BlackFriday

Cum porți fusta din piele în vara 2017

Joi, 03.08.2017
de Mihaela Onofrei

În această vară este timpul să scoți toate fustele din piele pe care le-ai îndesat în garderobă și să obții un look fresh și șic cu ajutorul acestora. Purtată fără ciorapi, această fustă îți oferă un aer sexi și misterios. Deși ai crede că este o piesă de vestimentație destul de greu de asortat, adevărul este că o poți purta în nenumărate combinații, chiar și cu articolele preferate. Poți obține outfituri feminine, atunci când alegi să o porți cu sandale cu toc înalt și topuri din materiale lejere, dar și ținute casual și șic, când este asortată cu tricouri simple sau cu bluze interesante.

Fusta din piele nu este un articol banal în această vară și devine piesa centrală a oricărei ținute. Poți alege orice model sau lungime la fusta ta preferată, iar în cele ce urmează îți dăm și câteva sfaturi de asortare.

Iată cum porți fusta din piele în vara 2017!

Cu bluză albă

Tricoul alb sau o bluză în această nuanță este, alături de fusta din piele, o piesă pe care o poți asorta la orice ținută. Pentru un aspect unic, alege o fustă care să aibă o croială sofisticată, dar nu uita și de celelalte accesorii.

 Cu sandale

O ținută feminină cu fusta din piele nu poate fi completă fără o pereche de sandale cu toc înalt. Dacă ești mică de înălțime, optează pentru o fustă scurtă, care să îți lungească picioarele cu ajutorul tocurilor. Același efect îl vei obține și dacă vei purta fusta din piele cu talie înaltă.

 Lungă, cu geantă asortată

Pentru zilele ploioase sau cele în care temperaturile vor rămâne scăzute, alege cu încredere fusta din piele midi, pe care să o porți cu sandalele sau cu pantofii tăi preferați. Nu uita să îți accesorizezi ținuta cu o geantă din piele în aceeași nuanță, pentru că doar în acest mod vei reuși să emani bun-gust și eleganță.

 Cu franjuri

Dacă fusta din piele simplă nu prea se potrivește cu gusturile tale și cu personalitatea ta, alege un model cu franjuri. Cu o geantă sau un clutch colorat, outfitul tău este complet transformat, iar tu vei putea atrage toată atenția asupra ținutei tale alcătuită cu stil.

Cu cămașă

Poți purta acest articol de îmbrăcăminte și la birou, cu o cămașă simplă, în nuanțe neutre. Alege o fustă cu fermoar metalic, la care să asortezi o geantă cu accesorii în aceeași nuanță. Oricum ai alege să porți această piesă vestimentară, evită să o porți cu ciorapi.

Ține cont de aceste sfaturi și poartă fusta din piele ca o vedetă.

Surse foto: Getty, Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!