Care sunt principalele beneficii ale alăptării pentru mamă și copil

Vineri, 15.09.2017
de Sorina Corneanu

Decizia de a alăpta este o alegere foarte personală. În timp ce multe mame refuză din start această posibilitate, altele nu concep să nu își alăpteze bebelușii. Multe autorităti medicale, inclusiv Academia Americană de Pediatrie și Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie, recomandă cu fermitate alăptarea.

Principalele beneficii ale alăptării pentru mamă și copil

Laptele matern rămâne, fără îndoială, hrana ideală pentru sugari. Are un amestec perfect de vitamine, proteine și grăsimi sănătoase. Mai mult decât atât, laptele matern conține anticorpi care scad riscul copilului de a face astm sau alergii. În plus, bebelușii care sug exlusiv de la sân, în primele 6 luni, sunt mai feriți de infecții ale urechii, boli respiratorii și diaree.   

Vezi mai jos 10 beneficii ale alăptării!

În urma cercetărilor recente realizate de Academia Americană de Pediatrie, s-a demonstrat că alăptarea poate avea o influență semnificativă asupra dezvoltării inteligenței copilului. În plus, nou-născuții care sunt hrăniți la sân au un risc mai mic de a deveni supraponderali la maturitate. De asemenea, Academia Americană de Pediatrie spune că alăptarea joacă un rol important în reducerea riscului de diabet zaharat și anumite tipuri de cancer.   

Alăptarea vă ajută pe amândoi. În cazul tău, arde caloriile suplimentare, astfel încât te poate ajuta să scapi mai repede de kilogramele acumulate în sarcină. În procesul alăptării se eliberează oxitocină, un hormon extrem de important, care ajută uterul să revină la mărimea inițială și poate reduce sângerarea uterină după naștere, reducând și riscul de cancer mamar și ovarian.   

Un alt motiv să alăptezi: legătura care se stabilește între tine și cel mic este incomparabilă.

Laptele matern ajută la întărirea sistemului imunitar al copilului, motiv pentru care acesta este numit și „primul vaccin”. E bine să știi că alăptarea poate preveni sau ameliora eventuale efecte adverse ale anumitor vaccinuri. Foarte bogat în anticorpi, laptele matern previne o mulțime de infecții la care sunt expuși copiii în primii ani de viață.   

Prin alăptare îți ferești copilul de posibile probleme ale dinților și gingiilor. Mai mult decât atât, un copil care este hrănit la sân, măcar în primul an de viață, este mult mai ferit de bolile de plămâni.   

Poate nu te așteptai să afli asta, dar copilul hrănit cu lapte matern dezvoltă o rețea neuronală deosebită, care-l ajută să se ferească mult mai ușor de stres. Așadar, dacă vrei un copil liniștit, sănătos și cu mai puține griji, ia în calcul alăptarea. Aceasta reduce considerabil stresul viitorului adult.  

O mamă care alăptează își realizează un scut de protecție contra cancerului la sân, ovarian și de col uterin. În plus, dacă decizi să alăptezi, e bine să știi și că alăptatul la sân are rol contraceptiv!

Din păcate, foarte multe tinere mame refuză să își alăpteze copilul direct la sân, din cauza durerii sânilor provocate de alăptare. Când alăptezi, copilul ar trebui să aibă tot mamelonul în gură. În felul acesta ești ferită și tu de durere, și nici copilul nu e nevoit să tragă de agresiv de sân și să se frustreze căutând laptele fără succes. Există multiple poziții de alăptare care să vă fie confortabile!

În ciuda numeroaselor beneficii, adesea poți să suferi iritații ale mameloanelor, care pot fi destul de neplăcute. Acest disconfort nu ar trebui să fie un motiv suficient de puternic pentru a renunța la alăptare, cu atât mai mult cu cât toate problemele se rezolvă cu Multi-Mam Balm, un gel natural care protejează și hrănește pielea mamelonului înainte și după alăptare, prevenind iritațiile. Produsul este natural, hipoalergenic și inofensiv pentru copil.

Produs disponibil pe VavianPharma.roMulti-Mam Balm x 30 ml, preț 43.79 de lei

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!