Berbecii simt impulsul de avans rapid și acțiune pe plan financiar. Luna plină în Berbec pe 7 octombrie le aprinde dorința de schimbare radicală și de a lăsa în urmă tot ceea ce nu le mai servește. Pe de altă parte, trebuie să fie atenți la exagerări deoarece impulsivitatea poate aduce riscuri financiare. E momentul să se detașeze de tiparele vechi și să nu accepte oferte sub valoarea lor.
Dar pentru Berbec, energia acestei luni este favorabilă pe plan bănesc. Nativii pot atrage finanțări dacă își asumă rol de lider cu claritate. Dacă au curajul să riște calculat și să meargă înainte, pot să-și transforme până în noiembrie întreaga realitate financiară.
În această perioadă, Taurii vor simți presiunea de a renegocia contracte, de a ajusta parteneriate care până acum funcționau din inerție. Mercur și Marte în Scorpion le aduc idei care le zguduie din temelii viața. Făcând un bilanț, venusienii vor vedea că există remunerații neactualizate, termeni prea convenabili pentru alții, colaborări din care profitul real dispare. Dacă s-au complacut în relații financiare care nu le aduc respectul valoric, este momentul să iasă la suprafață și să ceară ce merită.
Acum Taurii pot impune condiții financiare mai clare. Cu răbdarea și perseverența caracteristice, și contextul astral care le permite să schimbe dinamica, nativii au numai de câștigat. Dacă îndrăznesc să renegocieze contracte, fie de muncă, fie de colaborare, și să integreze ideile lor puternice în propuneri concrete, pot să-și ridice câștigurile peste ce părea imposibil.
Leii vor avea o ascensiune surprinzătoare în această perioadă. Astrele favorizează o poziționare curajoasă pe scara ierarhică în companie, proiecte care îi separă de mulțime care aduc venituri noi. Solarii zodiacului trebuie să renunțe la confort pentru a avea parte de câștiguri financiare.
În următoarea lună, Leii vor avea carismă și vizibilitate și pot atrage colaboratori, sponsori sau investitori importanți. Cu ocazia Lunii Noi în Balanță și intrării planetei Venus în Balanță, pot să creeze parteneriate armonioase și contracte în care valoarea lor este apreciată cu adevărat. Dacă pun accent pe imagine, brand personal și negocieri clare, câștigurile pot urca spectaculos până la noiembrie.
Scorpionii se află în centrul atenției astrelor în luna octombrie. Tranzitul lui Marte în constelația lor le aduce numeroase transformări și oportunități. Este posibil să fie forțați să elimine relații financiare toxice, investiții care nu mai dau roade sau asocieri care îi sabotează. Vor simți nevoia de a controla, de a reconfigura tot sistemul monetar personal.
Din partea cealaltă, au acces la energia regeneratoare plutoniană directă și astfel pot rescrie programul financiar al vieții lor. Scorpionii își pot reinventa sursele de venit. Fiind deja conectați la tematica profundă a resurselor comune și transformărilor, pentru ei aceasta este o perioadă de renaștere economică.
Pentru Vărsători, tranzitul lui Pluto direct în semnul lor creează un cadru financiar important și favorizează proiectele colective sau investițiile pe termen lung. Este o perioadă în care ideile revoluționare legate de finanțe pot primi validare.
Nu este exclus ca acești nativi să negocieze colaborări valoroase în favoarea lor. Dacă Vărsătorii se conectează la comunitățile potrivite și iau legătura cu oamenii potriviți, pot atrage capital sau sprijin pentru idei inovatoare. Important este să păstreze echilibrul între viziune și pragmatism.
Zodiile care vor începe o viață complet nouă în octombrie. Rup lanțurile trecutului
Capricornii, cunoscuți pentru disciplina lor, pot să fructifice acest context pentru a-și consolida statutul finanțar. Energia din octombrie le cere să își reevalueze sistemele și să vadă ce funcționează, ce trebuie eliminat, ce trebuie reconstruit. Este posibil ca nativii să fie nevoiți să facă ajustări dureroase și să renunțe la proiecte deloc profitabile, dar să investească în ce aduce randament.
Saturnienii pot stabili acum strategii clare, pot face fonduri de rezervă, investiții sigure, ori pot găsi parteneri de încredere. Toate aceste lucruri le aduc stabilitate și creștere continuă până în noiembrie, iar progresele vor fi vizibile.