5 lucruri pe care femeile stilate nu le mai poartă în toamna 2019

5 lucruri pe care femeile stilate nu le mai poartă în toamna 2019

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Stilul este omul însuși, spune un vechi dicton. Suntem judecate după felul în care ne îmbrăcăm, după accesorii și după aerul de eleganță pe care îl degajăm. Iar când vine vorba de fashion, lucrurile se pot schimba de la o zi la alta, iar ceea ce se poartă azi poate fi ieșit total din trend mâine.

O greșeală de stil nu se referă la faptul că outfit-ul tău te face să te încadrezi pe lista celor mai prost îmbrăcate persoane din lume. Mai degrabă este vorba despre obișnuințe și clișee, care te determină să porți lucruri care nu mai sunt considerate la modă sau care nu se mai potrivesc cu o femeie stilată.

stil

Și pentru că toamna se apropie vertiginos, iată ce trebuie să eliminăm din garderoba noastră de sezon, pentru a fi în pas cu tendințele!

Ciorapii-plasă cedează locul dresurilor elegante

Dresurile-plasă s-au purtat intens în 2018 și trendul s-a păstrat și anul acesta. Totuși, pentru o femeie cu stil, este preferabil să le evite toamna. Sezonul următor cere ca ținutele noastre să fie mai degrabă elegante și rafinate, iar ciorapii-plasă nu se potrivesc chiar atât de bine în acest decor. Este preferabil să alegi dresuri mate, cu textură lucioasă, în culori inedite sau cu modele, dacă vrei să dai dovadă de stil.

dres plasa

Sursa foto: Pinterest

Balerinii, înlocuiți de platforme și botine statement

Anul acesta, tendințele s-au schimbat destul de mult în materie de încălțăminte. Este vremea să renunți la balerinii clasici, chiar dacă sunt confortabili și te-ai obișnuit cu ei. Anul acesta se poartă încălțămintea cu platforme sau cu tocuri late, botinele sofisticate și ghetele în culori strălucitoare. Dacă vrei să intri în tagma femeilor cu stil, e cazul să îți iei adio de la comozii balerini!

balerini

Sursa foto: Pinterest

Jeanșii albi părăsesc trendurile

Jeanșii albi asortați cu bluze vaporoase și pastelate sunt „baza” unui outfit perfect de vară, dar toamna aduce noi tendințe, care pun accentul pe explozii de culoare și pe materiale mai elegante. Nu este însă cazul să renunți de tot la blugii albi: e foarte posibil să fie din nou „pe val” vara următoare!

blugi albi

Sursa foto: Pinterest

Vesta de blană, înlocuită de sacouri și trenciuri elegante

Tendințele sezonului rece vor „condamna” câteva articole de îmbrăcăminte să rămână închise în dulap. Printre ele se numără și vestele de blană, care nu mai fac casă bună cu rafinamentul ținutelor de toamnă. Femeile elegante vor prefera sacouri și pelerine ori trenciuri colorate și pardesiuri de stofă, așa că nu mai rămâne loc pentru vesta de blană, oricât ar fi de confortabilă și călduroasă.

vesta blana

Sursa foto: Pinterest

Adio, rochii transparente!

Un alt articol vestimentar pe care femeile stilate nu-l vor mai purta toamna aceasta este rochia transparentă. Tendințele preferă materialele mai „pline”, fie că este vorba despre costume de stofă, rochii cu aplicații sau de piele. De asemenea, vor fi în prim-plan imprimeurile și accesoriile elegante. 

rochie transparenta

Sursa foto: Pinterest

Acum, că ai aflat ce articole vestimentare trebuie să-ți părăsească garderoba în sezonul rece, află și care sunt coafurile ce ies din tendințe în toamna 2019!

Surse foto: iStock, Pinterest

Articolul urmator
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
Cât de multe știi despre femeile care conduc lumea?
Incepe quiz
Cât de multe știi despre femeile care conduc lumea?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.