Ai unghii încarnate? Iată ce trebuie să faci!

Ai unghii încarnate? Iată ce trebuie să faci!

Redactor Alexa Galgau

Nu se întâmplă prea des să avem probleme cu degetele de la picioare, pentru că sunt destul de puține boli care afectează această parte a corpului. Una dintre ele este destul de rară, dar foarte greu de ignorat din cauza durerii pe care o provoacă: unghia încarnată. Atunci când unghia de la degetul mare nu crește cum trebuie și colțul acesteia intră în carne, apare un mare disconfort și există riscul de infecție.

Află mai multe despre unghiile încarnate și ce ar trebui să faci dacă ai această problemă!

 

Unghiile încarnate: cum să scapi de problemă

Cum apare unghia încarnată

Atunci când unghia devine încarnată, carnea din jurul ei se inflamează și începe să doară. În timp, poate să treacă de la sine, dar, dacă unghia continuă să crească astfel, poate să apară infecția și, în cele mai rele cazuri, se poate ajunge  inclusiv la operație din cauza unui abces. Cei mai afectați de această problemă sunt bărbații între 20 și 30 de ani.

Printre posibilele cauze ale încarnării unghiilor amintim de:

- purtarea unor încălțări prea mici sau prea înalte, care forțează degetele să stea sub o presiune foarte mare;

- tăierea incorectă a unghiilor, greșeală pe care foarte mulți oameni o fac: unghiile trebuie tăiate drept, nu rotunjite, chiar dacă nu arată la fel de bine;

infecțiile fungice ale piciorului, care pot întări pielea și pot conduce la înfigerea acesteia în carne;

- rănirea în zona unghiei sau orice traumă repetată care duce la deformarea ei (de exemplu, chiar și fotbalul poate să provoace probleme);

- dacă ai persoane în familie care se confruntă frecvent cu această problemă, riscul e mult mai mare să ai și tu unghii încarnate.

La început, vei simți doar o durere în colțul unghiei, însă aceasta poate să evolueze. Mai întâi, va crește peste bucata de unghie un țesut protector și vei avea o scurgere gălbuie la nivelul acesteia. Dacă infecția devine și mai gravă, zona se poate umfla și mai mult și va apărea puroiul. În foarte puține cazuri apare și febra.

În mod normal, unghiile încarnate se vindecă de la sine și puține sunt cazurile în care chiar se ajunge la o infecție îngrijorătoare. Trebuie să mergi la doctor dacă au trecut 3 zile și situația pare să se fi agravat sau dacă suferi de vreo boală care te predispune la infecții (orice boală îți scade imunitatea). Dacă ești perfect sănătoasă și ai această problemă, poți încerca niște remedii înainte de a merge la doctor.

Unghii încarnate: remedii pentru acasă

Iată câteva metode de a scăpa de durerea provocată de unghiile încarnate și de a diminua infecția:

  1. Scaldă-ți picioarele în apă caldă: dacă ai timp, încearcă să faci acest lucru de două ori pe zi. Apa caldă va înmuia unghia și va ameliora durerea. Poți cumpăra o soluție antibacteriană și antiinflamatoare de la farmacie, pe care să o pui în apă pentru a trata infecția.

  2. Aplică o soluție cu antibiotic: dacă unghia a străpuns carnea și ai o rană deschisă, aceasta se poate infecta cu ușurință. Pentru a preveni acest lucru, aplică local o cremă sau o soluție cu antibiotic.

  3. Nu te juca de-a chirurgul: este contraindicat să încerci să tai unghia din carne și să folosești instrumentele de pedichiură care sunt nesterilizate și pline de bacterii. Există un mare risc ca zona să se infecteze.

  4. Poartă încălțăminte adecvată: dacă este suficient de cald afară, nu mai purta pantofi, ci încălțări care nu vor pune niciun fel de presiune pe degetul mare, precum sandalele. Dacă este prea frig pentru a purta sandale, evită să stai încălțată pe perioade lungi.

  5. Folosește vată pentru a ridica unghia: după fiecare baie, pune puțină vată sub unghie pentru a o ridica, astfel încât să crească peste nivelul patului unghial.

Dacă unghia încarnată nu prezintă semne de îmbunătățire după câteva zile, este mai bine să nu riști nimic și să mergi la medic. Dacă piciorul intră în contact cu bacteriile din sol, de exemplu, ține cont ești mult mai predispusă la infecții serioase, inclusiv cu tetanos, dacă nu ai făcut vaccin.

Unghiile încarnate nu reprezintă o problemă gravă, cel puțin la început. Dacă ai grijă și te ferești de factorii de risc ai unei infecții, e foarte posibil să nu ai nevoie de o vizită la medic. Taie-ți unghiile corect și nu vei avea astfel de neplăceri niciodată!

Iată și câteva remedii eficiente pentru unghii roase!

Articolul urmator
Numărul de pași pe care trebuie să-l faci zilnic dacă nu vrei să mori devreme
Numărul de pași pe care trebuie să-l faci zilnic dacă nu vrei să mori devreme
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.