Geaca matlasata, o solutie pentru iarna: 8 sfaturi de purtare

Geaca matlasata, o solutie pentru iarna: 8 sfaturi de purtare

Redactor Andreea Baluteanu

Pe masura ce temperaturile scad, gandurile ne zboara tot mai des la acele haine de iarna care ne tin de cald si ne protejeaza in cele mai grele momente ale iernii. Geaca matlasata se numara printre cele mai indragite optiuni de gen, si nu este de mirare: cu greu o poate birui frigul!

Iti oferim in randurile de mai jos 8 idei de buna purtare ale gecii matlasate! Inspira-te din tinutele noastre!

Abordeaza inteligent volumele!

Sa te strecori intr-o geaca matlasata si sa uiti de temperaturile scazute este un vis al iernii geroase. Cu toate acestea, trebuie sa te avertizam ca volumele nu sunt flatante pentru orice silueta. Astfel, daca nu esti un fotomodel cu o talie de viespe si picioare lungi, vei da impresia ca te-ai refugiat pentru totdeauna in geaca matlasata si ca nu ai nicio intentie de a o mai parasi.



Iti recomandam in schimb sa mizezi pe o varianta fitted, mulata pe corp, care sa fie si flatanta, nu numai calduroasa. Formele ei magulitoare o vor face purtabila si in spatiul biroului, asa cum ne demonstreaza perfect imaginea de mai sus!

Gecile matlasate nu se supun trendului oversized, care te indemna sa porti haine ample, voluminoase. Dimpotriva, pentru ca acest articol sa functioneze, trebuie sa mimeze prin croi forma de clepsidra: cele dreptunghiulare te vor indrepta stilistic nu spre moda orasului, ci spre cea de la Polul Nord.

Mai jos, vei putea observa diferentele dintre o geaca matlasata perfect croita pe corp si una ultra voluminoasa. Urmeaza exemplul lui Rosie Huntington-Whiteley; daca posezi deja un exemplar oversized, fa un favor siluetei tale si evidentiaz-o printr-o curea.

   

 

Geaca matlasata de calitate

Un alt sfat al stilistilor, atunci cand iti cumperi o geaca matlasata, este sa mizezi pe calitate. Temperaturile scazute te vor afecta cel mai probabil pe tot parcursul vietii tale, astfel ca o investitie serioasa este cat se poate de justificata! O jacheta care se ridica la inaltimea asteptarilor va cadea frumos pe tine, va rezista mai mult si te va feri de frig, cu o putere sporita.

In plus, chiar si variantele oversized vor fi flatante, cand sunt impecabil concepute! Uite cat de bine arata geaca matlasata apartinand colectiei Etoile a lui Isabel Marant: Rihanna nu se mai dezlipeste de ea, din motive intemeiate!



Simtindu-se pretuita, geaca matlasata iti va oferi ce are ea mai bun si se va strecura, incet incet, in acel grup restrans al hainelor pe care le porti frecvent. Un palton matlasat in nuante de albastru va deveni accentul de rafinament al dressingului tau, iar o jacheta de lungime medie, incinsa cu un cordon in talie, acea piesa pe care o poti purta oriunde.

   

Serveste-te de o curea!

Acest accesoriu atat de iubit al sezonului de toamna-iarna 2015, cureaua, este extrem de utila in obtinerea unui look echilibrat, care sa inglobeze si geaca matlasata. Tempereaza volumul acestei haine de iarna si evidentiaza-ti talia cu o curea: este unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit in moda.

Respectand acest truc de stil, iti vei putea pastra si geaca matlasata oversized si vei arata fabulos in ea!

   

Cu ce porti geaca matlasata

Tempereaza volumele gecii matlasate purtand-o alaturi de articole pe corp, mulate: este sfatul pe care stilistii ni-l ofera. Apeleaza la texturi subtile in restul outfitului: fuste creion, blugi skinny si nu uita de tocuri: sunt un element care nu trebuie sa lipseasca dintr-o tinuta cu articole oversized.

Nu trebuie sa iti faci grijii in legatura cu temperaturile joase, tocmai de aceea, nu ezita sa porti sub geaca ta matlasata acele itemuri pe care le asociezi cu vara, in mod normal: un crop top este o alegere fabuloasa!

   

Geaca matlasata si cizmele favorite ale iernii

Pentru o tinuta stylish de oras, geaca matlasata trebuie asociata cu botine cu toc si blugi skinny. Atunci cand mergi insa intr-un loc friguros, in care singura ta grija este confortul personal, apeleaza la o pereche de cizme ugg sau la unele din cauciuc, impermeabile. Cu alte cuvinte, la cizmele perfecte pentru zapada.

Tinutele de mai jos ne fac sa asteptam vacanta de iarna cu sufletul la gura!

   

Un pic de atitudine nu strica niciodata

Vrei sa duci geaca matlasata la urmatorul nivel de stil? Mizeaza pe culoare, pe printuri sau pe puritatea absoluta!
Ne-am indragostit de modelul Isabel Marant cu print geometric si efecte optice, purtat alaturi de o pereche de blugi cu detalii etno. Itemul decorat insa in nuante de roz este cel care ne argumenteaza de ce acest articol, in aparenta banal, poate deveni un idol fashion.

Atunci cand doresti sa atragi toate privirile, imbraca o geaca matlasata alba! Adauga accesorii colorate si bucura-te de efectul pe care il ai asupra celor din jur!


   

Geaca matlasata, intr-o multitudine de stiluri

Geaca matlasata poate evoca cu predilectie stilul casual, datorita texturii si croiului sau, dar nu se limiteaza exclusiv la acesta. Desigur, outfiturile comode, de inspiratie urbana si cu accente sport sunt cel mai usor de format: adauga o sapca, imbraca o pereche de colanti sau de blugi si incalta adidasi sau cizme comode si vei crea tinuta perfecta pentru a merge la cumparaturi sau pentru a te intalni cu o prietena.


   

Promitem sa nu rezumam insa purtarea gecii matlasate la un singur stil! Ii vom crea o aura de articol vestimentar versatil, purtand-o alaturi de o rochie cu print si o pereche de botine, aducandu-ne aminte de frumusetea verii.

Vom fi insa aidoma unei it girl, intr-un outfit in care fusta creion si geaca matlasata sunt declinate in tonuri de alb si negru, dar adevaratii eroi sunt puloverul, al carui tigru vegheaza asupra ta, si pantofii stiletto!

   

Ai grija de geaca ta matlasata!

Acum ca ai invatat ce fel de geaca matlasata merita sa cumperi si cum sa o porti, mai avem un singur aspect de clarificat: geaca matlasata trebuie ingrijita ca atare! Ca sa fie alaturi de tine mult timp de acum incolo, spal-o de mana sau la un program cu rufe delicate (iti recomandam sa o tratezi direct cu programul de clatire) si las-o sa se usuce la aer, pentru a-i permite sa isi refaca puterile.

Vei purta geaca matlasata in aceasta iarna? Posezi deja una, sau ai de gand sa iti achizitionezi?

 



Surse foto: countryroad.com, bardotstylefile.com.au, dailymail.co.uk, styledumonde.com, livingly.com, rihannaoverdose.com, ellecanada.com, amazon.co, styledumonde.com, thestylemerchants.wordpress.com, carolinesmode.com, whowhatwear.com, nawo.com, redcarpet.gr,stylecab.com, cinefog.com, cutypaste.com, pinkmartinicollection.com, kiirby.com

Ce accesoriu de iarna ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce accesoriu de iarna ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.