Horoscop
Înapoi la

Vara dezamăgirilor profunde pentru 4 zodii. Nicicând nu au suferit așa rău

Vara dezamăgirilor profunde pentru 4 zodii. Nicicând nu au suferit așa rău

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Vara este un anotimp minunat, dar chiar și cele mai strălucitoare zile sunt întunecate pentru unele persoane. Atunci când dezamăgirea pătrunde în inima ta, nu mai ții cont de vremea plăcută, de vacanțe sau de serile romantice, pentru că sufletul tău este mult prea trist și nu te poți bucura de nimic.

Vara lui 2021 vine cu surprize pentru multe zodii, unele plăcute, altele neliniștitoare. De fapt, trebuia să ne așteptăm și la unele dezamăgiri în acest anotimp, dacă privim cu atenție configurația astrală. Cum să scăpăm de deziluzii, dacă Venus este retrogradă până pe 25 iunie, eclipsele de Soare și Lună ne dau bătăi de cap, Uranus începe să-și facă simțite efectele haotice, iar marii stăpâni planetari sunt capricioși și nu prea binevoitori, din cauza mișcării lor retrograde?

depresie

Iată de ce unele semne zodiacale vor avea parte de  frământări, agitație și tristețe în vara aceasta,  ba chiar uneori vor simți că niciodată nu au suferit atât de tare. 

 Zodii care suferă în această vară

Taurul 

Suferințele Taurului sunt consecința propriilor sale greșeli. Pe de o parte, sub efectul lui Venus retrograd, Taurul investește sentimente într-o relație amăgitoare, fără să cerceteze mai atent trecutul unei persoane de care se îndrăgostește. Pe de altă parte, mișcarea  retrogradă a lui Uranus în Taur începând cu 15 august, îi va face pe nativii acestei zodii să-și încalce promisiunile și să se lase purtați de iluzii, rănindu-și partenerii sau persoanele la care țin. Se știe că Uranus aduce adesea haos și dezamăgire în viața zodiilor, de aceea Taurul trebuie să se păzească dacă nu vrea să termine vara în cel mai trist mod. 

Leul

Pentru nativii Lei luna iulie ar putea fi un adevărat calvar, mai ales între 10 iulie, când Soarele, protectorul Leului, este în cuadratură cu întunecata Lilith și 20 iulie, când astrul se va afla în opoziție cu răzbunătorul Saturn. Nu este de mirare că Leul va avea parte de suferință, atât pe plan personal cât și sentimental. Pentru unii Lei poate veni momentul adevărului, când vor înțelege că relația lor nu mai poate să dureze, în vreme ce alții vor fi invadați de gelozie și vor bănui că partenerii îi trădează. Vacanțele lor ar putea fi distruse, iar proiectele de serviciu pot fi date complet peste cap de influența ocultă a lui Saturn.

plans

Scorpionul

Cum va scăpa Scorpionul din luna august, când Marte, protectorul său, se va confrunta cu energii inamice, aruncându-i pe nativii zodiei în prăpastia disperării? Pe 10 august, Marte este în conjuncție cu Lilith, prevestind un final dezastruos al unei aventuri pasionale. Unii Scorpioni vor rămâne cu inima rănită, în vreme ce alții vor fi surprinși trădând și ar putea să-și piardă marea dragoste. Pe 13 martie, cuadratura dintre Marte și Pluto retrograd ar putea aduce necazuri financiare pentru Scorpion, în vreme ce cuadratura de pe 24 august, între Marte și Saturn va pune piedici oricărei inițiative a nativilor din acest semn.  

Varsatorul

Sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie vor fi o adevărată încercare pentru nativii din zodia Vărsătorului, care se vor confrunta cu numeroase dificultăți în relațiile lor personale și profesionale. Sextilul de pe 30 iunie dintre Mercur retrograd și Uranus, planeta Vărsătorului, va deschide drum unor influențe negative, care îl vor aduce pe Vărsător în pragul depresiei. Va simți că este victima unor bârfe, a unor relații toxice și a unor conflicte care vor face insuportabil mediul de lucru. Pe de altă parte, nu se va simți susținut nici de cei dragi și va avea un sentiment de singurătate și neputință, care i-ar putea afecta sănătatea. 

Surse foto: Istock

Articolul urmator
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
Ce fruct de vara esti?
Incepe quiz
Ce fruct de vara esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (12)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.