Cum s-au imbracat vedetele la Gala Golden Globes de anul acesta

Cum s-au imbracat vedetele la Gala Golden Globes de anul acesta

Bianca Geica, redactor DivaHair.ro

In cea de-a 11-a seara a noului an, a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente din industria filmului: Gala Golden Globes. Cum era de asteptat, si de aceasta data, cele mai populare vedete hollywoodiene au transformat covorul rosu intr-un adevarat catwalk, etaland cele mai stralucitoare tinute. Anul acesta, vedetele au optat pentru creatii simple, cu croiuri minimaliste, nonculorile si nuantele discrete de nude, gri metalizat sau roz pal, dominand red-carpet-ul. Starurile care au vrut sa se asigure ca nu vor trece neobservate, nu s-au dezis de la rochiile seducatoare in nuantele vedeta ale acestui an: marsala si rosul seducator, care nu se va demoda niciodata.

Argintiu

Actrita Diane Kruger a reusit sa iasa in evidenta printr-o creatie metalizata, din colectia de primavara-vara 2015 Emilia Wicksted. Rochia de seara, cu trena, se mula perfect pe silueta sa trasa prin inel, reusind sa ii puna in valoare talia de viespe. Jennifer Lopez nu se dezice de la tinutele sale extrem de provocatoare. Pentru ca la 45 de ani, inca se mai bucura de un fizic de invidiat, ea a decis sa imbrace o rochie Zuhair Murad, careia nu ii lipseau slitul inalt si decolteul amplu.

Dakota Johnson, actrita pe care in curand, o vom putea admira in rolul Anastasiei Steele in productia "50 Shades of Grey", a cucerit printr-o tinuta neasteptat de sexy. Ea a imbracat o rochie paietata, cu un slit inalt si o trena impresionanta, semnata Chanel. Actrita britanica Kate Beckinsale a optat pentru o creatia marca Elie Saab, care imbina perfect senzualitatea cu delicatetea. Corsetul paietat, completat de decolteul amplu in V, i-a conferit vedetei un plus de sex-appeal.

De pe red-carpet nu a lipsit actrita in varsta de 54 de ani, Julianne Moore. Vedeta, care a obtinut premiul pentru cea mai buna actrita intr-o drama, a impresionat prin stil si eleganta, imbracand o rochie metalizata, semnata Givenchy. Creatia cu paiete argintii si trena din pene, a reusit sa ii garanteze premiatei Julianne, una dintre cele mai spectaculoase aparitii.

O prezenta discreta, si totodata, demna de toate laudele, a fost Reese Witherspoon. Ca si anul trecut, blondina a optat pentru liniile minimaliste ale unei creatii Calvin Klein. La gala Golden Globes de anul acesta, Reese si-a pus in valoare silueta printr-o rochie metalizata, pe care a completat-o cu bijuterii discrete.

Alb

Diafanele acestei gale, care au impresionat prin tinutele lor pure, au fost Salma Hayek si Kate Hudson. Incepem cu Salma Hayek, care desi a ales o rochie din brocard, marca Alexander McQueen, look-ul sau a fost compromis din cauza accesoriilor nepotrivite. Salma ar fi putut sa se limiteze doar la perechea de cercei sub forma de pene, si la clutch-ul Alexander McQueen, fara acea floare in par, inelul opulent si bratara masiva, total nepotrivita acestei tinute.

Kate Hudson pe de alta parte, nu a dat gres cu rochia sa imaculata, Atelier Versace. Decolteul amplu, decupajele din zona taliei, care ii marcau perfect fizicul de invidiat si trena care ii alungea vizibil silueta (nu ca ar mai fi fost nevoie), au fost detaliile care i-au asigurat vedetei o aparitie demna de un eveniment de o asemenea anvergura.

Negru

Pentru prima sa aparitie pe covorul rosu alaturi de proaspatul ei sot, George Clooney, Amal Clooney, a mizat pe o creatie neagra, clasica, marca Christian Dior. Nu au lipsit bijuteriile sofisticate Harry Winston, care i-au completat perfect look-ul, usor compromis de altfel, de manusile albe si de poseta Dior de un alb imaculat.

Actrita Jennifer Aniston a optat pentru un look all-black. Ea a imbracat o rochie Saint Laurent, cu paiete in partea de sus si un slit inalt, care reusea sa ii puna in valoare picioarele zvelte. Sandalele negre si cerceii candelabru au desavarsit cu succes look-ul vedetei.

Rosu si Marsala

Rosul a fost una dintre culorile vedeta de pe red-carpet. Gazda acestui eveniment, Heidi Klum, care in ultima perioada, a dezamagit prin tinutele sale neinspirate, a mizat de aceasta data pe senzualitatea unei rochii marca Atelier Versace, de un rosu seducator. Creatia one-shoulder, cu paiete discrete si un slit amplu, a reusit sa ii confere fostului supermodel, un aer de diva contemporana, aceasta fiind una dintre cele mai frumoase tinute pe care vedeta le-a afisat in ultimii ani.

Catherine Zeta Jones a mizat de asemenea pe o rochie rosie, cu un croi A-line, in timp ce colega sa breasla, Jane Fonda a ales sa-si puna in valoare trupul inca zvelt, cu ajutorul unei creatii Versace. Actrita de 77 de ani, a starnit admiratie pe covorul rosu in rochia cu un decupaj discret in zona taliei, demonstrand ca o femeie poate fi stilata, la orice varsta, cata vreme opteaza pentru piese vestimentare adecvate.

Daca te numeri printre cititoarele noastre fidele, cu siguranta esti la curent cu faptul ca nuanta vedeta a acestui an, este marsala. Actrita Katie Holmes a fost una dintre vedetele care a etalat cu succes o rochie in aceasta nuanta regala. Ea a dat dovada de senzualitate, optand pentru o creatie Marchesa, usor petrecuta in talie, care i-a garantat vedetei o aparitie feminina si senzuala.

Tu ce parere ai despre tinutele etalate de vedete, in cadrul galei Golden Globes de anul acesta? Care a fost preferata ta? 

Foto: Splashnews 

Articolul urmator
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Cat de cuminte ai fost anul acesta?
Incepe quiz
Cat de cuminte ai fost anul acesta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.