3 cauze ale vaselor de sânge proeminente. Ce trebuie să știi dacă ți se văd venele

3 cauze ale vaselor de sânge proeminente. Ce trebuie să știi dacă ți se văd venele

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Uneori venele capătă un aspect ușor umflat sau sunt mai colorate ca de obicei, fiind cu câteva nuanțe mai închise față de cum suntem obișnuite. Deși unele femei sunt deranjate de aspectul inestetic al venelor vizibile, acest fenomen nu este întotdeauna un semn al unei probleme mai serioase.

Femeie la control medical

Există însă și situații în care venele proeminente pot fi un simptom al unei boli, iar atunci este importantă diagnosticarea rapidă și tratamentul cât mai timpuriu al afecțiunii. Iată care sunt cele mai frecvente cauze ale proeminenței venelor:

Exercițiile fizice regulate

Dacă faci mișcare în mod regulat, în special dacă ridici greutăți, s-ar putea să observi că venele tale au devenit mai vizibile. Acest lucru se întâmplă deoarece procentul de grăsime din corp scade, dar și pentru că ridicarea de greutăți schimbă dimensiunea și densitatea țesutului moale, ceea ce poate face ca venele să devină mai vizibile atunci când ești în repaos.

În plus, greutățile pe care le ridici pun presiune pe vene și le pot face mai puțin flexibile. Drept urmare, vasele de sânge devin mai proeminente, în special în timpul antrenamentelor la sală.

De asemenea, venele sunt mai vizibile la persoanele slabe, așa că dacă ai pierdut în greutate și observi că vasele de sânge arată diferit, aceasta ar putea fi cauza.

Cauze genetice și dezechilibre hormonale

Genetica poate dicta inclusiv aspectul venelor tale. Astfel, dacă ai în familie rude cu vene proeminente, șansele sunt destul de mari să le fi moștenit și tu de la ele. De regulă, în acest caz, vasele de sânge devin vizibile mai ales vara, când se dilată, se umplu mai bine și par ușor inflamate.

Și dezechilibrele hormonale pot schimba aspectul venelor. În timpul sarcinii sau la menopauză, când nivelul hormonilor din organism suferă unele modificări, una dintre reacții poate fi schimbarea aspectului vaselor de sânge, care pot părea mai închise la culoare sau mai proeminente.

În plus, pe parcursul sarcinii, volumul de sânge din organism poate crește cu până la 40%, ceea ce înseamnă că venele vor fi suprasolicitate pentru a transporta sângele înapoi la inimă. De aceea, ele se pot mări, pentru a relaxa circulația sângelui, însă revin la dimensiunile normale după naștere.

Insuficiența venoasă sau venele varicoase

Uneori, venele cu aspect vizibil pot fi un semn unor boli, mai ales când ele apar la nivelul picioarelor și se dilată mai ales după ce stai în picioare un timp mai îndelungat. Există însă și alte simptome ale venelor varicoase. În acest articol vei găsi multe informatii despre insuficenta venoasa, care te pot ajuta să îți dai seama dacă te numeri printre în cei 15% din populație care suferă de această afecțiune.

Este important ca această boală să fie diagnosticată și tratată la timp, întrucât consecințele ei pot fi chiar fatale, atunci când apar complicații. Una dintre aceste complicații apare atunci când un cheag de sânge se rupe și este transportat spre plămâni, unde poate cauza un embolism pulmonar.

Pentru a reduce aspectul venelor proeminente atunci când cauza lor nu este una de ordin medical, specialiștii recomandă o dietă care să îmbunătățească circulația și să reducă inflamația tesuturilor. Bea cel puțin doi litri de apă pe zi și ai grijă ca din dietă să nu îți lipsească alimente bogate în fibre, precum cerealele din grâu, orezul brun, lintea sau porumbul.

 

Articolul urmator
Eczema urechii: cauze, simptome și tratament
Eczema urechii: cauze, simptome și tratament
Test de psihologie: ce trebuie să știi despre tine?
Incepe quiz
Test de psihologie: ce trebuie să știi despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.