Cum să porți sutienul vara în funcție de modelul bluzei

Cum să porți sutienul vara în funcție de modelul bluzei

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Vara nu este doar sezonul în care ne putem etala cele mai frumoase piese vestimentare din garderobă, ci și anotimpul în care avem cele mai multe probleme atunci când ne alcătuim ținuta. Deoarece alegem să purtăm bluze din materiale subțiri, care să lasă pielea să respire, alegerea sutienului potrivit devine o adevărată corvoadă. Ne petrecem zeci de minute pentru a încerca cel mai bun sutien la bluza noastră complicată, ca în cele din urmă să abandonăm „misiunea” și să ne îmbrăcăm cu un tricou care ne acoperă complet.

Află în rândurile de mai jos ce sutien să alegi în funcție de modelul bluzei pe care o vei purta, dar și detaliile de care trebuie să ții cont pentru a crea o impresie bună.

Cum trebuie să porți sutienul vara

Fără burete, cu bluzițe transparente

Cea mai mare greșeală pe care o faci atunci când îți alegi sutienul pentru bluza ta transparentă este că alegi modele sofisticate, cu imprimeuri, dar și cu burete. Dacă Mama Natură a fost generoasă cu tine, este bine să alegi un sutien sport dintr-un material lejer, care să nu îți ridice prea mult sânii, ci să îi acopere.

Balconette, cu bluze mulate pe sâni

În cazul bluzelor transparente pe sâni, este bine să alegi un sutien balconette, pe care să îl porți fără bretele. Însă ai grijă să fie de aceeași culoare, pentru a se asorta perfect cu bluza.

Ca top

Acest tip de sutien cu margine lată poate fi o alegere destul de îndrăzneață și sexi în combinație cu o fustă sau cu pantaloni scurți. Pentru a nu părea vulgară, alege un sutien care să semene mai mult a bluză, nu a lenjerie intimă. Atât timp cât decolteul nu este foarte adânc, poți purta această ținută pentru ieșirile la terasă pe malul mării, dar și pentru ieșirile în oraș.

Cu dantelă, pentru bluzele pe o parte

Bluzele și cămășile pe o parte sunt la modă în 2017. Sutienul trebuie să fie neapărat din dantelă, dar să nu dezvăluie prea mult din sân. De asemenea, asigură-te că bretelele sutienului sunt rezistente și nu alunecă.

În contrast

La bluzele transparente, sutienul mai poate fi purtat și în contrast. Pentru a avea un look de invidiat, alege un sutien minimizer, sport.

Din dantelă, pentru bluze lejere

Probabil știi deja cât de incomod poate fi momentul acela în care realizezi că sutienul se vede pe lângă bluza largă pe care o porți. Pentru a nu te simți jenată, alege un sutien care se asorteze cu bluza. Cum poți face acest lucru? Asigură-te că dimensiunea bretelelor sutienului este egală cu cea a bretelelor bluzei. Apoi, alege o nuanță cât mai apropiată de culoarea cămășii sau a bluzei pe care o porți. Sutienul cu dantelă se potrivește perfect cu materiale pentru mătasea sau satinul.

Sutien adeziv, pentru bluze pe umăr

La bluzele pe umăr, bretelele sutienului sunt de neacceptat. Astfel, în funcție de modelul bluzei, poți alege sutienul adeziv sau sutienul balconette fără bretele.

Tip bustieră, cu crop top

Dacă îți dorești să ai un sprijin în plus, dar vrei un sutien lejer, care să îți lase pielea să respire, alege sutienul tip bustieră. Este unul dintre cele mai comode modele de sutien și nu vei transpira în acesta din cauza temperaturilor ridicate.

U-plunge, cu decolteu

Pentru bluzele și rochiile cu decolteu adânc, poți alege un sutien U-plunge. Acesta îți oferă suportul de care ai nevoie, îți ridică sânii și nu este vizibil. Cu un astfel de model nu ai cum să dai greș!

Modele interesante, pentru bluze largi

Bluzele largi sunt unele dintre cele mai iubite articole de îmbrăcăminte pe timp de vară. Totuși faptul că sutienul este vizibil ne face să renunțăm la aceste piese vestimentare lejere. Soluția constă în alegerea unui sutien tip bustieră din dantelă sau dintr-un material comod.

Fără sutien

Există și bluze la care putem să ne bucurăm de libertate și să renunțăm la sutien. Una dintre aceste bluze este cea pe umeri, cu volănașe. Sânii sunt complet ascunși și nu riști un accident de vestimentație.

Ținând cont de aceste sfaturi, vei reuși să ai o ținută interesantă și sexi, care nu te va face să pari vulgară sau lipsită de stil. Alege bluza preferată și bucură-te de razele soarelui!

Surse foto: iStock, Pinterest

Articolul urmator
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Ce fel de haine de vara ar trebui sa porti ca sa te simti bine?
Incepe quiz
Ce fel de haine de vara ar trebui sa porti ca sa te simti bine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.