Modelul de pantaloni care nu avantajează pe nimeni

Modelul de pantaloni care nu avantajează pe nimeni

Redactor Andreea Baluteanu

Există itemuri clasice, care se potrivesc tuturor, și care au trecut testul timpului grație versatilității lor uluitoare. De asemenea, sunt și piese care accentuează avantajele și camuflează defectele unui singur tip de corp, fiind parcă anume create pentru el (acesta este idealul în materie de rochii în funcție de siluetă).

Dar, în cel mai nefericit caz, au apărut și hainele care nu se potrivesc nimănui și despre care, atunci când le vedem, ne întrebăm cum de au rezistat! Azi vom vorbi despre pantalonii de care trebuie să fugi fără să te uiți înapoi, pentru că nu arată bine pe nimeni!

Pantalonii harem, piesa care nu se potrivește niciunei siluete

Nu avem nimic cu frumoasele dansatoare din buric și suntem convinse de puterea lor de seducție, dar considerăm că aceasta este dăruită doar de mișcările lascive, nicidecum de obiectul lor vestimentar preferat, pantalonii tip harem.

pantaloni harem
Foto: Instagram @ dizekandu

Să începem cu, probabil, singurul lor avantaj: materialele lejere. În general, acest item este confecționat din mătase sau bumbac moale, ceea ce îl face desigur prietenos cu pielea, dar suntem sigure că vrem să ne dăruim sufletul lor doar pentru atât?

Vom începe acum lunga listă de dezavantaje: pantalonii harem te îngrașă cu cel puțin cinci kilograme. Purtarea lor echivalează cu devorarea câte unui desert incitant timp de cel puțin o săptămână! Dar, în timp ce dulciurile ne oferă o satisfacție imediată, nu același lucru poate fi afirmat despre pantalonii harem.

Mai mult, acest model de pantaloni, care nu se potrivește nimănui, scoate în evidență în mod nedorit și cea mai delicată zonă a anatomiei feminine, șoldurile și pulpele. Cu croiul lor evazat în această regiune și turul lăsat, o pot transforma până și pe Gigi Hadid într-o siluetă deloc atrăgătoare. Ne mai mirăm că nu i-a purtat niciodată până acum?

pantaloni harem
Foto: Instagram @humdono_us

Nu putem trece cu vederea nici faptul că pantalonii de tip harem nu ne alungesc deloc picioarele, unul dintre obiectivele noastre principale, ba dimpotrivă, le scurtează. Nu am avea o problemă cu faptul că sunt largi dacă ar continua acest design până jos, dar ei se strâmtează nedorit pe gambe, conferind impresia că suntem mai scunde decât în realitate.

Dacă adăugăm faptul că acest model care nu avantajează pe nimeni este nociv și pentru vedetele atât de atente cu imaginea lor, ce motiv mai ai să apelezi la el? Pe Demi Lovato stau prost și sunt pur și simplu o alegere nefericită, dar nici măcar superba Michelle Monaghan nu reușește să o scoată la capăt cu ei.

demi lobato michelle monaghan

Nu în ultimul rând, pantalonii harem nu mai sunt de mult la modă, așa că evită să îi porți! Nu te avantajează deloc!

Bineînțeles, avem și recomandări flatante, care să îți înlocuiască rapid în suflet dorința de a purta acest model nefericit. Dacă ești cucerită de croiul larg al pantalonilor harem, de ce nu optezi pentru unii evazați? Sunt perfecți la costum, unul dintre trendurile momentului, și îți alungesc în mod ispititor picioarele.

Mai departe, avem o opțiune și pentru fetele îndrăgostite de lejeritatea pantalonilor harem. Ce spui despre blugii drepți, comozi? Uite cât de bine arată pe Gigi Hadid!

panraloni costum gigi

Noi îți recomandăm să te ții departe de modelul de pantaloni care nu avantajează pe nimeni, dificilul croi de tip harem!

Surse foto: Instagram, Getty/Guliver

Articolul urmator
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Ce piesa vestimentara iti avantajeaza silueta?
Incepe quiz
Ce piesa vestimentara iti avantajeaza silueta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.