Nu Skin

Top 10 inele la modă în vara 2018

Marţi, 15.05.2018
de Andreea Baluteanu

Culoare, atitudine, vibrație: iată numai câteva dintre caracteristicile modei din vara 2018. Mai ales atunci când vine vorba despre bijuterii, designerii nu se mai satură să laude tendințele eclectice, ce atrag toate privirile.

Pe aceleași criterii trebuie să mizezi și atunci când alegi inelele pe care le vei purta în această perioadă. De la bijuteriile ornate cu pietre prețioase în nuanțe vii la cele opulente și influențele tribale, toate își fac loc în galeria trendurilor acestui sezon. Descoperă topul inelelor noastre preferate în rândurile de mai jos!

Top inele, pentru o vară 2018 ca în filme

Inelele de mai jos sunt demne de o adevărată stea și recunoaștem că ne-a fost extrem de greu să ne alegem favoritele, deoarece toate ne-au încântat! Ca de obicei atunci când ne dorim bijuterii cu farmec și poveste, Accent Bijuterii este primul magazin care ne vine în minte. Iată topul inelelor „culese” de la brandul nostru preferat și ordinea în care le vom face loc în cutiuța de bijuterii (ne plac toate, așa cum am mai spus, așa că nici prin cap nu ne trece să renunțăm la vreunul).

  1. Inel din argint cu calcedonia

Inel din argint cu calcedonia

De un lucru suntem sigure: este foarte probabil ca Accent Bijuterii să fi surprins toată frumusețea mărilor tropicale în acest superb inel! Realizant din argint, frumos ornamentat cu piatră de calcedonia fațetată, această splendidă bijuterie va arăta minunat atunci când e asociată la o rochie de plajă colorată. Contrastul dintre argintul simplu și verdele efervescent va lipi toate privirile de tine, și o va face cu tot stilul din lume!

  1. Inel din argint cu cornalină

Înlocuim verdele proaspăt cu un portocaliu arzător pentru următoarea bijuterie de pe lista noastră! Inelul din argint cu cornalină se mulează perfect pe toate tendințele din vara 2018: e decorat cu culori strălucitoare, dar are și influențe tribale care îi conferă și mai multă personalitate. Opulent, va arăta spectaculos atunci când e asociat cu o ținută cu influențe sport sau masculine.

Inel din argint cu cornalină

  1. Inel din argint cu labradorit

Invităm de această dată în galeria noastră o bijuterie mult mai misterioasă. Renunță la zgomotoasele culori puternice și alege în schimb o bijuterie prețioasă, plină de atitudine. Inelul din argint cu labradorit calmează stările psihologice negative, poate alina depresia și anxietatea și reprezintă un sprijin perfect pentru persoanele irascibile. Profită de efectele sale pentru o vară perfectă, senină și plină de bucurie, și poartă inelul alături de rochia pe care o iubești cel mai tare din lume.

Inel din argint cu labradorit

  1. Inel din argint tribal

Influențele tribale s-au făcut resimțite puternic în ultima perioadă și sunt tot mai vehiculate și în acest an! Iată un inel care le reprezintă perfect! Lucrat masiv, patinat cu argint și cu puternice accente tribale, această splendidă bijuterie te va însoți peste tot prin peregrinările tale în această vară. Cum îți sugerăm să o porți? Asorteaz-o la o ținută cu franjuri și la o pălărie de soare enormă, care să te protejeze de căldura anotimpului.

Inel din argint tribal

Inel din argint tribal

  1. Inel din argint cu iolit

Ne apropiem de prima jumătate a clasamentului nostru cu o bijuterie pur și simplu spectaculoasă! Forma avangardistă a inelului din argint cu iolit îl face perfect pentru acele ținute extravagante, artistice, pe care le porți la galerii, expoziții sau la piesele de teatru în aer liber. Completează cu un outfit cu linii moderne, cu asimetrii și jocuri de structură îndrăznețe, cu care să știi sigur că vei capta toate privirile.

Inel din argint cu iolit

Inel din argint cu iolit

  1. Inel din argint cu turmaline multicolore

Începem topul 5 al inelelor la modă în vara 2018 cu o bijuterie demnă de o regină din vechime! Inelul realizat din argint și ornamentat cu turmaline multicolore, finisate caboșon, reprezintă piesa plină de atitudine pe care am vedea-o purtată de o suverană. Noi te sfătuim să o încadrezi într-un outfit cu influenţe western, ca să le arăți tuturor că nimeni nu îți poate egala priceperea în modă.

Inel din argint cu turmaline multicolore

Inel din argint cu turmaline multicolore

  1. Inel din argint cu accente etnice

Revenim la accentele etnice pentru inelul de pe locul 4 din topul nostru. Ne plac bijuteriile încărcate de spiritualitate și de tradiții, deoarece acestea posedă o putere dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Lucrat masiv, patinat cu argint și cu puternice accente etnice, inelul de mai jos va fi condimentul de care are nevoie o rochie lungă, lejeră, subțire și albă de vară.

Inel din argint cu accente etnice

Inel din argint cu accente etnice

  1. Inel din argint cu abalone albastru

Cu siguranță, acest albastru regal trebuie să se numere printre culorile verii 2018! Realizat din argint, inelul din imaginea de mai jos este bijuteria de care apariția ta are nevoie ca de aer în acest anotimp. Decorat cu abalone albastru, inelul are o formă statement, care îți garantează că nu vei mai avea nevoie de o altă bijuterie pentru a cuceri. Poartă cu o rochie mulată și seducătoare!

http://www.comaccent.ro/inel-din-argint-cu-abalone-albastru---CI5455

Inel din argint cu abalone albastru

  1. Inel din argint cu topaz bleu

Trecem de la albastrul profund al mării la cel etern al cerului! Inelul care ocupă a doua poziție în topul nostru este o bijuterie demnă de o prințesă. Fiind realizat din argint placat cu aur alb, va emana o puritate irezistibilă, întărită și de topazurile bleu fațetate și piatra de zirconia cu care este decorat. Lasă-ți degetele fine să fie mângâiate de strălucirile sale și poartă alături de o rochie-cămașă sau cu o ținută de vară, în dungi.

Inel din argint cu topaz bleu

Inel din argint cu topaz bleu

  1. Inel din argint cu rodolit, diopsid chrome, tanzanit

Alegerea noastră de top e o bijuterie cu totul și cu totul specială! Inelul de la Accent Bijuterii care conduce în topul nostru reprezintă un triumf al frumosului. E realizat din argint rodinat negru, frumos ornamentat cu pietre de rodolit, diopsid chrome, tanzanit și turmalină fațetate, ce alcătuiesc o piesă cu puterea de a atrage toate privirile. Respectă-i farmecul asociind neapărat cu o rochie-vedetă, precum o creație din mătase foșnitoare cu reflexii apoase.

Inel din argint cu rodolit, diopsid chrome, tanzani

Inel din argint cu rodolit, diopsid chrome, tanzanit

Tu ce părere ai despre topul nostru de inele la modă în vara 2018? Intră pe Accent Bijuterii și alcătuiește propriul clasament: de abia așteptăm să vedem cum arată bijuteriile tale preferate pentru vara 2018!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!