și răspunsurile căutând mai adânc în interiorul tău. 

Vărsătorul se simte la capătul puterilor

Deși săptămâna abia a început, te simți deja epuizat. Sursa ta de oboseală este ruminarea continuă asupra unor obsesii din trecut. Roata destinului pare să se fi reîntors la vechi suferințe, în urma unor întâlniri cu persoane pe care nu ai fi vrut să le mai vezi vreodată. Reflectează mai profund la sensul acestor întâlniri, pentru că ele sunt semne karmice asupra unor lucruri rămase neîncheiate, care te iau din nou în stăpânire. 

Peștii se simt vulnerabili

femeie cu inima

Un alt semn de apă este răscolit de puterea Soarelui în Scorpion. Temperatura ta emoțională urcă vertiginos și te face să reacționezi în cele mai bizare moduri. Simți că rațiunea ta este blocată și erupția de trăiri interne te pune în situații de risc: certuri, situații ridicole, izbucniri haotice care îi iau prin surprindere pe toți cei din jurul tău. Singura manieră prin care poți trece mai ușor de această perioadă este să-ți rezervi mai mult timp cu tine și să ceri ajutorul personelor dragi. 

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (35)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!