Patru modele de balerini care îţi vor defini stilul în 2016

Patru modele de balerini care îţi vor defini stilul în 2016

Redactor Andreea Baluteanu

Nu renunţăm nici în 2016 la balerini, mai ales pentru că ne pun atât de frumos în valoare feminitatea! Avântul pe care unul dintre cele mai frumoase sporturi l-a luat în rutina noastră de exerciţii şi modelele frumoase de balerini propuse de casele de modă ne-au determinat să ne reîndrăgostim de aceşti pantofi!

Descoperă care sunt modelele de balerini care ne-au cucerit inima în 2016!

Balerinii cu care poţi face balet

Modelul de balerini adorat în 2016 nu se mai lasă inspirat de încălţămintea purtată de balerine, ci o imită întru totul! E adevărat, nu vei fi obligată să mergi pe poante, iar talpa este mai groasă, dar în rest nu te vei deosebi cu nimic de graţioasele dansatoare (cel puţin în ceea ce priveşte încălţămintea!).

Podiumul a fost cel care ne-a insuflat dragostea pentru aceşti balerini în 2016! Miuccia Prada ne-a demonstrat de ce se numără printre cei mai iubiţi designeri actuali: ea a încălţat modelele de pe catwalk în balerini cu panglici negre sau colorate atât la Prada, dar şi la brandul său secundar, Miu Miu! Am fost cucerite de ambele abordări!

În ceea ce priveşte modul de purtare balerinilor, noi sperăm să îi asortezi cu colanţi şi să îi porţi cât mai curând la cursurile de balet! Dacă sportul nu te atrage, nu irosi graţia acestor pantofi pe blugi comozi, ci poartă-i fie în combinaţie cu o fustă midi plisată, fie cu o rochie petrecută, precum Pernille Teisbaek! Ne dăm în vânt după modelul deţinut de fashionista din Danemarca, „împodobit” cu panglici de culori diferite!

 

O fotografie postată de Vogue (@voguemagazine) pe

Balerini cu şiret

Foarte aproape de accesoriile specifice balerinelor, balerinii cu şiret trebuie să se afle pe lista ta de cumpărături în 2016! Vestea bună: îi găseşti la orice magazin! Vestea extraordinară: sunt comozi şi foarte uşor de asortat!

De data aceasta, blugii strâmţi și cei rupţi sunt total permişi! Poartă-i alături de balerini cu şireturi în 2016 şi le vei conferi noi semnificaţii!

Modalitatea noastră preferată de a asorta balerinii cu şiret include tot rochiile feminine! Keiko Lynn este o fashionistă extrem de creativă: ne dăm în vânt atât după rochia roşie, dar şi după salopeta „suculentă” pe care o îmbracă. În plină eră a simplităţii vestimentare, outfiturile ei colorate sunt ca o gură de aer proaspăt!

 

O fotografie postată de Keiko Lynn (@keikolynn) pe

 

O fotografie postată de Keiko Lynn (@keikolynn) pe

Balerini cu vârf ascuţit

Ne reîntoarcem la modelul de balerini care a făcut furori şi anul trecut! Balerinii cu vârf ascuţit nu părăsesc tendinţele şi au acceptat să urce din nou pe catwalk! I-am văzut la Lanvin, într-o ipostază ultra simplă, cu model slip şi nuanţe de negru. La Zac Posen, acest tip de încălţăminte se dovedeşte cel mai bun „companion” pentru rochiile lejere de vară, dar şi pentru deux pieces-urile cu aer masculin!

Respectă îndemnul designerilor şi încalţă şi tu balerinii cu vârf ascuţit în combinaţie cu piese minimaliste: o cămaşă şi pantaloni lejeri, care îţi vor creiona un look actual, relaxat!

La fel de bine poţi integra balerinii cu vârf ascuţit într-un outfit casual. De data aceasta, nu putem spune „nu” nici blugilor skinny: arată fabulos în această combinaţie!

Balerini coloraţi sau cu imprimeu wild

Dacă ai în dulap o pereche de balerini animal print, nu îi arunca: continuă să fie la modă şi în 2016! De data aceasta, îţi recomandăm să îi pui în valoare alături de blugi, topuri ample sau cămăşi masculine!

 

O fotografie postată de ASOS (@asos) pe

De asemenea, dacă vei întâlni în peregrinările tale de shopping o pereche de balerini cu un mesaj care îţi face cu ochiul, nu ezita să îi cumperi. Până la urmă, un gând nu poate fi mai clar exprimat decât atunci când îl expui direct pe picioarele tale!

 

O fotografie postată de ASOS (@asos) pe

Tot Keiko Lynn ne oferă cea mai bună idee de outfit cu balerini: ea optează pentru un model decorat cu cap de pisică, pe care îl poartă împreună cu blugi rupţi, o eşarfă oversized şi un turban; cu greu ne putem gândi la ceva mai cool de atât!

 

O fotografie postată de Keiko Lynn (@keikolynn) pe

La cumpărături de balerini

Ţi-am spus deja că nu vei întâmpina dificultăţi în a găsi modele de balerini în magazine acum! Iată care sunt perechile care ne-au tentat pe noi!


Balerini cu ținte Zara - 199,90 de lei


Balerini de balet Stradivarius - 129,90 de lei


Balerini din piele naturală Mumbai dasha.ro -188,71 de lei

Tu vei purta aceste perechi de balerini în 2016?

Surse foto: Hepta, Instagram

Articolul urmator
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Câte persoane îți vor răul?
Incepe quiz
Câte persoane îți vor răul?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.