10 bijuterii de care vei avea nevoie în toamna 2018

10 bijuterii de care vei avea nevoie în toamna 2018

Redactor Andreea Baluteanu

Toamna se apropie cu pași repezi și îi putem deja simți mângâierea în adierile mai reci ale vântului și în serile răcoroase, dar și în parfumul fructelor din livezi. În perfectă tonalitate cu natura se transformă însă și garderoba noastră: ce moment mai bun pentru a umbla la cutiuța magică cu accesorii?

Noi suntem de părere că fiecare moment, fiecare ciclu ce începe trebuie marcat cu o bijuterie plină de semnificații! Iată care sunt favoritele noastre în rândurile de mai jos!

Trendurile anotimpului frunzelor căzătoare: bijuteriile pe val acum

Toamna este marcată în mod normal de revenirea la eleganță și delicatețe, dar nu și în ultimii ani. Designerii s-au concentrat acum pe opulență, pe influențe artistice, pe sclipiri și glamour, provocându-ne să sfidăm orice convenție și să ne bucurăm de moment. Cu gândul la trendurile toamnei 2018, am poposit pe Accent Bijuterii și am descoperit piese superbe, care reflectă în mod ideal fiecare tendință. Iată care sunt preferatele noastre!

Inele pe fiecare deget

Tendințele toamnei 2018 te îndeamnă să fii cât se poate de generoasă! Acum nu mai trebuie să ne limităm la o singură bijuterie. Dimpotrivă, tendințele actuale ne încurajează să ne scoatem la înaintare toate piesele favorite și să le etalăm cu mândrie pe toate degetele!

Sfatul nostru este să optezi pentru modele mai simple, lipsite de aplicații cu pietre. Ceea ce nu înseamnă nici că e musai să mizezi pe delicatețea supremă: pe noi ne-a încântat inelul de argint în formă de șarpe de pe Accent Bijuterii, cu un design deosebit. Combină pe celelalte degete cu o bijuterie eclectică, formată din alăturarea a 14 inele subțiri, atât de diafane. Pe restul degetelor păstrează modele mai cuminți, pentru că ți-ai etalat deja cu suficientă putere șarmul!

Inel din argint - Șarpe 

Inel din argint - 14 Inele

Better half

Știi la cine ne referim: la jumătatea ta, la prietena ta cea mai bună. Recunoaștem că toate ne căutăm sufletul pereche, dar acesta nu trebuie neapărat să fie partenerul în viața amoroasă, ci și amica despre care știi prea bine că îți va rămâne alături pentru totdeauna. Cum în toamna 2018 se poartă bijuteriile pline de semnificaţii profunde, noi îți sugerăm să optezi pentru piese pe care să i le poți face cadou și ei, așa cum este acest superb pandantiv din argint, decorat cu opal prețios. Încadrat într-o superbă ramă care îi pune în valoare vibrația, pandantivul reprezintă un cadou perfect pentru amica ta de suflet.

Pandantiv din argint cu opal prețios

Dacă vrei să fii și mai inventivă, împarte o pereche de cercei cu cea căreia i-ai asigurat deja un loc călduț în inima ta. Noi adorăm cerceii din argint decorați cu turmaline multicolore și cu tanzanit, astfel creați încât dau impresia că sunt două părți ale unui întreg. Poartă tu unul și las-o pe ea să se mândrească cu celălalt: pe lângă faptul că veți face o adevărată declarație de dragoste și toată lumea va ști cât de tare vă iubiți, sunteți și extrem de cool, dat fiind faptul că trendul de a purta un singur cercel s-a făcut remarcat masiv în ultima perioadă.

Cercei din argint cu turmaline multicolore și tanzanit

Perle baroce

Perlele semnifică misterul, spiritualitatea, fiind pietre asociate cu misticismul lunii. Spre deosebire de diamante, nu există restricții în ceea ce privește purtarea lor, așa că le poți afișa la orice oră a zilei și a nopții. În toamna 2018 mizează pe influențe baroce, respectiv pe bogăție, pe opulență, pe vibrații artistice.

Începem cu un set din argint decorat cu perlă de cultură și cu safire și alcătuit din inel și cercei. Elegant, cu influențe florale pline de gingășie, dar totodată ornamentat în mod sofisticat, setul va reprezenta încununarea frumuseții tale. Poartă neapărat cu o rochie din brocart, ca să îi scoți în evidență întreaga opulență.

Set din argint cu perlă de cultură și safire

Poartă întreaga splendoare a naturii pe degete cu inelul din argint decorat cu perlă și cu rubine marca Accent Bijuterii. E o piesă care nu are rival în frumusețe și grație, concepută din argint placat cu ruteniu și parțial cu aur galben de 14 karate. Perla de apă dulce e un omagiu adus culturii baroce, iar inspirația din natură, cu design în formă de plante și gărgărițe ce dansează vesel în jurul pietrei-vedetă, te va lăsa mută de admirație.

Inel din argint cu perlă și rubin

Tot din natură își trage „seva” și inelul de mai jos, conceput din argint placat cu ruteniu, decorat cu perle de cultură și cu pietre de blue topaz fațetate. Frunzulițele și floricele te îmbie la visare, transformând bijuteria într-un adevărat leac pentru sufletul încărcat, una cu care îți poți clăti ochii minute în șir, fără să te mai saturi de frumusețea sa.

Inel din argint cu perlă și blue topaz

Artsy

Atârnă-ți la ureche, la încheietură, la gât, presară-ți pe degete opere de artă, în loc de bijuterii, iar toamna 2018 se va transforma în admiratoarea ta numărul unu. Piesele care te fac să te simți de parcă ai fi un exponat de mare valoare dintr-un muzeu fac parte din arsenalul de trenduri hot ale acestui anotimp.

Începem cu o broșă care îți va scoate din anonimat toate rochiile și toate sacourile toamnei. E realizată din argint placat cu ruteniu și cu aur alb de 14 karate, e ornamentată cu piatră de prehnit finisată caboșon și cu pietre de smarald și de peridot fațetate. Sub formă de pește, va fi acea atingere de sublim de care are nevoie fiecare apariție a ta.

Broșă din argint cu prehnit, smarald și peridot

Compune-ți întreaga ținută în jurul acestei brățări fabuloase și îți garantăm că nu vei avea cum să dai greș. Brățara din argint cu cuarț roz și smarald e placată cu aur alb și galben de 14 karate și sclipește precum o stea la încheietura ta. Ne place la nebunie designul special, artistic, și suntem convinse să o integrăm în fiecare outfit al acestei toamne.

Brățară din argint cu cuarț roz și smarald

Încheiem galeria bijuteriilor la modă în această toamnă cu o pereche de cercei ce emană artă prin toți porii, pe care suntem siguri că și Picasso și-ar fi dorit să îi conceapă. Realizați din argint placat cu ruteniu și aur galben de 14 karate, ornamentați cu pietre de opal, chrom diopsid și rubin, reprezintă o operă modernă, abstractă, cu care vei face furori atunci când te afișezi într-o galerie contemporană. Nu ne rămâne decât să fim recunoscători creatorilor talentați de la Accent Bijuterii pentru că ne-au oferit în dar o asemenea minune a artei bijutierilor!

Cercei din argint cu opal, chrom diopsid și rubin

După cum ai văzut, toamna 2018 și-a numit bijuteriile favorite și sunt pur și simplu fermecătoare! Descoperă influențele bogate, atât de ispititoare, pline de artă și personalitate fremătătoare, în magazinul nostru preferat, Accent Bijuteriii !

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.