Rochie lungă sau scurtă la nuntă? Dilema pe care o are orice invitată la un astfel de eveniment

Rochie lungă sau scurtă la nuntă? Dilema pe care o are orice invitată la un astfel de eveniment

Redactor Andreea Baluteanu

Cu siguranță, te-ai regăsit și tu cel puțin o dată în situația de a-ți adresa următoarea întrebare: rochie lungă sau scurtă la nuntă? Dacă această dilemă încă te mai bântuie, indiferent de alegerea pe care ai luat-o sau pe care ai de gând să o iei, suntem aici ca să îți oferim cele mai bune răspunsuri!

Descoperă în rândurile de mai jos ce spun experții: când este în regulă să porți rochii lungi la o nuntă și când anume ar trebui să mizezi pe o rochie scurtă. Vezi de asemenea și alte reguli de care ar trebui să ții cont în vestimentația ta!

Rochie lungă sau scurtă la nuntă: ce spun specialiștii

Răspunsul la întrebarea „rochie lungă sau scurtă la nuntă” este mai complex decât ai crede. De cele mai multe ori, el depinde în mare de specificul evenimentului, dar și de alți factori, după cum vei vedea în rândurile de mai jos!

Dress code-ul nunții

Dacă participi la o nuntă epocală, un eveniment spectaculos într-o locație de vis, este evident că e complet contraindicat să îmbraci o rochie scurtă sau lipsită de pretenții. Dar dacă petrecerea e mai degrabă casual, între prieteni, sau se suprapune dress code-ului cocktail, poți purta liniștită o rochie scurtă.

rochie lunga cu crapatura

Sursa foto: Pinterest

Momentul desfășurării

Nunțile de zi reclamă în general rochii simple, boeme și diafane, așa că nu vei da greș cu o creație scurtă precum cea de mai jos. Pe de altă parte, dacă participi la o nuntă seara, așa cum se întâmplă de obicei în peisajul românesc, răspunsul tău la întrebarea „rochie lungă sau scurtă la nuntă” e musai să fie diferit.

rochie pastel

Sursa foto: Pinterest

În ce calitate ești invitată

Dacă ești o simplă cunoștință a mirelui sau a miresei, o rudă îndepărtată sau una dintre prietenele nu neapărat apropiate, experții spun că este perfect în regulă să optezi pentru o rochie scurtă. Dar dacă ești nașă, mama mirelui sau a miresei, cea mai bună prietenă sau domnișoara de onoare, celebrează caracterul festiv al evenimentului cu o rochie lungă.

rochie lunga sirena

Sursa foto: Pinterest

Personalitatea ta

Până la urmă, moda e extrem de versatilă azi, așa că dacă vrei să îți arăți picioarele (și ai consultat și mireasa în prealabil, în cazul în care ai un rol special în desfășurarea nunții), cine suntem noi să te contrazicem? De partea cealaltă, dacă îți place să îți faci mereu apariția la patru ace, o creație somptuoasă poate fi secretul tău.

rochie cu pene

Sursa foto: Pinterest

Pantofi sau sandale la nuntă: ce să alegi?

O altă întrebare care ne chinuie de când lumea și pământul este aceea a alegerii modelului de încălțăminte pentru o nuntă. Odată ce am răspuns la întrebarea „rochie lungă sau scurtă la nuntă”, să descoperim care sunt și pantofii potriviți!

Din nou, sfatul nostru este să ții cont de anumiți factori pentru a lua cea mai bună decizie!

Anotimpul

Criteriul prioritar care decide purtarea sandalelor sau a pantofilor la o nuntă este acela al anotimpului. Dacă ceremonia specială are loc vara, sandalele ar trebui să aibă întâietate. De partea cealaltă, pentru nunțile organizate în sezonul rece, pantofii se pot dovedi o alegere mai bună, ferindu-te de temperaturile scăzute.

sandale la nunta

Sursa foto: Pinterest

Confortul tău

De cele mai multe ori, stilettos se dovedesc o variantă de accesoriu puțin confortabilă. De partea cealaltă, sandalele, mai ales atunci când sunt fabricate cu grijă și din materiale de calitate, sunt mai ușor de purtat chiar și prevăzute cu toc înalt. Dar ceea ce contează în general este starea ta de bine: ia în calcul cum anume te împaci tu cu aceste modele de încălțăminte și decide în cunoștință de cauză.

Stilul rochiei

Deși regulile nu sunt prea clare și nu vei comite un faux pas nici dacă vei decide să ignori următoarele rânduri, indiciile îți pot fi totuși de ajutor. O rochie glam, strălucitoare, în stilul celor purtate de divele de la Hollwood, se pretează mai bine la sandale. De partea cealaltă, creațiile clasice, de prințesă, pot revendica și condurii Cenușăresei.

rochie cu pantofi

Sursa foto: Pinterest

Ținută de nuntă, la 50 de ani: spre ce să te îndrepți?

Consideri că atunci când ai depășit o anumită vârstă formezi o categorie aparte? Părerea noastră este că ești pe atât de tânără pe cât te simți. Cu toate acestea, dacă ești de părere că e de preferat să mizezi pe subtilitate după vârsta de 50 de ani, e recomandat să răspunzi cu variantele „lungime midi sau maxi” la întrebarea „rochie lungă sau scurtă la nuntă”.

Iată ce ne place!

O culoare vibrantă, precum acest verde smarald, poate pune în valoare tenul îngrijit al unei femei trecute de 50 de ani. Procedează precum Julianne Moore și adaugă și un decolteu, mizând pe un format maxi care alungește silueta.

Julianne Moore

Sursa foto: Pinterest

Ce contează dacă ai trecut de 50 de ani? Cu siguranță, ai forme cu care te mai mândrești încă, precum superba Helen Mirren. În acest caz, poartă o rochie pe corp cu mânecă lungă, perfectă pentru o nuntă plină de reverie.

Helen Mirren

Sursa foto: Pinterest

A treia opțiune de ținută de nuntă la 50 de ani ne demonstrează că nu ești niciodată prea în vârstă pentru paiete. Scriitoarea J.K. Rowling abordează o lungime până la genunchi și asociază cu auriu și cu o talie evidențiată. Noi spunem că merge la sigur.

 J.K. Rowling

Sursa foto: Pinterest

Ținută de nuntă cu pantaloni: când nu vrei niciun fel de rochie

Sunt cazuri în care vei răspunde la întrebarea „rochie lungă sau scurtă la nuntă” cu varianta pantaloni. Iată mai jos cât de bine poate funcționa însă și această metodă!

Un costum albastru regal poate fi o modalitate extraordinară prin care să îți pui șarmul sofisticat în valoare la o nuntă. Ne place atât nuanța electrizantă, dar și croiul lejer, pe care ți le recomandăm cu toată căldura.

costum albastru

Sursa foto: Pinterest

Mergem mai departe și ne îndrăgostim de o salopetă pur și simplu splendidă, perfectă pentru o nuntă. Topul brodat emană eleganță, iar materialele prețioase sunt un must.

salopeta pentru nunta

Sursa foto: Pinterest

Încheiem cu o ținută de nuntă cu pantaloni care va atrage o mulțime de priviri admirative. Începem cu o pereche de pantaloni cu talie înaltă, din mătase, și completăm cu o bluză cu volane. Noi suntem pur și simplu cucerite!

tinuta cu pantaloni

Sursa foto: Pinterest

Rochie lungă sau scurtă la nuntă? Noi credem că răspunsul depinde întotdeauna de tine! Ține cont de recomandările noastre, dar alege mereu raportându-te la personalitatea ta.

Vezi și care este modelul de rochie care se potrivește oricui!

Ți-am pregătit și un filmuleț care te învață ce să porți la o nuntă! 

Surse foto: Pinterest

Articolul urmator
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Ce fel de nunta ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de nunta ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.