swipe

Cizmele nu mai merg la palton în această iarnă. Iată cu ce să le combini

Cizme cu geacă bomber

Geaca Bomber este o adevărată vedetă în această iarnă, care-ți oferă un stil tineresc și un confort incredibil. Este ideală pentru o ținută sport sau casual și merge cu orice tip de cizme, de la cele tip bocanc până la botinele elegante sau cizmele înalte. Acest tip de geacă foarte popular poate fi găsit în diverse culori, uni sau cu imprimeuri și poate fi purtată atât cu blugi, cât și cu fustă.

Sursa foto: Pinterest

Cizmele nu mai merg la palton în această iarnă. Iată cu ce să le combini

Cizme cu haină teddy

Călduroasa haină teddy este în trend și o poți găsi în toate magazinele sezonul acesta. Este preferata femeilor care vor să se simtă confortabil și să aibă un look foarte atrăgător, care amintește oarecum de copilărie, dar poate fi și foarte elegant, în funcție de combinație. De pildă, o haină teddy lungă cu o pereche de cizme până la gleznă cu animal print îți poate da o stare extraordinară, oricât de rece este vremea de afară.

Sursa foto: Pinterest

Cizmele nu mai merg la palton în această iarnă. Iată cu ce să le combini

Haina de blană cu cizme

Nimic nu se compară cu senzația de eleganță pe care ți-o poate da o haină de blană combinată cu cizmele potrivite. Dacă vrei să ai un aspect luxos și șic, această combinație este câștigătoare. Vei fi considerată o adevărată regină a modei și vei da tonul în materie de stil în anturajul tău. Alege niște cizme la fel de rafinate ca și haina și te vei simți tot timpul ca în lumina reflectoarelor.

Sursa foto: Pinterest

Cizmele nu mai merg la palton în această iarnă. Iată cu ce să le combini

Haina de piele cu cizme

Dacă vorbim de eleganță, o altă combinație spectaculoasă este haina de piele cu cizme lungi, încrețite, care te face să pari desprinsă dintr-un film cu eroine fatale. Această combinație a fost printre preferatele vedetelor în sezonul toamnă-iarnă, iar dacă vrei să ai un look cu totul ieșit din tipar, poți alege o haină lungă și mulată de piele, în loc de obișnuitul palton, pentru a o potrivi cu cizmele tale senzaționale.

Sursa foto: Pinterest

Cizmele nu mai merg la palton în această iarnă. Iată cu ce să le combini

Cizme cu geacă oversized

Gecile oversized au câștigat din ce în ce mai mult teren în acest sezon, pentru că sunt lejere și foarte confortabile, perfecte pentru zilele geroase. În plus, sunt disponibile într-o gamă foarte largă de forme, dimensiuni și culori și se potrivesc la fel de bine cu pantaloni sau cu fuste. Poți face o combinație foarte interesantă cu o geacă oversized și cizme, care este și mai atrăgătoare dacă folosești o fustă în ton cu încălțămintea. Această ținută casual este perfectă pentru zilele reci și îți dă un aer tineresc și sportiv.

Sursa foto: Pinterest

‹ Vezi si