8 cabane de lux pe care le găsești în Europa

8 cabane de lux pe care le găsești în Europa

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Cât lux este într-adevăr suficient? În lumea turismului montan, opulența celor 5 stele este doar punctul de plecare. Cabane împodobite și extravagante, realizate din cele mai bune materiale, design premiat și servire impecabilă, acestea pietruiesc drumul către o vacanță de poveste. În aceste cabane, cu siguranță turiștii se simt pe culmile fericirii și nimic nu este de neîndeplinit atunci când vine vorba de dorințele lor excentrice.

Iată 9 dintre cele mai fascinante capodopere montane din Alpi, potrivit CNN Travel.

Cabana Eden Rock, St. Anton (Austria)

Eden este poziționată în cătunul din Nasserein și este considerată bijuteria din lanțul Sf. Anton. Dispune de un interior elegant cu note tradiționale și se poate rezerva o cabană exclusivistă cu 10 camere sau împărțită în trei cabane private mai mici. A fost proiectată de un arhitect renumit, are spații de divertisment din piatră și lemn, șemineuri, restaurante luxoase, balcoane mari și dormitoare cu băi. Pentru turiștii cărora le-a mai rămas un dram de energie după o zi la schi sau snowboarding, în zona Arlberg există o sală de gimnastică, o piscină, jacuzzi, saună și băi cu aburi. Șapte nopți de cazare costă aproximativ 44.770 de dolari prin intermediul Kaluma Travel.

Sursa foto: Pinterest / Kaluma Travel

Chalet Edelweiss, Courchevel (Franța)

Situată lângă pârtia Bellecote, Chalet Edelweiss este un loc plin de strălucire și farmec. Cabana este frecventată de oligarhi ruși, staruri din lumea sportului, magnați din industrie. Aceasta se întinde pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, cu o cameră de zi privată care ocupă toate cele 6 etaje ale cabanei. Pentru păsările de noapte, există un club cu bar și ring de dans unde se pot zbânțui 100 de persoane. De asemenea, există și un cinematograf, o piscină, spa, sala de gimnastică, săli de masaj. Pentru șapte nopți de cazare, prețurile se ridică până la 14.000 de dolari de persoană.

Sursa foto: Pinterest / Firefly Collection

Art Chalet, Courchevel (Franța)

Această cabană este o adevărată fantezie spumoasă, dar și un omagiu adus artei, designului contemporan și accesoriilor personalizate. Se întinde pe șapte etaje și cuprinde toate benefiicile unei vieți luxuriante: cinema, piscină, saună, cadă cu hidromasaj, spa, sală de sport și spațiu de divertisment. În interiorul acesteia există lifturi din sticlă transparentă, toalete japoneze și un pian opulent în salonul principal. Hotelul Art Chalet se întinde pe o suprafață de 2.200 de metri pătrați, are 16 camere, iar 8 dintre acestea au dormitor privat. Cum era de așteptat, un șofer stă în permanență la dispoziția turiștilor care au chef de cumpărături. Pentru o săptămână întreagă de cazare vizitatorii pot scoate de buzunar până la 172.000 de dolari de persoană.

Sursa foto: Facebook / Courchevel Officiel

Cabana N, Lech (Austria)

Geamurile antiglonț pot reprezenta un indiciu clar în privința vizitatorilor. Se pare că și celebra Tina Turner era clientă fidală. Cabana este amplasată pe platoul Oberlech, desupra frumosului sat Lech, în arhipelagul austriac, iar această construcție impresionantă îmbină stilul tradițional alpin cu un design interior de ultimă generație. Maiestuosul penthouse dispune de un dressing, o cameră de zi, un șemineu intim și un apartament pentru cei mici, cu paturi supraetajate. În plus, există și o piscină iluminată, sala de sport, saună, băi cu aburi, fântâni cu gheață și un salon de coafură. Cu aproximativ 220.000 de dolari îți poți asigura un sejur complet de 7 nopți.

Sursa foto: Facebook / Andrew Forbes

Cabana Zermatt Peak, Zermatt (Elveția)

În cazul în care zona de living cu tavan până în cer nu te impresionează, cu siguranță o vor face podelele din lemn de nuc, pereții placați cu marmură și piatră și mobilierul somptuos din interior. Cabana dispune de un tunel de intrare sculptat în stâncă, ce amintește de bârlogurile lui James Bond, iar în dormitoarele master există jacuzzi personal și un acoperiș de sticlă pentru a putea ciocni un pahar de șampanie sub strălucirea cerului înstelat. O săptămână de cazare la această cabană costă 178.000 de dolari.

Sursa foto: Facebook / CZP Chalet Zermatt Peak

Cabana Eagle's Nest, Val d'Isere (Franța)

În 2002, această cabană a revoluționat lumea turismului montan datorită faptului că au avut prima piscină dintr-o cabană alpină. Astfel, de-a lungul timpului, managerii au apelat la tot felul de trucuri pentru a-și menține standardele ridicate, inclusiv construirea unui jacuzzi imens. Pentru doar 2.000 de dolari te poți bucura liniștit de facilitățile oferite, timp de o săptămână.

Sursa foto: Pinterest / Alpine Guru

Cabana Mont Tremblant, Meribel (Franța)

Mont Tremblant a fost votată în 2016 cea mai bună cabană de schi de lux la World Ski Awards. Camerele cu geamuri imense oferă o priveliște de neuitat asupra văii Meribel. Este dotată cu o piscină în aer liber încălzită, cadă cu hidromasaj și o sală de cinema. Există, de asemenea, și o sală de joacă pentru copii, dar și un birou separat pentru cei care încă au treburi de rezolvat la job. Șapte nopți de cazare costă aproximativ 27.800 de dolari.

Sursa foto: Pinterest / Tremblant Living Chalets

Cabana Sirocco, Verbier ( Elveția)

Votată cea mai bună cabană de schi din lume la Premiile Mondiale de Schi din 2015, cabana Sirocco oferă o zonă de spa impresionantă, piscină cu cascadă, saună și sală de masaj. De asemenea, din orice colț al cabanei se pot admira vârfurile înalte ale Grand Combin și ale masivulului Mont Blanc. Doar 43.100 de dolari pe săptămână și te poți simți într-adevăr de viță nobilă pe parcursul sejurului.

Sursa foto: Pinterest / Ultimate Luxury Chalets

Surse foto: Pixabay, Pinterest, Facebook

Cat mai dureaza pana iti gasesti jumatatea?
Incepe quiz
Cat mai dureaza pana iti gasesti jumatatea?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.