8 beneficii ale vitaminei K2 pentru sănătatea ta

8 beneficii ale vitaminei K2 pentru sănătatea ta

Redactor Andreea Baluteanu

Pe măsură ce am învățat să acordăm o atenție mai mare mâncărurilor pe care le punem în farfurie și descoperim că alimentația joacă și un alt rol decât satisfacerea unei nevoi fundamentale, realizăm cât de importante sunt vitaminele. Chiar și cea mai mică deficiență poate conduce în timp la apariția unor afecțiuni care ne pun viața în pericol, așa că e musai să fim foarte atente din acest punct de vedere.

Azi vom discuta despre beneficiile neștiute ale vitaminei K2. Știm deja despre potențialul enorm pe care îl au vitaminele din grupul K pentru fertilitate și pentru o sănătate orală desăvârșită, dar azi îți vom dezvălui și alte efecte pozitive extraordinare ale acestei vitamine. Vezi despre ce e vorba în rândurile de mai jos!

Cum te ajută vitamina K2 să îți păstrezi sănătatea

De la dinți la inimă, rinichi, piele, vitamina K2 lucrează conștiincioasă pentru a-ți păstra starea de sănătate. Ea susține funcționarea organismului în principal prin două atribute principale: sinteza osteocalcinei, cea mai importantă proteină specifică osului, și a proteinei GLA matriceale, cu efecte formidabile pentur sănătate. 

Află care sunt principalele efecte pozitive ale vitaminei K2!

Vitamina K2 poate preveni și chiar inversa procesul de îmbătrânire

Știm deja că elastina și colagenul sunt cele două componente-cheie ale unui ten tânăr, dar producția lor se diminuează de-a lungul anilor, ceea ce conduce la apariția ridurilor. Însă cercetătorii au descoperit că un rol important în producția lor o are și proteina GLA matriceală, care previne, printre altele, calcifierea elastinei. Pe cale de consecință, o cantitate mai mare de vitamina K2 poate anula efectul de calcifiere a elastinei și poate astfel să prevină îmbătrânirea pielii tale.

Vitamina K2 poate regla glicemia

Deși studiile nu au căzut toate de acord din acest punct de vedere, există cercetări care afirmă că osteocalcina poate ajuta corpul să folosească mai bine insulina, ceea ce previne diabetul zaharat de tip 2, printre altele.

Vitamina K2 previne apariția venelor varicoase

Deși această condiție nu îți afectează în mod semnificativ starea de sănătate, fiind mai degrabă un inconvenient din punct de vedere estetic, nicio persoană care suferă de vene varicoase nu ar spune „nu” în fața posibilității de a scăpa de ele. Soluția se pare că este vitamina K2, care previne și fenomenul de calcifiere a venelor.

Vitamina K2 îți îmbunătățește performanța sportivă

Oasele eliberează osteocalcină în timpul exerciţiului, un fapt pe care oamenii de știință și-l explică prin necesitatea de a susține mușchii astfel încât aceștia să facă față mai bine efortului. Deoarece participă la producția acestei proteine, vitamina K2 este utilă atât pentru cei care fac sport de performanță, dar și pentru persoanele ce vor să maximizeze efectele pozitive ale mișcării.

Vitamina K2 le este utilă femeilor ce suferă de sindromul ovarelor polichistice

Acest beneficiu se explică prin prisma faptului că vitamina K2 participă la producția de hormoni, un rol extrem de important în sănătatea sistemului reproducător. În cazul ovarelor polichistice, este crescută producția de testosteron și de Dehidroepiandrosteron-sulfat, dar vitamina K2 poate avea efecte impresionante în reducerea lor, ceea ce o face atât de eficientă în acest caz. Poate fi una dintre cele mai bune și mai simple soluții în cazul numărului tot mai mare de femei ce suferă de această afecțiune.

Vitamina K2 ar putea reduce riscul de pietre la rinichi

S-a constatat faptul că persoanele care suferă de pietre la rinichi și care au nevoie de dializă prezintă un deficit de vitamina K2. Explicația pare să rezide în faptul că bolnavii secretă proteina GLA matriceală în forma sa inactivă, astfel că un supliment pe bază de vitamina K2 ar putea fi de folos în această situație.

Vitamina K2 ar putea preveni cancerul

Am ajuns și la unul dintre cele mai importante beneficii ale vitaminei despre care vorbim azi: atât de necesara prevenție a cancerului. Un studiu a ajuns la concluzia extraordinară că vitamina K2 ar putea reduce riscul de cancer de prostată cu până la 63%: calcifierea prostatei este un factor important în instalarea acestei boli, iar efectele K2 în acest caz ar putea fi benefice. Altă cercetare s-a axat pe faptul că suplimentele cu această vitamină pot întârzia dezvoltarea sau reduce recurența cancerului la ficat.

Vitamina K2 reduce riscul de atac cerebral și boala Alzheimer

Am ajuns și la sănătatea creierului, la rândul ei susținută de această supervitamină. Proteinele secretate cu ajutorul vitaminei K2, osteocalcina și proteina GLA matriceală, joacă un rol important în funcționarea sistemului nervos, având rol antioxidant asupra creierului. De asemenea, vitamina K2 previne stresul oxidativ și inflamațiile din creier, ceea ce îi asigură un rol important în prevenirea temutei boli Alzheimer.

Cele mai bune surse de vitamina K2

Am văzut cât de importantă este această vitamină pentru sănătatea noastră, să descoperim acum și cum putem să ne asigurăm că avem partea de toată susținerea ei.

Sunt destul de puține surse de vitamina K2, iar ce e și mai îngrijorător este faptul că acestea sunt rareori întâlnite în dieta occidentală. În general, carnea de vită hrănită cu iarbă, albușurile, ficatul și alte organe reprezintă sursele cel mai bogate în această vitamină. Lor li se adaugă mâncărurile fermentate, așa cum sunt miso și natto, preparate specific japoneze.

  Dat fiind faptul că vitamina K2 e atât de rar întâlnită, un supliment pare să fie cea mai bună soluție pentru a te asigura că îți vei consolida rezervele necesare. Îți recomandăm Vitoral D Spray Oral pentru Adulti, ce conține o combinație extraordinară de vitamina D3 și K2, ce fac obiectul celor mai periculoase deficiențe din societatea noastră. Produsul susține absorbția normală a calciului și menține sănătatea sistemului osos și a dinților. Vitoral D Spray Oral pentru Adulți este disponibil pe Vavian Pharma.

 

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (12)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.