Cum să porți salopeta iarna

Cum să porți salopeta iarna

Ionelia Olteanu

Iarna este anotimpul care nu ne oferă atât de multe alternative din punct de vedere vestimentar, așa cum se întâmplă vara. Pentru că vremea se schimbă radical și nu mai poate fi vorba despre căldură sau despre soarele care strălucește, schimbările din garderobă trebuie să fie ghidate de acest lucru. Cu toate acestea, există câteva variante care îți permit să porți lucrurile tale preferate, chiar dacă le asociezi mai mult cu vara.

De exemplu, salopeta este unul dintre articolele vestimentare care a revenit în tendințe. Aceasta poate fi văzută peste tot, de la catwalkuri până la parcuri. Dacă ai deja una în garderobă și știi cum să o porți, atunci succesul este garantat. Oricât de greu ți s-ar părea, o poți integra cu succes în ținutele tale din această iarnă.

salopeta

Iată cum să porți salopeta iarna!

Există foarte multe modalități prin care să nu fii nevoită să te desparți de salopetă, nici măcar în sezonul rece. Spre exemplu, dacă ai una din denim, tot ce trebuie să faci este să pui o helancă pe dedesubt. Pe lângă faptul că vei obține un look fashion, te vei proteja și de frig.

Pentru început, poți să descoperi cam cât de bine ți-ar sta purtând o salopetă albă. Nu trebuie să te temi din cauza asta, pentru că vei reuși să obții un aspect îngrijit de care să fii foarte mândră. Iarna aceasta se poartă albul din cap până în picioare, tocmai de aceea trebuie să profiți de acest lucru. Elementul-surpriză care va da culoare ținutei este reprezentat de jacheta camuflaj. Aceasta se va integra perfect și te va ajuta să arăți fantastic.

salopeta alba

Foto: Pinterest @ WhoWhatWear

Salopeta din jeans este cea mai populară dintre toate și se poartă intens în tot felul de combinații. De data aceasta, îți propunem să ieși din anonimat și să duci la un alt nivel ceea ce înseamnă alcătuirea unei ținute. Trebuie doar să te gândești la detalii și să asortezi piesele cu cap. De la așezarea eșarfei până la alegerea șosetelor, toate trebuie să fie la locul lor. Trebuie să recunoști că rezultatul este unul încântător.

salopeta blugi

Foto: Pinterest @ WhoWhatWear

Pentru un look fresh care să te scoată din anonimat, poți să alegi o salopetă dintr-un material neconvențional pe care să o porți cu o helancă neagră și cu o perehce de botine negre. Cine ar fi zis că poate fi atât de ușor să arăți fabulos, chiar dacă nu mai este vară?

tinuta salopeta

Foto: Pinterest @ WhoWhatWear

Printre piesele-vedetă ale acestui sezon se numără și salopeta de piele. Chiar dacă ți se pare greu de purtat, aceasta este extrem de versatilă și se va putea asorta ușor cu orice alegi să o porți. Pentru că trendul momentului recomandă să o ai în garderobă, trebuie să profiți din plin de acest lucru. Cel mai mare avantaj al ei este că reușește să combine utilul cu plăcutul. Pe lângă asta, poate avea un efect extraordinar asupra siluetei tale. Vei arăta foarte bine dacă alegi să o porți cu un pulover colorat și cu o pereche de botine din catifea.

salopeta de piele

Foto: Pinterest @ WhoWhatWear

Dacă ești genul de femeie care se simte bine cu haine comode sau dacă pur și simplu nu ai chef să fii elegantă, tot pe salopetă te poți baza. Există foarte multe variante pe care să le adopți, astfel că un hanorac și o pereche de adidași asortați la o salopetă lejeră vor fi tot ceea ce ai nevoie pentru a fi cool.

tinuta lejera

Foto: Pinterest @ WhoWhatWear

Poate că ți-ai conturat deja o imagine despre salopetă: este un articol vestimentar care nu reușește să inspire foarte multă feminitate, dar care te ajută să te simți confortabil și să obții ținute cool. Cu toate acestea, există și modele pe care poți să le alegi atunci când trebuie să mergi la un eveniment sau când se ivește o ocazie care îți impune să fii elegantă. O cămașă albă pe dedesubt și accesoriile potrivite vor face minuni pentru tine și te vor pune în evidență.

tinuta eleganta

Foto: Pinterest @ WhoWhatWear

Salopetele vor fi mai des întâlnite iarna aceasta, tocmai pentru că pot fi purtate cu succes și în sezonul rece. Ele te vor ajuta să obții ținute diferite, comode sau elegante. Vor înlocui glorios rochiile și fustele și se vor potrivi pe orice formă a corpului!

Surse foto: Getty, Pinterest

Articolul urmator
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Ce accesoriu de iarna ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce accesoriu de iarna ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.