Cum să porți ghetele cu ținte în toamna 2017

Cum să porți ghetele cu ținte în toamna 2017

Bianca Petculescu

Credeai că era ghetelor cu ținte a luat sfârșit? Ei bine, se pare că ghetele cu ținte sunt mai actuale ca niciodată, fiind reinterpretate astfel încât să poată fi purtate în cât mai multe ținute, indiferent de stilul abordat. Într-adevăr, ghetele cu ținte, așa cum le știm, tip biker boot, nu mai sunt la modă. În sezonul rece 2017-2018 au revenit puternic în tendințe celebrele modele de ghete Susanna semnate Chloé, cu influențe western, catarame și multe, dar foarte multe ținte.

ghete cu tinte ChloeFoto: Pinterest @Whilden

Pe lângă faptul că arată nemaipomenit cu jeanși, pantaloni din piele și chiar și cu rochii diafane de mătase, ghetele-vedetă ale acestui sezon avantajează orice siluetă datorită vârfului ușor ascuțit, care alungește vizual piciorul. În magazinele de mass-market găsești deja o mulțime de modele de ghete cu ținte, asemănătoare încălțărilor marca Chloé, la prețuri avantajoase, așa că trebuie să îți cumperi măcar o pereche! Crezi că sunt greu de purtat? Nici vorbă!

Cum trebuie să porți ghetele cu ținte sezonul acesta

Dacă așteptai momentul potrivit pentru a-ți etala noua ta pereche de pantaloni din piele, acum ai ocazia să o faci! Știi foarte bine că pantalonii din piele lăcuită se numără printre principalele tendințe ale acestui sezon, așa că poartă-i cu o pereche de ghete cu ținte și un pulover oversized, călduros. Tocmai ai obținut o ținută în tendințe, feminină și foarte confortabilă pentru o zi de toamnă!

ghete cu tinte si pulover supradimensionat
Foto: Pinterest @Jewels Morgan

Păstrează pantalonii din piele și ghetele cu ținte, însă înlocuiește puloverul supradimensionat cu o bluză simplă peste care să porți o haină sofisticată de blană. Dacă te numeri printre cititoarele noastre fidele, cu siguranță știi deja că blana este materialul-vedetă al sezonului rece 2017-2018.

ghete cu tinte si pantaloni din piele cu haina de blana
Foto: Pinterest @Kinga Somos

ghete cu tinte si haina de blana lunga
Foto: Pinterest @jule

Bineînțeles, ghetele cu ținte arată perfect cu clasicii blugi, rulați la gleznă, astfel încât să iasă în evidență încălțările. Alege o pereche de mom jeans sau boyfriend jeans, în funcție de croiul care te avantajează cel mai bine, și poart-o cu un sacou masculin și ghetele tale preferate cu ținte.

ghete cu tinte si boyfriend jeans
Foto: Pinterest @Dani Kehoe

Ghetele cu ținte scot din anonimat o ținută clasică de toamnă-iarnă, așa că poartă-le cu blugi negri, pulovere groase, cardigane, fulare XXL și pălării feminine și ești gata pentru a înfrunta cele mai friguroase temperaturi.

ghete cu tinte si jeansi
Foto: Pinterest @Mellanie Cromwell

ghete cu tinte si pulover supradimensionat
Foto: Pinterest @sb

ghete cu tinte 2017
Foto: Pinterest @Eline de vos

Dacă se întâmplă să fii invitată la un party într-o seară friguroasă, nu te grăbi să scoți din cutie pantofii stiletto. Cu siguranță ai în garderobă o rochie tip furou (slip dress), așa că poart-o cu perechea ta de ghete cu ținte și aruncă pe deasupra o geacă de piele supradimensionată sau o haină de blană.

ghete cu tinte si slip dress
Foto: Pinterest @2020 AVE

ghete cu tinte si rochie
Foto: Pinterest @Heather Overmans

După cum vezi, ghetele cu ținte nu sunt chiar atât de greu de purtat. Important este să îți cunoști stilul și să știi să te „joci” cu piesele vestimentare și accesoriile astfel încât să obții cele mai reușite ținute de sezon!

Surse foto: Pinterest

Articolul urmator
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Unde îți vei întâlni dragostea în această toamnă?
Incepe quiz
Unde îți vei întâlni dragostea în această toamnă?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.