Ritualul complet de îngrijire pentru tălpile obosite

Ritualul complet de îngrijire pentru tălpile obosite

Redactor Andreea Baluteanu

Vine vara, aducând cu ea alai de vegetație luxuriantă, covoare de flori multicolore, văzduh parfumat și…picioare obosite. Dat fiind faptul că ziua e mai lungă, vom merge mai mult pe jos, colindând prin parcurile verzi, pe la terase sau la cumpărături. Și, deși sufletul ni se va bucura, mai ales după lunga perioadă de izolare, nu putem spune același lucru despre bietele noastre tălpi.

Ca să le împiedici să se revolte după ce au luat foc aproape la propriu în sandalele acelea decoltate, apelează la un ritual de îngrijire ce pune preț pe împrospătarea și pe hidratarea în profunzime a pielii. Află care sunt produsele noastre eroine pentru stare de bine molipsitoare în rândurile de mai jos!

Picioare obosite, tălpi înfierbântate? 3 produse care fac minuni

Deși ne poartă peste tot prin lume cu dedicație, fără să se plângă de oboseală și chinuite în pantofi adesea nepotriviți, picioarele rareori sunt tratate cu grija pe care o merită. Dacă ne întindem cu atenție straturi peste straturi de produse care să protejeze pielea feței și protejăm ca pe ochii din cap manichiura noastră, nu același lucru poate fi spus despre picioare.

picioare

Călcâiele care se resimt, asfixiate de eforturile depuse, de căldură sau de depunerile de celule moarte, picioarele umflate și senzația de disconfort pot fi însă alinate. Noi am apelat la Nu Skin, acolo unde am descoperit trei produse fabuloase. Ne-am „înfruptat” din minunățiile de produse lansate în gama Epoch®, care asociază cunoștințele avansate ale etnobotaniștilor de renume și înțelepciunea populațiilor băștinașe de pe tot cuprinsul globului, într-o ecuație perfectă.

Vezi despre ce e vorba în rândurile de mai jos!

Epoch® IceDancer

Atunci când tălpile tale strigă la propriu după o gură de apă, să dansezi pe gheață poate fi cel mai reconfortant gând posibil. Pentru că e greu să găsești un patinoar pe care să mergi desculță, apelează la Epoch® IceDancer: produsul marca Nu Skin îți va oferi exact aceeași senzație.

 

Gelul cu textură transparentă este proaspăt și răcoritor și va calma imediat senzația de fierbințeală și disconfortul. Revigorând instant, te va face să te relaxezi cât ai zice „dans pe gheață”.

Produsul include extracte de mentă sălbatică naturală (Mentha arvensis), ingrediente pe care triburile native nord-americane au mizat din cele mai vechi timpuri pentru a calma pielea după raidurile lungi în natură. Alături de aceasta, castanul sălbatic revigorează tălpile obosite, iar extractele de eucalipt, mentol și ulei de mentă răcoresc și vor face minuni cu starea ta de spirit grație mirosului proaspăt și intens.

O altă veste bună? Epoch® IceDancer nu conține alcool și are o textură nelipicioasă care intră imediat în piele. Ce ne mai place? Că gelul poate fi aplicat și direct peste ciorapi, așa că îl poți lua cu tine la muncă, pentru a te bucura de senzația reconfortantă de eliberare de câte ori resimți nevoia.

Epoch® Firewalker®

Te invităm acum să poposești în superbul Hawaii și să faci cunoștință pe calea unei creme fabuloase cu băștinașii polinezieni care treceau prin foc. Un exemplu de putere mentală și de voință extraordinară, aceste populații au descoperit cum frunzele mari ale plantei Ti (Cordyline terminalis) dețineau un efect formidabil de calmare a pielii înfierbântate după contactul cu cărbunii încinși.

Astfel a luat naștere Epoch® Firewalker®, soluția ideală dacă petreci mult timp în picioare. Simți că picioarele îți iau foc, de parcă ai fi călcat și tu pe cărbunii încinși, dar fără a avea avantajul decorului de poveste din Hawaii? Aplică un strat de cremă și bucură-te de efectul de calmare instantanee, dar și de capacitatea de hidratare și de împrospătare.

În ceea ce privește compoziția produsului, Epoch® Firewalker® include, pe lângă extractele de Ti, și ulei din semințe de Babassu, care hrănesc și înmoaie în mod natural pielea. Cine se poate lăuda acum cu cele mai frumoase călcâie și cu cele mai fericite picioare?

Epoch® Sole Solution®

Încheiem cu succes triada produselor care îngrijesc cu dedicație pielea obosită a picioarelor cu Epoch® Sole Solution®. De data aceasta, călătorim cu gândul și cu simțurile până în America Centrală, făcând cunoștință cu popoarele indigene ce utilizau boabe zdrobite de cuișoare pentru a oferi o senzație de ușurare picioarelor și pentru a exfolia pielea uscată de pe tălpi, degete sau părțile laterale.

Epoch® Sole Solution® se remarcă astfel nu numai pentru senzația de calmare, dar și pentru capacitatea crescută de hidratare și de îmbunătățire a aspectului picioarelor. Produsul nu numai că oferă o soluție, dar tratează și cauza ce stă la baza picioarelor aspre, cu bătături și piele uscată, prezentând efecte vizibile încă din primele săptămâni de utilizare. Exfoliind delicat celulele moarte și bătăturile, revelând o piele fină și catifelată și cucerind cu parfumul proaspăt de cuișoare, este un produs de care te vei îndrăgosti.

Ce mai apare în compoziția deja impresionantă? Pe lângă cuișoarele zdrobite, vei simți efectul binecuvântat al ureei, ce exfoliază bătăturile și depozitele nesuferite de piele uscată și hidratează în profunzime, dar și pe al papainei, o enzimă proteolitică provenită din papaia, care înlătură straturile cornoase dure sau moarte. Efectul? Călcâie de bebeluș, la orice vârstă.

Tălpile tale sunt mai mereu obosite? Picioarele s-au săturat deja de senzația de fierbințeală și se revoltă din ce în ce mai zgomotos? Spune-ți oful celor de la Nu Skin! Brandul îți aduce la dispoziție trei produse dedicate îngrijirii uneia dintre cele mai neglijate zone. Oferă șansa triadei Epoch® Sole Solution® - Epoch® Firewalker® - Epoch® IceDancer de a-ți schimba viața și nu uita că, cu ajutorul acestei game, poți face și tu bine altora, în schimb: pentru fiecare produs Epoch® vândut, Nu Skin donează 0,25 $ către fundația Nu Skin Force for Good, ce dorește să creeze o lume mai bună pentru copiii de pe tot cuprinsul globului, încurajând culturile indigene și protejând mediile înconjurătoare fragile. Pentru noi, aceasta este una dintre cele mai bune vești!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.