Combinații de culori pentru haine pe care să le încerci în 2017

Combinații de culori pentru haine pe care să le încerci în 2017

Angelica Craciuneanu

Dincolo de modelul hainelor și de felul în care îți vin atunci când le îmbraci, este extrem de importantă și culoarea pe care o porți. Și dincolo de clasicul uni sau alb-negru, în fiecare an, designerii lansează combinații de culori, de multe ori atât de inventive încât nu te-ai fi gândit niciodată să le porți.

Iată zece combinații de culori pentru haine care nu doar că te vor ajuta să arăți perfect în 2017, dar te vor scoate și din monotonia hainelor negre, albe sau maro pe care le vezi zi de zi în jurul tău pe stradă, la muncă sau la shopping.

10 combinații de culori pentru haine

Verde și galben

Închide ochii și imaginează-ți că ești într-o zi de vară cu soare, pe un câmp cu iarbă verde. Senzația este una minunată, prospețime, puritate, sălbăticie și, mai ales, libertate. Anul acesta poți duce aceste senzații peste tot cu tine, purtând haine în culoarea ierbii proaspete de vară și a soarelui dogoritor.

Poartă combinația verde și galben indiferent de nuanța tenului și de culoarea părului tău. Dacă ai nuanțe calde, concentreză-te pe muștar, kaki și verde închis, iar dacă ai o culoare rece, atunci poți purta fără probleme galben strălucitor și verde irizat.

Nu spune nimeni că trebuie să te îmbraci din cap până în picioare în verde și galben. Încearcă să adaugi astfel de pete de culoare ținutei tale pentru un aspect strălucitor. De exemplu, dacă porți un blazer galben cu o pereche de blugi, poartă pantofi verzi, pentru a schimba complet ceea ce putea părea o ținută banală.

Nu uita, chiar dacă s-a răcit afară și ne uităm spre dulapul cu haine grose de iarnă, nu înseamnă că trebuie să lăsăm în urmă culorile care ne amintesc de vară!

Fustă galbenă cu bluză verde Paltoon verde cu geantă galbenă

Foto: Pinterest BuzzFeed Partner |  steffysprosandcons

Albastru pal și roz

Poate că afară e frig și din punct de vedere calendaristic e toamnă, dar în sufletele noastre poate fi primăvară mereu, iar în cazul acesta, de ce să nu purtăm culori de primăvară? Albastrul deschis și rozurile sunt nuanțe subtile, dar care purtate în mod corect pot fi la fel de vibrante precum culorile puternice. În plus, o astfel de combinație îți va aduce aminte de parfumul de iasomie și de briza caldă de primăvară.

Poartă un pulover din cașmir albastru deschis și ia pe deasupra o jachetă roz atunci când ieși la o plimbare sau la o cafea cu prietenele. Cu siguranță această ținută te va face să uiți de temperaturile de afară. Folosește această combinație de culori pastel și pentru accesorii. De exemplu, poartă pantofi stiletto roz cu o ținută neagră și geantă albastru pal. 

Pulover roz și sacou gri Bluză gri cu geacă roz

Foto: Pinterest Mary Lawless | Fashion Trends

Roșu și albastru

Combinația de culori roșu și albastru este puternică, curajoasă și arată incredibil de bine. Dacă îți place să porți blugi, sigur cunoști această combinație, iar anul acesta ești liberă să o porți oricum vrei, pentru că este în trend.

Încearcă, de exemplu, să porți o jachetă roșie personalizată alături de o pereche de blugi clasici și stiletto negri și îți garantăm că vei arăta sexi și casual în același timp.

Dacă vrei să pui în evidență albastrul blugilor și roșul jachetei, poartă pe dedesubt un tricou sau o bluză albă. În acest fel, roșul va fi mai luminos, iar albastrul, mai contrastant.

Pantaloni rosi Fustă albastră

Foto: Pinterest stylishwife | blogdajulianaparisi

Albastru cobalt și turcoaz

Combină albastrul cobalt cu turcoaz pentru o ținută puternică și luminoasă. Această combinație de culori este una elegantă și clasică, așa că este nevoie în principal de atitudine pentru a o face să arate așa cum trebuie. Nu trebuie neapărat să o „îmblânzești” cu o culoare neutră, cum ar fi albul sau cremul, pentru că are avantajul de a se potrivi perfect atât cu accesorii de argint, cât și cu cele din aur. Și să nu uităm, este una dintre combinațiile preferate ale Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. 

Poartă, de exemplu, o rochie albastru cobalt cu o pereche de pantofi turcoaz și vei arăta perfect. Sau poartă un colier turcoaz peste o ținută cobalt și vei evidenția atât accesoriul, cât și rochia sau bluza purtată.

haină turcoaz Regina elizabeta a II-a in turcoaz

Foto: Pinterest Zimbo

Portocaliu și albastru

Portocaliu și albastru este schema de culori perfectă pentru a fi utilizată pentru tehnica color blocking. Poartă, de exemplu, pantaloni albaștri cu o bluză portocalie sau cu un accesoriu în această culoare și vei vedea cât de bine se potrivesc cele două culori.

Pentru un efect dramatic, alege portocaliu ars cu albastru navy. Indiferent de modul în care alegi să porți aceste nuanțe, asigură-te că porți încălțămintea potrivită. De exemplu, un pantof nude va aduce accentul perfect pentru ținuta ta.

Haină portocalie cu cămasă albastră Fustă albastră cu bluză portocalie

Foto: Pinterest ManicWishing | Popsugar

Ciocolatiu și roșu burgund

Culorile neutre precum cremurile sau ciocolatiul sunt destul de greu de purtat și riști să arăți palidă și ștearsă în ele, dar dacă le combini corect, de exemplu cu roșu burgund, vei obține un rezultat divin. Cheia acestor combinații este potrivirea materialelor pe care le porți. De exemplu, încearcă o pereche de pantaloni de catifea ciocolatii cu o cămașă roșu burgund.

Pantaloni ciocolati Fustă roșu de burgundia

Foto: Pinterest Glamour tobrightenmyday

Portocaliu și negru

„Orange is the new black” (n.r. - Portocaliul este noul negru) este numele unuia dintre cele mai în vogă seriale de televiziune, dar când vine vorba de combinații de culori pentru haine, portocaliul și negrul este noul... negru.

Fie că vorbim de o rochie care combină cele două culori, fie că sunt piese diferite sau accesorii portocalii la o ținută neagră, orice este permis, pentru că nimic nu face negrul mai plăcut decât o culoare strălucitoare și îndrăzneață.

Încearcă, de exemplu, o pereche de pantaloni portocalii cu talie înaltă, un must-have al acestui sezon, cu un pulover supradimensionat.

Fustă portocalie cu top negru Rochie portocalie cu colanți negri

Foto: Pinterest Ralph Lauren theclothes

Roz și gri

Griul nu este cea mai strălucitoare culoare pe care o poți avea în garderobă, dar are avantajul de a fi extrem de versatilă. Iar dacă o combini toamna aceasta cu roz, vei obține o combinație în trend. Nu există nicio limitare atunci când vine vorba de această combinație. Fie că porți pantaloni gri închis cu un top roz sau o fustă roz cu o bluză gri, rezultatul va fi minunat. Să nu îți fie teamă să aduci pete de culoare prin accesoriile pe care le porți.

Pantaloni roz cu bluza gri Fustă gri cu geanta roz

Foto: Pinterest Instagram | Forever Amber

Violet și corai

Poate că primul lucru care îți vine în minte atunci când te gândești la o combinație atât de puternică precum violet și corai este „prea mult”, dar te sfătuim să-i dai o șansă și vei fi plăcut surprinsă.

Corai este o culoare care pune în valoare toate tipurile de piele, iar tonurile bogate ale violetului creează contrastul potrivit pentru a-l pune în valoare fără a părea exagerat. Încearcă un top corai cu o geantă sau pantofi violeți și sigur îți va plăcea rezultatul.

RIhanna în violet și corai Pantaloni violet cu tricou corai

Foto: Pinterest weheartit | oliviasstyle

Violet și alb

Poate că albul se potrivește cu orice altă culoare, dar cu nimic nu arată mai spectaculos decât cu violet. Această combinație emană feminitate și senzualitate.

Această combinație de culori este atât de versatilă, încât îți va permite să o porți în absolut orice mod îți dorești. De asemenea, poți adăuga accesorii fie aurii, fie argintii, fără nicio problemă.

Combinatie alb cu violet Bluză albă cu pantaloni violet

Foto: Pinterest InStyle | postris

Încearcă aceste combinații de culori pentru haine în toamna 2017, adaugă o doză mare de atitudine și atunci când vei ieși din casă vei întoarce toate privirile!

Surse foto: Pinterest

Articolul urmator
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
Ce fel de haine de vara ar trebui sa porti ca sa te simti bine?
Incepe quiz
Ce fel de haine de vara ar trebui sa porti ca sa te simti bine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.