Lupita Nyong`o, noul fashion-icon hollywoodian

Lupita Nyong`o, noul fashion-icon hollywoodian

Bianca Geica, redactor DivaHair.ro

Numele Lupita Nyong'o se afla deja pe buzele americanilor, care nu mai inceteaza sa ii laude talentul ce i-a adus premiul Oscar. Desi Lupita a cunoscut faima abia anul trecut, odata cu personajul Patsey din premiata productie "12 ani de scalvie", actrita supranumita "revelatia Hollywood-ului" a debutat in cinematografie in anul 2008, in scurt-metrajul "East River". Insa rolul sclavei Patsey din filmul "12 ani de sclavie" a reusit sa o faca cunoscuta pe intreg mapamondul, aducandu-i primul premiu Oscar, pentru cea mai buna actrita in rol secundar.

Insa nu numai talentul sau innascut a reusit sa o aduca pe actrita de 31 de ani in lumina reflectoarelor, ea reusind sa se faca remarcata si prin stilul sau vestimentar impecabil. Din punct de vedere stilistic, Lupita Nyong'o este o adevarata gura proaspata de aer pe covorul rosu, ea stralucind in ultima perioada in cele mai spectaculoase tinute. Rochiile sale colorate, croiurile cat mai variate care ii subliniaza silueta, dar si coafura sa mereu diferita (desi are parul scurt) au fost elementele care au reusit sa o scoata pe Lupita din anonimat pe covorul rosu al fiecarei gale la care a participat in ultimul an.  

Lupita nu s-a limitat la respectarea unei singure tendinte, asa cum fac mai toate vedetele, ci a indraznit sa incerce fiecare curent vestimentar posibil. Culori puternice, decupaje, trena, rochii metalizate... nimic nu pare sa fie prea mult pentru tanara actrita, care da dovada de bun gust cu fiecare aparitie.  

Culorile puternice, preferatele actritei Lupita Nyong'o  

Lupita mizeaza deseori pe tinute in culori puternice, care ii pun perfect in valoare silueta si mai ales, pielea de abanos. Foarte putine actrite au curajul sa paseasca pe covorul rosu in astfel de rochii pline de personalitate, criticii de moda spunand ca a trecut ceva timp de cand nu au mai vazut atat de multe tinute colorate purtate intr-un timp atat de scurt de catre o singura vedeta.

Nu putem sa uitam rochia portocaliu-neon, cu trena, marca Ralph Lauren pe care Lupita a purtat-o la inceputul acestui an la Globurile de Aur, dar nici creatia albastru-electric, cu aplicatii florale la nivelul decolteului, semnata Gucci, purtata in cadrul premiilor SAG. Nicio nuanta de pe lume nu pare sa fie nepotrivita pentru Lupita, ea aratand impecabil in fiecare rochie neon pe care a purtat-o pana acum.

Rochii cu decupaje - arma de seductie a Lupitei Nyong'o

Lupita Nyong'o are o silueta impecabila, pe care nu se teme sa o dezvaluie cu ajutorul rochiilor cu decupaje strategic amplasate. Nu de putine ori, tanara actrita a imbracat la diverse evenimente tinute cu decupaje in zona bustului, taliei sau abdomenului, reusind pe aceasta cale sa dea dovada de o senzualitate aparte.

Lupita stie perfect care ii sunt atu-urile fizice, si le subliniaza de fiecare data, purtand creatii provocatoare si totodata, pline de bun gust.

Piesele metalizate avantajeaza pielea ca de abanos

Lupita nu a putut sa ignore tendinta pieselor metalizate, ea declarandu-se cucerita de rochiile stralucitoare, glam sau cu paiete.

Auriul si bronzul par sa fie nuantele preferate de noua diva hollywoodiana, care la premiera filmului "Non-Stop", in care a jucat rolul unei stewardese, a impresionat prin rochia sa mulata marca Lanvin.

Actrita nu se teme sa experimenteze cat mai multe stiluri, ea purtand cu succes atat tinute extravagante, cat si piese conservatoare.

Drept dovada, in urma cu doar cateva saptamani, in cadrul evenimentului Film Independent Spirit Awards, Lupita a imbracat o excentrica salopeta aurie, asemanatoare pielii de crocodil, semnata Stella McCartney. La un alt eveniment, vedeta si-a schimbat radical stilul, abordand o tinuta clasica marca Ellie Saab, cu aplicatii florale pretioase.

Rochiile cu trena, simbolul divei Hollywoodiene

Lupita Nyong'o pastreaza rochiile de gala, cu trena, pentru evenimentele cu adevarat fastuoase. La decernarea premiilor Oscar de anul acesta, actrita a lasat deoparte rochiile mulate pentru a imbraca o creatie superba, cu trena, semnata Prada. Rochia bleu, de printesa, cu cordon in jurul taliei si un decolteu destul de amplu a transformat-o pe Lupita in atractia serii, tinuta sa  fiind considerata de departe una dintre cele mai reusite.

Tot pentru o rochie cu trena, a optat si la premiile BAFTA. Creatia verde, fara bretele si cu motive aurii, semnata Christian Dior Couture, a scos-o din anonimat pe Lupita, ea aducand un aer fresh evenimentului.

Rochiile imaculate, o alegere potrivita pentru o mulatra

Lupita se numara printre putinele vedete care imbraca deseori rochii albe, destul de pretentioase. Desi multe celebritati evita albul, care daca nu este purtat de catre o femeie cu o silueta imecabila, risca sa transforme orice aparitie intr-un dezastru, actrita africana nu se teme sa imbrace ori de cate ori are ocazia rochii imaculate.

Niciun croi nu pare sa nu i se potriveasca Lupitei, care isi etaleze formele in rochii albe tip sirena, drapate, petrecute sau cu un croi A-line.


Avand in vedere ca Lupita Nyong'o da de fiecare data dovada de un simt estetic impresionant, cu siguranta nu va trece mult timp pana cand va primi titlul de fashion-icon mondial. Tu ce parere ai despre stilul vestimentar al actritei? 
Ce piesa vestimentara iti avantajeaza silueta?
Incepe quiz
Ce piesa vestimentara iti avantajeaza silueta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.