Starea vremii din 4 octombrie: suntem romantice cu o fustă plisată

Starea vremii din 4 octombrie: suntem romantice cu o fustă plisată

Redactor Andreea Baluteanu

Starea vremii din 4 octombrie este normală pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, deşi vor fi şi zone în care temperaturile scad sub media specifică. Deşi soarele îşi mai trimite câteva raze curajoase să ne încălzească, puseul de căldură din zilele trecute este pe sfârşite.

Noi alegem romantismul ca antidot perfect pentru vremea de afară şi ne îmbrăcăm într-o fustă plisată, una dintre cele mai frumoase piese vestimentare!

Starea vremii din 4 octombrie: fusta plisată este "eroina" zilei

Starea vremii din 4 octombrie începe să reintre în registrul normalităţii pentru această perioadă, cu toate că sunt zone în care temperaturile încă se mai joacă peste media normală.

Vremea va fi însorită în sudul ţării, cu câteva reprize de ploi şi intensificări ale vântului. Temperaturile maxime vor atinge valoarea de 18 grade în Craiova şi 21 la Bucureşti.

Nu acelaşi lucru poate fi afirmat despre centrul şi vestul ţării, unde vremea este mai rece decât media perioadei. Mai avem o veste proastă: în Transilvania şi Banat va ploua pe arii extinse, iar temperaturile vor fi neprietenoase. Sunt maxime de 16 grade la Timişoara şi Braşov şi 10 la Cluj.

Plouă şi în Moldova, dar pe arii mai restrânse, iar vremea va respecta specificul perioadei. Soarele se arată cu mai multă generozitate la mare, unde se ascunde rareori în spatele păturii întunecate de nori. Sunt maxime de 19 grade la Iaşi şi 24 la Constanţa, cel mai fericit oraş al momentului!

Meteorologii estimează că vremea se va răci şi mai tare în curând, aşa că este musai să apelezi la o fustă romantică, precum cea plisată: ar putea fi ultimele sale şanse de afirmare.

Vei contura un look diafan de birou, asociind fusta plisată cu un sacou sau palton moale şi o pereche de cizme înalte, peste genunchi.

Vrei să te plimbi prin oraş, dar să rămâi la fel de stylish? Atunci ai nevoie de o fustă plisată, de o helancă moale şi de o pereche de botine cu toc gros, care îţi vor asigura tot confortul necesar raidurilor tale zilnice.

Desigur, o fashionistă va şti să confere şi interpretări casual fustei plisate. Dacă te regăseşti şi tu printre fetele care adoră curentul sport-urban actual, poartă acest articol cu tenişi şi alege finisări metalizate, care să confere personalitate vibrantă ţinutei tale.

Tu ce părere ai despre recomandările noastre vestimentare, care ţin cont de starea vremii din 4 octombrie?

Surse foto: Splashnews, Pinterest

Articolul urmator
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
Ce tip de fusta ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce tip de fusta ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.