7 piese vestimentare pe care orice femeie trebuie să le aibă în garderobă

7 piese vestimentare pe care orice femeie trebuie să le aibă în garderobă

Redactor Andreea Baluteanu

Atunci când vine vorba despre garderoba noastră, mărturisim că suntem extrem de pretențioase. Cum altfel ar putea sta lucrurile atunci când suntem convinse că obiectele vestimentare rețin o parte din spiritul, sufletul și personalitatea noastră? Nu am lăsa nicidecum aceste părți prețioase din noi în seama cuiva care să nu le respecte!

O garderobă inteligent și creativ concepută te va duce departe în viață: iată o altă concepție pe care o îmbrățișăm cu toată ființa. Dar, cum ne împotrivim în același timp și risipei și căutăm soluții durabile și înțelepte la conceptul de fast fashion, azi îți recomandăm piese vestimentare de bază, care pot fi ușor asortate, adaptate și accesorizate, și care vor constitui „inima” garderobei tale.

Iată despre ce e vorba în rândurile de mai jos!

De ce are nevoie o garderobă ireproșabilă: 7 piese must-have

Știi că o altă preocupare a noastră – e clar, azi ne-am hotărât să ne confesăm crezurile de viață – este susținerea afacerilor locale. Așadar, atunci când am descoperit magazinul online Azzera, cu sediul în Cluj, am știut că trebuie să deținem acum câteva dintre piesele sale reprezentative. Îți arătăm și ție pe ce am pus ochii, articole de bază pentru o garderobă capsulă cu care nu vei da greș!

Rochii

Orice garderobă feminină e incompletă fără măcar o rochie! Alege piese care să reflecte stilul tău personal, să se potrivească cu modelele de încălțăminte pe care le deții și neapărat să se poată integra în cel puțin cinci combinații vestimentare cu articolele care se află deja în proprietatea ta.

rochie camasa in carouri

Pentru noi, rochia scurtă în carouri de la Azzera întrunește toate aceste condiții. Fie că o asociezi cu cizme peste genunchi și un mantou de blană sau cu geacă de piele și pantofi sport, nu ai cum să dai greș. Rochia tip cămașă îți va pune silueta în valoare, carourile sunt mereu în trend, iar detaliile volane aplicate pe piept completează de minune outfitul.

Sacouri

Ai nevoie de cel puțin un sacou în garderoba ta, și nu doar pentru a merge la interviu. Un astfel de item, atât timp cât e de calitate și impecabil croit, te va scoate din atâtea încurcături stilistice. Asociază cu rochii, dar și cu colanți, jeans sau chiar pantaloni de trening.

Un articol vestimentar ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, sacoul negru cambrat va fi esența stilului tău. Alege un model cu linii ușor masculine pentru outfituri sofisticate, mereu în tendințe. Asociază cu un costum impecabil sau cu o rochie înflorată.

sacoul negru cambrat

Fuste

Indiferent de stilul tău personal, crede-ne, nu se poate fără fuste. Chiar dacă ești un veritabil tomboy și preferi asocierile unisex, va exista un moment în viața ta când îți vei dori să emani eleganță sau pur și simplu să îți subliniezi feminitatea.

Dacă mai sus am ales itemuri classy, mizează de această dată pe un articol vestimentar colorat, cu un print geometric artistic. Fusta midi cloș în tonuri de verde arată irezistibil alături de o cămașă colorată în nuanțe solare, iar materialul cu textură plină, ușor elastică, e atât de delicios. Poți combina și cu un pulover alb și cizme înalte.

Fusta midi cloș în tonuri de verde

Trening

Demult nu mai rezervăm treningurile mersului la sală sau unei plimbări prin parc; datorită influențelor atleisure din ultima perioadă, aceste articole vestimentare au devenit un simbol al stilului confortabil și practic. Să nu deții la ora actuală un trening e o regretabilă eroare de fashion.

Sfatul nostru? Un trening alb e o investiție în apariții ireproșabile. Asociind liniile sportive cu rafinamentul acestei non-culori, vei obține ținute wow. Treningul alb din bumbac cu pantaloni conici e una dintre achizițiile noastre de suflet de pe Azzura: arată atât de cool cu detaliile sale de design deosebite. Asociază cu pantaloni sport aurii, pentru influențe glam, sau cu o geacă tip teddy bear, pentru un stil super confortabil.

Treningul alb din bumbac cu pantaloni conici

Topuri

Fie că vorbim despre un pulover sau despre o cămașă feminină, topurile sunt de nelipsit din orice garderobă. Le poți purta cu fuste sau cu jeans, dar și în combinație cu pantaloni de trening sau de stofă. Caută texturi și culori cât mai diverse!

Adorăm imprimeul animal print, iar acest pulover de la Azzera a fugit cu inima noastră. Conceput dintr-un amestec de acrilic și poliamidă atât de moale și de fin, puloverul arată genial atât alături de o fustă plisată, dar și cu jeans sau chiar purtat peste rochia ta preferată, de vară.

pulover animal print

Pantaloni

Nu cunoaștem absolut nicio garderobă pe lume care să nu dețină măcar o pereche de pantaloni, și pe bună dreptate! Acest articol vestimentar e esența confortului, dar poate deveni ușor stilat, elegant sau chiar funky.

Ce am fi noi fără o pereche de blugi boyfriend? Alege un model atipic și atât de cool, așa cum sunt blugii petrecuți cu talie înaltă de la Azzera. Pe noi ne-a cucerit acest model cu tivul franjurat, care se va asorta fabulos atât cu puloverul de mai sus, dar și cu tricouri oversized, cu sacouri sau cu cămăși.

blugii petrecuți cu talie înaltă de la Azzera

Palton

Încheiem cu nelipsitul palton! Atunci când se face frig și tânjești după altceva decât geaca ta cea de toate zilele, paltonul e răspunsul! Emanând eleganță și rafinament și făcându-te să te simți precum o regină a stilului, acest obiect vestimentar e must-have.

Paltonul cu model în carouri și cordon de la Azzera va deveni curând prietenul nostru la cataramă; suntem sigure. Prevăzut cu buzunare laterale și produs în Italia, ține companie rochiei, fustei, pantalonilor: cu un asemenea item, combinațiile sunt nesfârșite.

Paltonul cu model în carouri și cordon de la Azzera

Garderoba ta abia așteaptă să fie reîntregită cu piesele vestimentare de la Azzera! Descoperă colecția online și nu rata nici secțiunea dedicată reducerilor! Nu uita că ai transport gratuit la orice comandă ce depășește 300 de lei!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Test de potrivire: ce personalitate trebuie sa aiba iubitul tau?
Incepe quiz
Test de potrivire: ce personalitate trebuie sa aiba iubitul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.