Lectii de street style din Los Angeles: invata cum sa ai un stil relaxat si trendy!

Lectii de street style din Los Angeles: invata cum sa ai un stil relaxat si trendy!

Redactor Andreea Baluteanu

Un stil effortless cool: aceasta este cea mai buna definitie a street style-ului din Los Angeles. Surazatoare si lipsite de griji, fetele din LA arata fabulos cu bronzul lor caramel, cu parul sarutat de soare si hainele de vara. Nici nu ne mai mira faptul ca intruchipeaza moda care te face fericita, daca luam in considerare faptul ca traiesc intr-un climat gravitand in jurul temperaturii de 20 de grade!

Descopera si tu secretele unui stil trendy si relaxat, lipsit de griji, cu ajutorul lectiilor de Los Angeles street style!

10 lectii de street style din Los Angeles: cum arata definitia vestimentara a fericirii

1. Imbraca-te ca si cum ar fi intotdeauna vara. Da, fetele din Los Angeles traiesc o vara perpetua, pentru ca temperatura graviteaza in jurul valorii de 20 de grade, ajungand pana la maxime de 32 de grade in timpul verii sau coborand pana la pragul de 19 grade in iernile blande, calde. Ne mai miram ca si stilul lor vestimentar le traduce buna dispozitie?

   

Piesele de baza de Los Angeles street style sunt rochiile feminine, fie albe, diafane, fie colorate si vesele. Poarta itemuri din dantela, lejere, precum Beyonce si Taylor Swift, pe care sa le acoperi iarna cu un cardigan pufos. Asociaza printuri cu atitudine si tine la indemana intotdeauna o rochie-camasa, pe care o poti imbraca usor si peste costumul de baie. Combinatia coloristica in voga a momentului in moda strazii din LA este alcatuita dintr-o rochie alba mulata si o geanta albastra: Aimee Song si Miranda Kerr sunt doua fashioniste care stiu cum sa se imbrace in Orasul Ingerilor.

   
   

Daca iti doresti o aparitie desprinsa din paginile de street style din Los Angeles, investeste masiv in pantaloni scurti si sandale, dar si intr-un caftan matasos, cu print exotic: crede-ne, nici nu mai ai nevoie de altceva in dulap!



  
 

2. Blugii, un item esential in orasul denimului! Daca in restul oraselor fashion fetele bine imbracate incearca sa epateze purtand piese vestimentare trendy, mandrele locuitoare din Los Angeles nu isi bat capul, ci se rezuma sa arate superb in jeans. LA-ul a mai fost numit orasul denimului, pe buna dreptate; albastri, albi sau negri, colorati sau cu print, blugii te scot intotdeauna din impas si te ajuta sa fii intruchiparea perfecta a acelui stil nonsalant, irezistibil.

Iata care sunt coordonatele acestui look de „vrajitoare” a frumusetii: jeans alb si un ansamblu punctat de cateva accente negre, o pereche de mom jeans purtata cu o camasa fluida, all denim precum Rihanna, girlfriend jeans si un pulover moale ca o imbratisare.

   
   

Insa nu putem uita de blugii scurti, esenta street style-ului din Los Angeles: nu trebuie sa arati ca mezina Kardashian, Kendall, ca sa te bucuri de ei, nici sa traiesti intr-unul dintre cele mai trendy orase ale Americii!

   

3. Delecteaza-te cu nuante puternice! Daca in New York nuanta dominanta este negrul, LA-ul „se imbaiaza” zilnic intr-o doza efervescenta de culori intense. Cand afara straluceste soarele, valurile oceanului se aud in departare si vantul adie bland, iar cheful de a purta haine in tonuri vii ne creste la cote maxime!

Atunci cand simti nevoia sa iei o pauza de la minimalism si simplitatea albului, incearca rosu focos, galben vivace sau albastru celest si vei fi in al noualea cer!

   
   

4. Poarta un crop top! Crop topul a fost inventat special pentru rolul de protagonist al street style-ului din Los Angeles. Atunci cand afara te imbie o vara eterna, este normal sa te lasi prada impulsului de a-ti destrama tricourile si de a-ti afisa abdomenul.

Daca iti doresti sa fii confundata cu o muza a street style-ului din Los Angeles, poarta cat de des iti permiti un crop top. Kilogramele in plus nu trebuie sa te descurajeze nicicum, pentru ca sunt mascate de o pereche de pantaloni cu talie inalta, iar vremea rea nu va avea nicio putere in fata unui sacou sau a unui cardigan calduros.

   

5. LA, orasul unde sportul este un mod de viata. Street style-ul din Los Angeles este influentat mai mult decat orice alt exemplu de moda a strazii de alegerile existentiale ale locuitorilor sai. Daca newyorkezele nu reusesc sa traiasca fara doza de cafea si fara bauturile energizante, frumoasele din California practica miscarea cu religiozitate, mediteaza si mananca sanatos.

Laitmotivul acestor alegeri? Bineinteles, imbracamintea sport! In Los Angeles street style, hainele de sala sunt nu numai acceptate, dar si dorite ca vestimentatie de strada, iar cele mai talentate fashioniste nu isi exerseaza creativitatea in tinute opulente, ci in alaturari de colanti, bustiere si hanorace, care mai de care mai trendy!

Ia lectii de la Gigi, Selena, Vanessa si Emma Roberts si nu ezita sa iti porti hainele de sala si pe strada, pentru un look desprins din legile de Los Angeles street style.

 

   

6. Bea un smoothie! Tot din categoria „ne imbracam asa cum traim”, ca sa arati ca si cum te-ai plimba pe strazile din Los Angeles, trebuie sa fii permanent surprinsa cu un suc colorat in mana. Nici nu mai conteaza care este smoothie-ul tau preferat, important este sa il tratezi nu numai ca pe o sursa de vitamine si minerale, ci si ca pe un accesoriu al tinutei tale!

   

7. Investeste in accesorii. Poate ca nu iti vine sa crezi, dar o tinuta inspirata din Los Angeles street style nu te va costa mult. Nu vei avea nevoie decat de cateva piese, dar va fi musai sa iti imbogatesti outfitul cu accesorii.

Ochelarii de soare sunt absolut obligatorii pentru un mix cu aroma de Los Angeles street style. Alege rame colorate, funky, sau mizeaza pe modele clasice, precum ochelarii aviator sau cei rotunzi, stil John Lennon: iti vor oferi un aer de vedeta americana. Palariile sunt al doilea mare must have in LA: accesorizeaza cu ajutorul lor atat tinute feminine, dar si outfituri simple, casual!

   
   

8. Ai nevoie de o geanta statement. Se spune despre oamenii din LA ca practic traiesc in masina lor! Lasand la o parte spiritul de gluma, daca iti doresti sa fii abordata pe strada de oameni confuzi, care nu mai stiu daca traiesc in Romania sau in America vazandu-te, trebuie sa intovarasesti o tinuta simpla de o geanta statement, incapatoare. Miranda Kerr a dezvoltat magistral aceasta lectie!

   

9. Frumusete de LA. Acum, ca stii cum sa te imbraci ca o maestra in Los Angeles street style, trebuie sa si arati ca ea! Frumoasele locuitoare ale LA-ului au fost de acord sa ne impartaseasca trucurile lor de beauty!

In primul rand, „impanzeste-ti” parul de reflexii aurii, fie ca esti blonda sau bruneta. Tehnica highlightsurilor te ajuta sa arati ca si cum tocmai te-ai fi desprins dintr-o imbratisare patimasa cu... soarele din LA. Ia exemplu de la superbele Vanessa Hudgens si Gigi Hadid!

   

Daca eclecticele newyorkeze arata intotdeauna ca scoase din cutie, fetele din LA adora sa iasa din casa nemachiate si spun cat de des pot „da” trendului no makeup. Cu toate acestea, ele au grija de pielea lor si afiseaza un ten fabulos. Ca sa te poti situa si tu in aceeasi liga cu Gigi Hadid si Emily VanCamp (eroina serialului „Revenge”), fa-ti o misiune din a gasi o cosmeticiana buna si investeste in creme de fata de calitate.

   

Nu in ultimul rand, secretul pe care trebuie sa il stii, pentru o aparitie de Los Angeles street style, este lookul permanent bronzat. Ocoleste solarul si inarmeaza-te cu o crema cu SPF, dar curteaza asiduu un produs autobronzant. Da, Gigi Hadid este cu adevarat muza acestui oras!



10. Fa cunostinta cu muzele de Los Angeles street style. LA-ul este impanzit de staruri si de fotomodele si, dat fiind faptul ca Hollywoodul e chiar acolo, sigur le vei intalni la tot pasul! Cu toate acestea, preferam sa ne lasam inspirate de bloggeritele de fashion, adevaratele experte in stilul din LA.

Aimee Song a inceput ca designer de interioare, dar blogul ei, Songofstyle.com, s-a transformat destul de repede in locul preferat de intalnire al fetelor pasionate de moda din LA. Aimee are un stil aflat la granita dintre glam si casual, de care te indragostesti incredibil de repede. Julie Sarinana adora tinutele simple, nonsalante, de surferita, in timp ce Jacey Duprie (damselindior.com) tine sa ne demonstreze ca si LA-ul vorbeste limba marilor branduri!

Shea Marie (peaceloveshea.com) amesteca stilurile ca o adevarata fashionista, iar Chriselle Lim are un stil feminine chic si un blog cu fotografii uluitoare (thechrisellefactor.com). Nu in ultimul rand, Rumi Nelly este regina stilului din LA, cu un apetit pentru high fashion si branduri cu potential.

   
 Aimee Song
 Jacey Duprie
   
 Julie Sarinana  Shea Marie
 

 Chriselle Lim  Rumi Nelly

Tu ce parere ai despre lectiile de street style din Los Angeles? Iti doresti sa te imbraci ca pe strazile insoritului oras american?


Surse foto: vogue.com, tomadelorenzo.com, streetgeist.com, sazan.me, fashionbombdaily.com, fabfashionfix.com, 365hangers.com, lefashion.com, spentmydollars.com, celebs-life.com, ryanbyryanchua.com, streetwalkers101.wordpress.com, thegloss.com, seventeen.com, dailymail.co.uk, cntraveler.com, perezhilton.com, ohnotheydidnt.livejournal.com, stylistka.pl, longhair-girls.info, stealherstyle.net, huffingtonpost.com, glamour.com, glamradar.com, localemagazine.com, thechrisellefactor.com

Articolul urmator
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
Ce stil vestimentar ar trebui să adopți de Paște?
Incepe quiz
Ce stil vestimentar ar trebui să adopți de Paște?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.