Modelele anorexice au fost interzise in Franta. Afla ce amenzi risca cei care promoveaza anorexia!

Modelele anorexice au fost interzise in Franta. Afla ce amenzi risca cei care promoveaza anorexia!
Eugenia Dinescu, redactor
Joi, 16.04.2015

O amenda de 75.000 de euro si pana la 6 luni in inchisoare -  acesta este riscul la care se expun agentiile de modeling din Franta care decid sa angajeze modele considerate prea slabe, informeaza The Guardian. Intr-un efort de a reechilibra balanta in domeniul standardelor de frumusete, Parlamentul francez a adoptat si o prevedere care vizeaza sectorul editorial: revistele vor trebui sa indice atunci cand fotografia unui model a fost retusata digital pentru a-i modifica imaginea corporala, altfel pot plati o amenda usturatoare, de 37.500 de euro sau 30% din bugetul alocat respectivei campanii.

  

Chiar daca masura a fost adoptata doar pe plan local, datorita statutului de capitala a modei pe care Parisul il are, ne putem astepta ca impactul acestei reglementari sa se extinda dincolo de granitele Frantei, influentand intreaga industrie a creatorilor de frumusete. In tari precum Italia, Spania si Israel au fost adoptate deja masuri similare, impunand modelelor sa prezinte certificate medicale care atesta ca indicele lor de masa corporala se afla in limitele considerate optime pentru sanatatea organismului.

Unul dintre sustinatorii acestei legi, medicul neurolog Olivier Veran, afirma ca decizia de a interzice prezenta modelelor anorexice pe podiumurile de moda  “nu protejeaza doar manechinele, ci si adolescentii, deoarece presiunea de a se conforma unei anumite imagini corporale afecteaza si contribuie la emergenta tulburarilor de alimentatie si a tendinte de a manca din ce in ce mai putin”, afirma specialistul. 

Iar declaratia acestuia este sustinuta de unul dintre cele mai evocatoare argumente: Isabelle Caro, un model francez care a suferit de anorexie, si-a pierdut viata la doar 28 de ani, imediat dupa ce a incheiat o campanie de constientizare asupra riscurilor acestei boli. Controversa starnita in jurul campaniei in care Isabelle apare nud nu se limiteaza doar influenta anorexiei asupra fizicului, ci include problemele etice cauzate de un model anorexic aflat in activitate.

Asa cum era de asteptat, membrii industriei de fashion din Franta nu au fost incantati de noua lege si s-au grabit sa semnaleze punctele slabe ale noii masuri. Gerald Marie, presedintele unei agentii de modeling, a declarat ca vede orice demers pentru a reduce anorexia ca pe un lucru benefic, “insa nu ar trebui sa confundam lucrurile”. Argumentul sau conform caruia “exista anorexie si exista fete care sunt slabe, foarte slabe in mod natural si pe care le poti obliga sa manance toata ziua si tot vor ramane slabe” este sustinut si de Isabelle Saint-Felix, presedintele Uniunii Nationale a Agentiilor de Modeling din Franta, care declara: “Atunci cand te uiti la criteriile pentru a diagnostica anorexia, nu te poti limita doar la indicele de masa corporala, atata timp cat si alte aspecte sunt la fel de importante: cauze psihologice, pierderea parului, probleme dentare”.

Vestea nu a fost intampinata cu prea mult entuziasm nici de  modelele plus-size, iar una dintre reprezentantele acesui segment in modelingul francez, Clementine Dessoux, explica de ce: “Pentru mine, este la fel de naiv sa spui ca esti prea slaba la fel ca si cum ai spune ca esti prea grasa – e acelasi lucru”, spune Clementine, care adauga “problema nu este neaparat indicele de masa corporala al modelului, ci insistenta marilor case de moda pentru a angaja doar modele subnutrite”. 

Perceptia asupra implicatiilor acestei legi ramane una polarizata, multe voci invocand faptul ca implica riscul acceptarii mai usoare a obezitatii in media, desi motivatia din spatele aprobarii acestei legi este de a proteja sanatatea modelelor care trebuie sa faca eforturi extreme pentru a-si pastra jobul si de a reduce incidenta anorexiei in Franta, unde 40.000 de persoane au fost diagnosticate cu aceasta tulburare. Iar pentru a sustine efortul promovarii unei imagini pozitive asupra sinelui, care nu este determinata de conventiile acceptate social, la mai putin de o saptamana de la adoptarea legii in Paris a fost organizata Pulp Fashion Week, o prezentare de moda in care au defilat modele de toate dimensiunile.

Organizatoarea evenimentului, Blanche Kazi, a declarat ca decizia de a reglementa angajarea modelelor cu un indice corporal prea mic  “este o decizie buna. Trebuie sa luam apararea acestor modele foarte slabe, fiindca nu au de ales. Lucreaza pentru creatori de moda care pretind lucruri imposibile din partea lor. Sanatatea este mai importanta decat orice altceva”.

Desi imperfecta, decizia de a interzice prezenta modelelor considerate prea slabe poate trimite un mesaj cu adevarat inspirational in randurile tinerelor care se infometeaza sau dezvolta alte tulburari de alimentatie sub presiunea, adesea asimilata inconstient, de a se conforma idealului estetic promovat in societate. Sumele la care amenzile se ridica pot parea colosale, insa riscurile pe care propagarea unor standarde toxice de frumusete justifica cifrele. Un procent ingrijorator al persoanelor afectate de anorexie dezvolta probleme cardiace si nefrologice, iar 1 din 5  persoane mor incercand sa ajunga la forma pe care o considera ideala, conform statisticilor Asociatiei Nationale a Anorexiei Nervosa si Tulburarilor de Alimentatie Asociate din SUA.

Tu ce parere ai despre noua lege din Franta?

Surse imagini: reuters.com, style.com, pulpfashionweek.com

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ai fost un Grinch sau un Mos Craciun?
Ai fost un Grinch sau un Mos Craciun?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe