Motivul pentru care pantofii Louboutin au talpa roșie

Motivul pentru care pantofii Louboutin au talpa roșie

Sorina Corneanu

Cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată de ce unele mărci devin iconice, ce anume le diferențiază de celalalte și care este secretul succesului acestora. Cel mai probabil e vorba de un echilibru între imaginație, creativitate, noroc, talent și... momentul potrivit! Cam asta ascund și pantofii Louboutin: o combinație perfectă între curaj, eleganță, senzualitate, culoare și atitudine.

Cu tocul lor fantezist și talpa roșie iconică, pantofii Louboutin sunt declarația de modă pe care orice femeie își dorește să și-o poată permită. Louboutin este răspunsul corect la intrebarea „cum arată pantoful ideal”.

Iată motivul pentru care pantofii Louboutin au talpa roșie!

După ce a abandonat școala de artă, Louboutin a început să proiecteze pantofi de scenă pentru fetele de la Folies Bergère, un faimos cabaret din Paris. Călătoriile sale în diverse colțuri ale lumii, pe lângă inspirație, au însemnat rafinarea stilului și inovație în abordarea creării pantofilor.

pantofi Laboutin cu talpa rosie

Foto: Pinterest

Când a revenit la Paris, Louboutin a dezvoltat prima sa colecție, iar la începutul anilor 1980, colaborând cu Charles Jourdan, Louboutin a învățat secretul pantofilor de lux. Ulterior, a devenit ucenicul lui Roger Vivier, designerul francez care a inventat pantofii stiletto.

În 1991, Louboutin era gata să își dezvolte propriul brand. Într-o zi, observând unghiile roșii ale asistentei sale, Louboutin a pictat cu ojă roșie talpa neagră a unui pantof, pe care o găsea plictisitoare, doar pentru a vedea cum ar arăta. Rezultatul experimentului său l-a surprins atât de mult, încât a decis că aceasta va fi nota sa distinctivă.

„Culoarea roșie strălucitoare a tălpilor nu are alt scop decât acela de a face cunoscut publicului faptul că sunt ai mei”, a declarat Louboutin într-un interviu pentru News Footwear. „Am ales această culoare pentru că este cuceritoare, atrăgătoare, memorabilă și emană pasiune”, a adăugat acesta. 

pantofi cu funda albastra

Foto: Pinterest

În 2014, Louboutin a lansat și un lac de unghii, care are un preț „modest”, de doar 50 de dolari - este cel mai scump lac de unghii de pe piață. Nici recipientul nu este unul oarecare, acesta având un design special, atipic, iar capacul măsoară întocmai atâția centimetri cât tocul unui pantof marca Laboutin.

lac de unghii

Foto: Pinterest

Prințesa Caroline de Monaco a fost primul client al lui Louboutin, urmată de celebra Diane von Furstenberg și, în final, o serie de artiști care au ales să-i poarte pantofii în videoclipurile lor. Până în 2011, Louboutin a devenit cel mai căutat brand pentru pantofi online!

Nu e uimitor cum un simplu lac roșu de unghii poate transforma un pantof banal într-unul iconic? După cum spune chiar Louboutin: „Bărbatii sunt ca niște tauri, nu pot rezista tălpii roșii”. 

pantofi cu talpa rosie

Foto: Pinterest

Pantofii lui Christian Louboutin reprezintă unul dintre cele mai căutate accesorii din modă, talpa roșie iconică fiind o notă distinctivă pentru femeile din întreaga lume.

Surse foto: Pinterest

Ce spun pantofii tai despre tine?
Incepe quiz
Ce spun pantofii tai despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.