Avortul spontan - simptome, diagnostic, tratament

Avortul spontan - simptome, diagnostic, tratament

Zlavog Maria Cristina

Vestea ca esti insarcinata poate aduce multe zambete celor apropiati. Insa, nu intotdeauna finalul este unul fericit. Unul dintre cele mai nefaste evenimente care se pot intampla este avortul spontan.

Diva Hair iti aduce informatii complete si corecte!

Ce este avortul spontan?

Avortul spontan reprezinta intreruperea spontana a sarcinii (din cauze naturale, fara interventie din afara) inainte de saptamana 20 de gestatie. Avorturile spontane au loc relativ frecvent, 25% dintre sarcini se incheie prin avort spontan.

avortul spontan

Cauzele avortului spontan

Cauzele avortului spontan in primul trimestru de sarcina, pot fi:

- anomalii cromozomiale survenite in urma fecundatiei (proces prin care se uneste celula sexuala masculina - spermatozoidul, cu celula sexuala feminina - ovulul), mostenite pe linie genetica;

- varsta inaintata a mamei, peste 35 ani;
- istoric personal de avorturi spontane repetate;
- consumul de antiinflamatoare nesteroidiene (flamexin sau ibuprofen) in timpul conceptiei sau in fazele precoce ale sarcinii;
- consumul de alcool in timpul sarcinii;
- consumul de droguri;
- fumatul;
- expunerea la substante chimice (arsenic) inaintea sarcinii;
- consum de cafeina in timpul sarcinii;
- anomalii ale uterului;
- declansarea unor boli sau infectii dobandite in timpul sarcinii;
- traumatisme fizice in special abdominale;
- imunizare Rh (anticorpi materni care pot distruge globulele rosii ale fatului);
- carenta de acid folic;
- sindromul ovarelor polichistice;
- mama cu antecedente de avorturi spontane;
- control terapeutic ineficient al unei boli cronice - diabet zaharat;
- sindromul antifosfolipidic;

- istoric de fat malformat;
- prelevare de vilozitati coriale (1 din 100 de cazuri) sau amniocenteza (1 din 200 de sarcini).

Simptomele avortului spontan

Semnele si simptomele avortului spontan includ:


- sangerari vaginale mici sau abundente, care pot apare constant sau neregulat;

   Atentie! Acestea pot apare fiziologic in primele trei luni de sarcina;
- durerea sub forma de crampe la nivel pelvin, durere abdominala sau durere surda de spate;
- cheaguri de sange sau eliminari de tesut fetal de culoare gri la nivel vaginal.

Diagnosticul avortului spontan

Diagnosticul de avort spontan este pus de catre medicul ginecolog, dupa urmatoarele examene:


-examenul clinic prin care se observa dilatatia colului uterin si a sangerarilor la nivelul vaginului;
-masurarea cu regularitate a nivelului sanguin al HCG (gonadotropina corionica umana) care pune diagnosticul de sarcina; astfel se observa daca sarcina mai este in evolutie;
-ecografia abdominala inferioara, poate da informatii cu privire la sacul amniotic (tesutul in care se dezvolta embrionul), daca acesta este intact sau nu, daca fatul prezinta activitate cardiaca, si se poate estima varsta fetala.

Complicatiile avortului spontan

Cele mai frecvente complicatii sunt:

- hemoragiile abundente;
- complicatiile infectioase.


La doua saptamani dupa avortul spontan, prezenta sangerarilor vaginale usoare sau moderate sunt normale. Acestea trebuie sa alarmeze in cazul in care devin abundente.


Prezenta infectiei este semnalata prin:
- febra peste 38 grade;
- dureri sau crampe abdominale;
- secretie vaginala urat mirositoare.

Tratamentul in avort spontan

In caz de iminenta de avort spontan, procesul se poate remite spontan sau sub influenta tratamentului. Insa, incepand cu etapa avortului in evolutie, el este ireversibil.
In cazul in care apar sangerari vaginale in cursul sarcinii, se recomanda urmatoarele masuri:

- evitarea efortului fizic excesiv;
- evitarea contactelor sexuale;
- administrarea de progesteron, eficient in prevenirea producerilor nasterilor premature in cazul sarcinilor cu risc;
- evitarea administrarii antiinflamatoarelor nesteroidiene.

Avortul incomplet reprezinta expulzia partiala a produsului de conceptie. In cazul avortului incomplet sau avortului in curs, optiunile terapeutice sunt urmatoarele:


- urmarirea atenta a evolutiei firesti, cu interventie terapeutica in cazul aparitiei complicatiilor;
- tratament medicamentos: Mifepristone si Misoprostol, care faciliteaza eliminarea avortonului;
- chiuretaj - procedura chirurgicala rapida prin care se realizeaza avortul produsului de conceptie.

In cazul sangerarilor abundente se va efectua o analiza completa a sangelui si tratamentul anemiei daca aceasta e prezenta.


In situatii extreme, precum hemoragii incontrolabile sau infectii severe care nu raspund la tratamentul antibiotic, se va realiza histerectomia (inlaturarea chirurgicala a uterului).

Dupa avortul spontan, daca se doreste o noua sarcina, se va astepta instalarea unui nou ciclu menstrual inainte de a se incerca o noua sarcina. Sansa de a ramane insarcinata este mare chiar dupa 2-3 avorturi spontane.

Revenirea fizica si emotionala dupa avort implica:

- suport emotional prin participarea la grupuri de suport;
- citirea unor materiale informative in care sunt descrise experiente similare ale altor cupluri.


In cazul in care simptomele de depresie se prelungesc mai mult de 2 saptamani este necesara vizita la medic. Dezechilibrele hormonale determinate de avort pot induce o simptomatologie asemanatoare depresiei post-partum (de dupa nastere).

Modalitati de prevenire a avortului spontan

Primul pas pe care trebuie sa-l faca orice femeie care tocmai a aflat ca e insarcinata este sa se inscrie intr-un program complet de ingrijiri prenatale, sub supravegherea unui medic specializat in problemele sarcinii si nasterii. Tu si copilul care creste in tine, veti fi monitorizati de rutina, pentru a va asigura ca totul merge bine, si daca nu merge, veti primi ingrijiri adecvate pentru orice fel de probleme.

Apoi, principala ta responsabilitate este de a te mentine, pe tine si fat, cat mai bine ingrijiti:

- alimentatie echilibrata;
- gimnastica adecvata;
- odihna din belsug;
- mediu inconjurator lipsit de factori de stres;
- nu fuma;
- nu bea alcool;
- evita toate medicamentele cu exceptia celor prescrise de medicul tau.

In cazul unor avorturi repetate se pot efectua urmatoarele analize:


- detectarea serologica a anticorpilor antifosfolipidici;
- efectuarea cariotipului (analiza genetica prin care se analizeaza materialul genetic) pentru evidentierea anomaliilor cromozomiale ale genitorilor;
- masurarea nivelelor de hormoni;
- ecografie vaginala prin care sunt depistate anomaliile anatomice uterine.

Daca in urma analizelor, mama prezinta Rh-negativ, se va administra imunoglobulina-anti D, care va conferi protectie in cazul unei sarcini ulterioare.

Reactiile emotionale negative sunt normale dupa pierderea unei sarcini. Totusi, in cele mai multe cazuri avortul spontan este un eveniment care se produce natural si care nu poate fi inlaturat.

Vestea buna este ca, dupa cateva avorturi spontane, sansa de a duce la capat o sarcina normala nu este pierduta. Dupa un repaus de 6 saptamani (reinstalarea unui nou ciclu menstrual) se pot relua cu optimism incercarile de a avea un copil.

 

Bibliografie:

Tratat de obstetrica, de Ioan Munteanu

De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.9 (45)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.
    mariana (anonim)
    27 aprilie 2011 19:07

    dupa 3sarcini pierdute sa mai incerc?ce tratament sa fac inainte de a ramane insarcinata?