Ce culori să porți, în funcție de ce vrei să transmiți

Ce culori să porți, în funcție de ce vrei să transmiți

Ionelia Olteanu

Hainele sunt articolele care ne permit să ne exprimăm și să transmitem anumite lucruri. Magia culorilor i-a ajutat pe oameni din cele mai vechi timpuri să se cunoască între ei. Se știe că personalitatea este reflectată de ceea ce purtăm, așa că ai la dispoziție posibilitatea de a te folosi de culori pentru a arăta cine ești.

Toamna este anotimpul schimbărilor, iar asta se resimte și în vestimentație. Trebuie să faci trecerea de la rochițe și haine subțiri la geci și pantaloni, dar de multe ori se întâmplă să ai dificultăți în alegerea unei ținute care să ți se potrivească. Descoperă în articol cum ar trebui să te îmbraci dacă vrei să transmiți ceva anume!

haine colorate

Iată ce culori să porți în funcție de ceea ce vrei să transmiți!

Dacă vrei să debordezi de încredere, atunci trebuie să porți roșu

Deja se știe că această culoare este reprezentativă pentru sezonul de toamnă-iarnă 2017-2018. Roșul arată foarte bine pe oricine și scoate în evidență frumusețea și feminitatea. Dacă porți roșu, atunci înseamnă că vrei să arăți cât ești de puternică, energică și pasională. Fără îndoială se va vedea optimismul care te caracterizează și faptul că îți place să fii de fiecare dată în centrul atenției. Ești o persoană plină de viață și entuziasmată atunci când vine vorba despre începerea unor noi proiecte care au legătură directă cu dezvoltarea ta personală și profesională.

tinuta rosie

Foto: Pinterest @thegoldendiamonds

Roșul va arăta bine, indiferent ce alegi să porți, fie că este vorba despre o rochie sau despre bijuterii. Poți să optezi pentru o ținută care să fie alcătuită în întregime din haine roșii sau poți doar să îți accentuezi look-ul cu o pată de culoare.

tinuta office

Foto: Pinterest @bloglovin

Dacă vrei să arăți cât ești de fericită, poartă galben

Galbenul este culoarea care te ajută cel mai bine să arăți cât ești de veselă și cât de mult îți place să trăiești fiecare clipă la maximum. Optează pentru o nuanță caldă care să îți încânte simțurile și care să îi bucure pe cei din jur. Chiar dacă e toamnă, vei reuși să răspândești căldură. Adori să îi ajuți pe cei din jur de fiecare dată când ai ocazia, dar nu te deranjează nici să te pui pe primul loc. Optimismul, căldura și speranța pot fi transmise cu ajutorul unui pulover pufos care să te protejeze de frig și care să te pună în valoare.

pulover glaben

Foto: Pinterest @Marlien Rentmeester

Dacă vrei să transmiți eleganță, poartă verde smarald

În această toamnă sunt la mare căutare culorile intense și pline de viață. Asta înseamnă că, dacă verdele smarald este nuanța ta preferată, care te ajută să te exprimi, o poți purta cu cea mai mare încredere. În primul rând, culoarea te trimite cu gândul la natura veșnic verde, dar, transpusă pe haine, arată extrem de elegant și luxos. În cazul în care ești o persoană căreia îi place să aibă tot timpul grijă la cum arată, atunci alege un paltonaș din lână ce îți va completa perfect ținuta și te va scoate din anonimat.

jacheta verde

Foto: Pinterest @brittanickel

Dacă vrei să arăți că ești o persoană prietenoasă, poartă roz

Millennial pink e culoarea generației noastre, sunt de părere cercetătorii, așa că nu e de mirare că nu ne mai putem lua ochii de la ea. Chiar dacă este asociată cu stereotipul femeii superficiale, nuanța are un înțeles mult mai profund. Dacă alegi să porți roz vei pune cu siguranță în evidență iubirea imensă pentru cei din jurul tău. Poți să ajungi foarte ușor la inima cuiva cu ajutorul unei bluze roz pastel.

tinuta cu bluza pastel

Foto: Pinterest @crossroads

Dacă vrei să arăți că ești o persoană calmă, atunci trebuie să porți albastru

Culoarea mării și a cerului ți se va potrivi perfect dacă ești o fire calmă, care se enervează foarte greu și care reușește să îi liniștească și pe cei din jur. Albastrul reflectă încrederea pe care o ai în tine și pacea pe care o transmiți oriunde mergi. Îți va fi indusă o relaxare fizică și psihică la care nu te-ai fi așteptat, ceea ce te va transforma într-o persoană pe care oamenii au impresia că se pot baza. Dacă ai un interviu pentru un post important sau dacă trebuie să mergi la o cină de afaceri, această culoare va fi alegerea potrivită.

palton albastru

Foto: Pinterest @SheerLuxe

Indiferent de personalitatea pe care o ai sau de lucrurile pe care vrei să le transmiți despre tine, te poți folosi de culorile preferate. Profită și tu de proprietățile miraculoase ale nuanțelor pe care le adori! Este definiția unei vestimentații inteligente!

Surse foto: iStock/ Pinterest/ Getty

Articolul urmator
8 lucruri esențiale din garderobă care trebuie purtate cu o mărime mai mare
8 lucruri esențiale din garderobă care trebuie purtate cu o mărime mai mare
Ce jachetă office să porţi în funcţie de personalitate
Incepe quiz
Ce jachetă office să porţi în funcţie de personalitate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.