Designer la 4 ani: Face rochii din hartie pe care le poarta cu mandrie

Designer la 4 ani: Face rochii din hartie pe care le poarta cu mandrie

Andreea Gluh, redactor

Pasiunea pentru moda nu are limite. Acest lucru ni-l dovedeste micuta Mayhem, care, la doar 4 ani, creeaza rochii. Nu este vorba despre orice fel de rochii, ci despre unele din hartie. Pe Mayhem o ajuta chiar mama ei, Angie, in activitatea de creatie, astfel incat rezultatele sunt din ce in ce mai uimitoare.

Vezi si tu, in cele ce urmeaza, modelele de rochii din hartie realizate de micuta creatoare din America!

Imaginatie, arta si bun-gust la doar 4 ani

Angie era, pana acum noua luni, o mama ca oricare alta, care posta pe Instagram imagini cu fetita sa. La un moment dat, insa, ea a inceput sa publice fotografii pe care i le-a facut lui Mayhem cand aceasta purta diverse tinute neconventionale, realizate din hartie. Motivul il reprezinta faptul ca micuta a parut dintotdeauna a fi mai interesata de moda decat alte fetite de aceeasi varsta, dupa cum a observat si mama ei, care isi gasea adesea hainele in cufarul cu jucarii al copilei. Pentru a-si salva tinutele, Angie i-a propus lui Mayhem, mai in gluma, mai in serios, sa ia parte la un proiect mai putin obisnuit. Aceasta a fost de acord si astfel a inceput odiseea rochiilor din hartie.



Micuta contribuie in proportie de 50% la procesul de creatie si deprinde mereu noi abilitati care tin de lucrul manual. Una dintre rochii a fost facuta de ea insasi, pentru ca a vrut sa ii arate mamei sale cat de priceputa este.
Provenienta hartiei care intra in componenta rochiilor difera, de la pungi de cadouri si diverse ambalaje pana la hartie glase. De asemenea, pot exista mici adaosuri realizate din alte materiale cum ar fi folia de aluminiu, tulul si esarfele din matase ale mamei.




Inspiratia vine din diversele locuri vizitate. De exemplu, Mayhem si Angie au creat o rochie in forma de rechin, dupa ce au fost la acvariul din oras. Nici desenele animate nu sunt lasate deoparte, asa ca fetita are o multime de tinute care ne aduc aminte de personaje celebre, cum ar fi Minnie Mouse.




In timpul liber, mama lui Mayhem cauta modele de rochii purtate de vedetele de la Hollywood sau de fotomodelele de pe catwalk. Dupa aceea, ea si fetita le recreeaza din hartie.





Intr-un interviu acordat pentru Huffington Post, Angie a marturisit ca nu se pricepe deloc la croitorie si nu a avut niciodata tangente cu domeniul fashion. Desi a primit sugestii privitoare la o eventuala implicare in designul vestimentar, ea prefera sa ramana la rochiile din hartie, care ii plac atat de mult fetitei ei.

Mayhem si creatiile ei au ajuns sa faca furori, iar copila a primit deja propuneri pentru aparitii in diverse reviste de fashion si de lifestyle.

Procesul de creatie necesita pasiune, talent si implicare, indiferent de domeniul despre care vorbim. Mayhem ne impresioneaza prin interesul pe care il acorda realizarii rochiilor din hartie si ne face sa ne intrebam daca nu cumva destinul i-a rezervat un loc special in randul viitorilor designeri de renume.

Surse: Instagram ; huffingtonpost.com

Articolul urmator
Trendul verii 2023, Barbiecore: 8 ținute stilate cu care cucerești tendințele
Trendul verii 2023, Barbiecore: 8 ținute stilate cu care cucerești tendințele
Ce vei face peste 10 ani?
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.0 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.