Unele femei sunt întrebate chiar după câteva ore după ce au născut când vor rămâne iar însărcinate. O femeie care tocmai a născut nici nu vrea să se gândească să treacă din nou prin tot procesul. Întrebarea despre viitorul ei plan de familie poate aștepta și cel mai bine este să te concentrezi pe bebelușul pe care tocmai l-a adus în lume.
Nu este cel mai rău lucru pe care i-l poți spune unei proaspete mămici, însă după toate acele luni cu grețuri, greutate de mișcare, emoții diverse, apoi nașterea în sine, e cam dezamăgitor să auzi că bebelușul seamănă cu tatăl. Mai bine îi permiți mamei să se scalde în glorie și să îi spui ce minunat este copilul său. Un simplu "Ce copil frumos!" este suficient.
Cine este prezent la spital sau în sala de nașteri este o decizie foarte personală. Cine îl va vedea pe copilul tău trăgând prima gură de aer? Sunt multe mame care vor doar ca soțul să fie acolo și nimeni altcineva. Iar apropiații trebuie să le respecte dorința.
Uneori unii oameni au impresia că trebuie să știe toate detaliile nașterii. Nu este nevoie de așa ceva. Dacă ea se simte confortabil să împărtășească experiența ei cu tine atunci este în regulă, în caz contrar, apropiații nu ar trebui să ceară nici un fel de amănunt personal.
Acesta este un comentariu foarte jignitor, mai ales pentru acele mame care au ales să apeleze la analgezice în timpul nașterii, cum ar fi o injecție epidurală. Ultimul lucru de care are nevoie o proaspătă mămică este o alta care să își compare experiența cu a ei și să insinueze că ea a procedat mai bine.
Un alt exemplu de comentariu deplasat și pe care ar trebui să te gândești de două ori înainte să îl rostești. Fie că o femeie a născut copilul natural sau prin cezariană este viața ei și alegerea îi aparține. Nu este nevoie să te compari pentru că fără să vrei o poți judeca și implicit să-i rănești sentimentele.
Privarea de somn nu este o glumă. Mai ales în prima perioadă după ce bebelușul vine pe lune, atunci când mama se trezește foarte des pentru a-l hrăni, o poate face să se simtă dezorientată, disperată și să se întrebe cum va supraviețui acestei noi etape. A face un comentariu despre somn, chiar și într-un mod amuzant, ar putea să o îngrijoreze pe proaspăta mămică. Așa că în loc să glumești despre cât de obosită este, mai bine întreabă dacă are nevoie de sprijin.
Unele mame s-ar putea simți ofensate dacă nu întrebi dacă poți să ții bebelușul în brațe, în timp ce altele ar prefera ca nimeni altcineva să nu le atingă copilul. Cel mai bine îi observi comportamentul de la început și nu te oferi tu primul.
Da, pare logic ca o mamă să doarmă în timp ce doarme bebelușul. Dar atunci când se află în spital, spre exemplu, nu prea există multe oportunități. Asistenta poate veni mereu să îi verifice semnele vitale, poate avea vizitatori, există o mulțime de întreruperi.
Ultimul lucru de care are nevoie o proaspătă mămică este ca cineva să îi pună la îndoială capacitățile parentale. Este posibil ca ea să se macine deja în propriile gânduri, astfel că nu este nevoie să vină cineva care să o streseze și mai mult. O mamă are instincte, astfel că nu are nevoie de sfatul nimănui în privința orelor de hrănire ale propriului copil.
Această întrebare este asemănătoare cu "...și când îl vei face pe următorul?" Este tentant să adresezi astfel de întrebări, mai ales în timpul unor conversații banale, dar cel mai probabil mama va împărtăși singură cu tine ce sex are bebelușul său, nu este nevoie să fie întrebată.
"Fiecare femeie este frumoasă în felul ei" nu este o expresie clișeică, ci cât se poate de adevărată. Fiecare femeie are ritmul său și propriul metabolism, astfel că nu trebuie să se compare cu alte mămici în privința timpului în care au reușit să scape de kilogramele acumulate pe parcursul sarcinii.
Precum alte decizii despre viața copilului ei, o mamă va hotărî singură cum și când își va hrăni copilul. Este o opțiune personală și nimeni nu ar trebui să își dea cu părerea despre cum este sa nu nu mai bine.
Da, pare obosită, pentru că este! O proaspătă mămică are multe sarcini de îndeplinit cu bebelușul său, totul în timp ce organismul ei se reface după naștere. Nu are nevoie ca nimeni să îi arunce în față că arată într-un fel sau altul. Cel mai bine o întrebi dacă are nevoie de ajutor sau spune-i doar că arată minunat, cu siguranță va aprecia comentariul și o vei face să se simtă bine.
Oamenilor le place foarte mult să le spună acest lucru proaspetelor mămici. Da, este foarte important să te bucuri de fiecare moment alături de copilul tău, însă pentru o femeie care tocmai a născut poate fi o sarcină destul de dificilă, în timp ce se luptă cu durerile de după naștere, cu lipsa somnului și a timpului. Mai bine spui un comentariu despre cât de minunate sunt primele zile alături de bebeluș. Empatia este binevenită.