Nu mi-am cunoscut mama, dar o iubesc din suflet

Desi nu sunt o persoana invidioasa in general, nu pot sa imi stapanesc gelozia atunci cand vad ca alte persoane din jurul meu se pot bucura de compania mamei, omul de care esti legat trup si suflet si dincolo de viata. Poate ca ar trebui sa o urasc pentru ca nu mi-a daruit nici macar bucuria de a-i memora chipul, insa nu reusesc. Cu cat ma gandesc mai mult la acest lucru, cu atat imi dau seama ca, de fapt, o iubesc din suflet. Dar nu voi avea niciodata ocazia sa o cunosc...

Spre deosebire de alti copii, am avut norocul de a fi adoptata de o familie buna, insa blestemul de a nu avea o mama m-a urmarit. Femeia care mi-a zambit cald si m-a privit cu duiosie a murit cand aveam zece ani. O apreciez in continuare, insa nu am putut niciodata sa o privesc ca pe o mama adevarata. Tot cosmarul meu a inceput in momentul in care am adunat in sufletul meu o dorinta tot mai mare de a o cunoaste pe femeia care mi-a dat viata. Cu greu am reusit sa aflu cateva date care sa ma conduca spre ea, insa entuziasmul si dorinta nu m-au parasit pe parcurs. Incepusem sa o iubesc din vise, acolo unde puteam sa ii zaresc zambetul printre suvitele care ii acopereau fata. Dar totul s-a stins in momentul in care am aflat ca ea a murit in urma cu doar doua luni. Doua luni care ar fi insemnat pentru mine cat o viata. Birocratia mi-a furat bucuria de a-mi cunoaste mama, de a o privi in ochi, de a o strange de mana. Niciodata nu mi-am dorit mai mult de atat de la ea. Dar mai pot cere socoteala cuiva pentru suferinta si dezamagirea mea?

Cu ajutorul celor dragi am trecut peste tristetea de a nu avea o mama, dar nu si peste aceea ca nu am avut ocazia sa stiu daca a fost o femeie buna sau una rea. Ma intreb deseori ce am mostenit de la ea si cat de mult ii seman fizic si emotional. Imi doream sa ii adresez atatea intrebari incat le notasem pe toate in telefon (sa nu cumva sa uit vreuna). Insa nu va mai putea niciodata sa imi raspunda ce a simtit atunci cand m-a vazut prima data sau daca s-a gandit la mine atunci cand si-a dat ultima suflare si a inchis ochii pentru totdeauna. Doar in vise o mai intreb, insa nu imi raspunde, doar imi da bretonul la o parte de pe frunte.

Incerc sa imi inabus durerea din suflet, sa umplu golul imens pe care il am in inima, un loc care era rezervat special pentru ea. Insa un lucru nu voi putea sa schimb niciodata. Imi iubesc mama, chiar daca nu am cunoscut-o niciodata...