Michelle Obama, pentru ultima dată pe coperta Vogue în calitate de Primă Doamnă

Michelle Obama, pentru ultima dată pe coperta Vogue în calitate de Primă Doamnă

Redactor Andreea Baluteanu

Revista Vogue a găsit cea mai frumoasă modalitate de a-şi lua rămas-bun de la Michelle Obama, una dintre cele mai populare şi mai iubite Prime Doamne din istoria Americii, realizând un pictorial de excepţie. Cu graţia şi inteligenţa care o caracterizează, Michelle a vorbit despre activitatea ei ca soţie a celui mai puternic om de pe pământ şi despre viitorul care o aşteaptă!

Descoperă în rândurile de mai jos ce va face Michelle Obama după ce va părăsi Casa Albă, dar şi câteva imagini dintre cele surprinse de Annie Leibovitz pentru Vogue America!

Michelle Obama, din nou pe coperta Vogue

Ultima săptămână a fost marcată de tumultuoasele alegeri prezidenţiale americane şi de vestea-şoc că Donald Trump este cel care va ţine frâiele celei mai puternice naţiuni în următorii patru ani.

 

A photo posted by Vogue (@voguemagazine) on

Tristeţea şi dezamăgirea pe care o mare parte din opinia publică americană le-a manifestat în faţa rezultatelor electorale au dublat simpatia de care se bucură cuplul Obama. Michelle a fost invitată să mai apară, pentru ultima dată, în calitate de Primă Doamnă a Americii, pe coperta celebrei publicaţii Vogue.

Reflectând asupra misiunii sale în calitate de soţie a Preşedintelui Americii, ea a subliniat plăcerea pe care a avut-o de a se implica în probleme sociale contemporane şi de a lansa două iniţiative extrem de importante: „Let Girls Learn”, concentrată pe educaţia fetelor, şi „Reach Higher”, care are ca scop promovarea învăţământului superior american în rândul tinerilor.

Ce va face Michelle Obama după ce nu va mai locui la Casa Albă? Noi credem că se va relaxa, dar ea insistă asupra necesităţii de a continua să folosească statutul pe care îl are pentru a schimba lumea în bine: „Mereu m-am simţit vie, folosindu-mi talentele şi darurile pentru a-i ajuta pe oameni. Dorm mai bine noaptea. Sunt mai fericită”.

Prin urmare, ne vom putea bucura în continuare de iniţiativele lui Michelle Obama şi, ca femei în căutare de un reper, ne vom lăsa inspirate de exemplul uneia dintre cele mai admirate personalităţi ale momentului.

 

A photo posted by Un Nuevo Día (@unnuevodia) on

Nu putem trece cu vederea nici ţinutele superbe pe care Michelle Obama le-a purtat în şedinţa foto pentru Vogue: o rochie albă absolut fabuloasă, semnată Carolina Herrera, şi una bleumarin, semnată Atelier Versace. Ca întotdeauna, Prima Doamnă a Americii a strălucit cu stilul ei vibrant, dar elegant şi practic totodată, demonstrându-ne că şi una dintre figurile politice marcante ale lumii se poate îmbrăca la fel ca noi. Am adorat-o pe Michelle în costume office pe care le puteam replica, dar şi în rochii de prinţesă la care puteam numai visa. Nu vom uita lecţiile ei de stil, dar mai ales pildele ei despre viaţă.

Tu te numeri printre admiratoarele lui Michelle Obama? Ce părere ai despre pictorialul din Vogue?

Surse foto: Splashnews, Instagram

Articolul urmator
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Test de cultură generală: poţi ghici numele cărții după prima frază din roman?
Incepe quiz
Test de cultură generală: poţi ghici numele cărții după prima frază din roman?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.