Horoscop
Înapoi la

Vineri, 13, stă la pândă: cum vor fi afectate zodiile de ziua nefastă

Vineri, 13, stă la pândă: cum vor fi afectate zodiile de ziua nefastă

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Se apropie vineri, 13, așa că stăm cu sufletul la gură, întrebându-ne daca ne pândește sau nu ghinionul. Pentru cei mai superstițioși, această zi este o adevărată încercare și sigur ar vrea s-o șteargă din calendar.

Frica de numărul 13 este cunoscută din vremuri foarte vechi și are chiar un nume foarte complicat, triskaidekaphobia. În unele credințe vestice, vineri, 13, este cea mai periculoasă zi căreia zodiile trebuie să-i facă față. 

vineri 13

Dar nu trebuie să uităm că sunt și persoane cărora numărul 13 le poartă noroc, chiar și în combinație cu fatidica zi de vineri. Iată care sunt zodiile ghinioniste și cele norocoase din apropiata zi de vineri, 13.

Berbecul

Vineri, 13, vor apăra câteva complicații la serviciu, legat de depunerea unor acte, dar nimic căruia să nu-i poți face față. Răbdarea ta va fi testată, de aceea trebuie să-ți păstrezi mintea limpede. Dacă te înfierbinți prea tare, vei pierde din vedere anumite aspecte importante și va fi nevoie să faci aceeași muncă de două ori. Vestea bună este că iubitul tău îți oferă sprijinul său necondiționat și îți pregătește o surpriză pentru weekend.

Taurul

Ești una dintre zodiile norocoase, care va avea o zi pllină de iubire pe data de 13. Vei fi înconjurată de prieteni, te vei relaxa și vei avea grijă de tine. Mai mult decât atât, astrele îți pregătesc o veste bună legată de resursele tale financiare. Dispoziția ta pozitivă va face ca ziua de vineri să fie cu atât mai luminoasă și vei reuși să ridici moralul chiar și amicilor mai puțin norocoși.

Gemenii

Vei avea nevoie de bani și nu vei ști unde să-i găsești. Ești pe cale să faci un credit, dar lucrurile întârzie, iar prietenii pe care te bazai nu-ți pot da sumele de care ai nevoie. Te vei simți frustrată și vei alerga întreaga zi, fără să te poți relaxa nici un moment. Abia către seară se mai împrăștie ghinionul și primești o promisiune care îți mai aduce inima la loc.

Racul

Ziua de 13 nu va fi un coșmar pentru tine, ca pentru alte semne. Ai avut o perioadă destul de grea, așa că lucrurile se vor inversa și ziua cea mai temută va deveni norocoasă în cazul tău. Vei avea o întâlnire romantică și vei face planuri pentru un weekend plin de veselie. S-ar putea să ai ceva de sărbătorit în familie, așa că te vei concentra pe aspectele pozitive ale vieții.

Leul

Nemulțumirea te va ajunge vineri, 13, pentru că vei avea sentimentul că munca ta nu este deloc apreciată. Ziua va începe destul de tensionat, cu un posibil conflict cu unul dintre șefii sau partenerii tăi. Starea proastă pe care o ai de dimineață se va menține pe parcursul zilei. Trebuie să lucrezi puțin cu tine și să-ți iei câteva momente de respiro, dacă vrei să faci față frustrărilor din această zi.

Fecioara

Ai de luat anumite decizii și termenul limită este chiar vineri, 13. Iată de ce această zi va fi destul de tensionată și agitată pentru tine. Nu vei avea chiar ghinion, dar nici nu te vei simți prea liniștită. Strarea ta de anxietate ți-ar putea afecta hotărârile, așa că încearcă să te gândești de două ori până să-ți iei vreun angajament sau să semnezi vreun act.

femeie trista 

Balanța

Te poți aștepta la anumite probleme de comunicare în relația ta, care s-ar putea agrava pe data de 13. Dispoziția ta este destul de întunecată și nici partenerul nu este în cea mai bună formă. Tocmai de aceea s-ar putea să vă spuneți unul altuia lucruri pe care le veți regreta mai târziu. Poți preveni această stare de lucruri petrecând mai mult timp cu prietenii sau mergând la o sesiune de shopping. 

Scorpionul

Ești un semn câștigător pe data de 13, când multe zodii trec prin momente grele. Tu strălucești, iar farmecul și capacitatea ta de persuasiune sunt maxime. Este o zi bună pentru tine să începi o afacere sau o relație de dragoste. Indiferent ce vei întreprinde vineri, 13, astrele vor fi de partea ta.

Săgetătorul

Anumite vești financiare dezamăgitoare vor sosi tocmai pe data de 13 și îți vor strica buna dispoziție. Dacă ai aplicat pentru un job, s-ar putea să primești un răspuns negativ. Optimismul tău va primi o lovitură și te vei lupta să-ți revii. Noroc că vei avea alături persoane bine intenționate și prieteni buni, care te vor ajuta să treci peste aceste momente dificile.

Capricornul

Te simți copleșită și obosită și speri să ai un sfârșit de săptămână ușor, dar tocmai ziua de vineri va fi mai încărcată ca toate celelalte din această săptămână. Este posibil să primești mai mult de muncă, să fie nevoie să corectezi  ceva ce credeai că ai terminat sau să stai mai mult peste program. Speranțele tale de relaxare se cam risipesc, dar îți vei lua revanșa pe weekend.

Vărsătorul

Viața ta sentimentală va fi puțin dată peste cap pe data de 13, pentru că iubitul tău te va anunța că are planuri pentru weekend, că trebuie să lucreze sau să plece undeva. Ai fi vrut să petreceți seara de vineri împreună și te simți dezamăgită de veștile pe care ți le dă. Nu lăsa ghinionul să-ți strice buna dispoziție și găsește ceva să-ți facă plăcere, chiar dacă nu-l ai pe partener alături.

femeie pisica

Peștii

Ziua de 13 îți va da puteri aproape supranaturale și o capacitate incredibilă de autovindecare. Vei simți că vezi în sfârșit lumina de la capătul tunelului și lucrurile se vor aranja în viața ta în modul cel mai avantajos. Vineri, 13, va fi în cazul tău un adevărat talisman norocos și îți va aduce numai vești bune, fie că este vorba de sănătate, bani sau familie.

Surse foto: IStock, Pixabay

Articolul urmator
Cele mai neînfricate zodii. Nu le este frică de nimeni și de nimic
Cele mai neînfricate zodii. Nu le este frică de nimeni și de nimic
Ce vei face de Ziua Îndrăgostiților?
Incepe quiz
Ce vei face de Ziua Îndrăgostiților?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.