Horoscop Înapoi la

Zodii care îți citesc sufletul

Joi, 08.06.2017
de Andreea Baluteanu

Oricât de pricepută ai fi în a-ți masca stările sufletești, sunt oameni pe care nu îi poți minți. Nu e necesar nici măcar să rostești cuvinte pentru ca ei să știe ce ai de spus, nu are rost să așezi măști pe chip în compania lor, pentru că ochii lor sondează dincolo de amăgirea lor.

E ca și cum ți-ar citi sufletul, ca pe o carte deschisă! Cu o intuiție puternică și un al șaselea simț mai puternic decât al celorlalți muritori de rând, zodiile de mai jos te văd așa cum ești, fără artificii!

Zodiile care citesc suflete ca pe cărți

Trebuie să aibă puteri magice, pentru că altfel nu ne putem explica cum reușesc să sape până în profunzimile ființei celor din jur!

Pești

Se spune că Peștii sunt semnul cel mai înzestrat din punct de vedere al intuiției din zodiac, așa că nu are niciun rost să încerci să le ascunzi ceva: văd prin învelișul de carne, direct în adâncul sufletului. Încă de la naștere, aceste semne au avut capacitatea aproape paranormală de a pătrunde dincolo de aparențe!

femeie cu lumanare

Partea cu adevărat minunată este că nici măcar ei nu își dau seama de darul pe care îl posedă. Ușor aiuriți, veseli și bonomi, Peștii par acele creaturi colorate, drăgălașe și superficiale, până ce îți spun, fără să clipească, cel mai mare secret al tău, drept în față. Atunci când îi întrebi de unde știu, vor ridica nepăsători din umeri: pur și simplu știu, pentru că ți-au citit sufletul de când te-au zărit pentru prima dată.

Singurul pericol pentru aceste făpturi aproape supranaturale este să nu își asculte intuiția. De multe ori, preferând să cadă pradă înclinației spre naivitate, ei își aduc la tăcere al șaselea simț și refuză să vadă ceea ce e înscris clar în fața lor. Cu toate acestea, această greșeală nu se întâmplă frecvent, pentru că nici intuiția Peștilor nu se lasă prea ușor adusă la tăcere.

Scorpion

Se spune despre zodiile de apă că au capacități extrasenzoriale, pe care le-au moștenit de la influența duală, mereu agitată, a elementului lor. În acest sens, Scorpionii sunt printre cei mai înzestrați detectivi din zodiac; nu știm care era zodia lui Sherlock Holmes, dar, ”nasul” lui fin ne face să fim convinse că s-a născut cândva între 23 octombrie și 21 noiembrie.

Spre deosebire de Pești, Scorpionii amestecă intuiția din naștere cu inteligența lor formidabilă. Departe de noi gândul de a considera că voioșii Pești nu sunt deștepți, dar mai rar găsești o asemenea ascuțime a minții ca la Scorpioni. Când îți citește sufletul și îți depășește mintea, este clar că nu niciun motiv să te pui cu unul dintre acești nativi: de aici provine și îndemnul de a te feri mereu de ei!

Pentru că nimeni nu e perfect, și Scorpioni dau uneori greș, atunci când e vorba despre misiunea dificilă de a descoperi suflete. Problema cu ei este că dezvoltă foarte ușor obsesii: de multe ori, nu văd ceea ce există cu adevărat, ci ceea ce își doresc să fie acolo. E singura capcană de care trebuie să se ferească.

lumina

Vărsător

Așa cum apa desăvârșește intuiția, aerul ascute inteligența, profunzimea, viziunile. Este motivul pentru care Vărsătorii sunt denumiți revoluționarii, vizionarii zodiacului: ei citesc dincolo de aparențe, dezvăluie suflete și au capacitatea de a sesiza încotro se îndreaptă acestea, dar și care este traiectoria pe care ar trebui să o urmeze.

Dacă Peștii sunt supranaturalii zodiacului și Scorpionii detectivii, Vărsătorul e acea ghicitoare plină de culoare, înzorzonată, originală, care îți aruncă în fața premoniții și adevăruri a căror corectitudine, oricât ai încerca, nu o poți nega. Mintea lor ascuțită, intelectul supradezvoltat le îngăduie accesul în zone interzise multora dintre noi.

De data aceasta, independența este cea care se interpune în calea abilității Vărsătorilor de a citi suflete. De multe ori, aceștia refuză să se amestece, să caute, să dezvăluie, pentru că se tem că vor avea de suferit, că se vor implica prea tare sau își vor pierde libertatea. Oricât de dificil ar fi, deși știu de ce suferi sau că îi minți, aleg să rămână indiferenți; nu pentru că nu le pasă, ci pentru să așa sunt construiți!

Tu ce părere ai? Te numeri printre zodiile cu abilitatea de a citi suflete?

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (56)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!