Amorțirea picioarelor: cauze, simptome, tratament

Amorțirea picioarelor: cauze, simptome, tratament

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Tuturor ni se întâmplă din când în când să ne amorțească membrele inferioare, mai ales atunci când stăm cu ele sub noi sau când ne așezăm picior peste picior pentru un timp îndelungat. Deși nu este o senzație foarte plăcută, reușim să scăpăm de ea în doar câteva minute, mișcându-ne și schimbând poziția. Totuși, atunci când amorțirea picioarelor este frecventă și apare din senin, este indicat să mergi de urgență la medic, deoarece acest simptom poate ascunde o afecțiune gravă.

Amorțirea picioarelor poate fi severă, episodică sau cronică. De cele mai multe ori, aceasta este însoțită de alte simptome, așa cum este durerea, usturimea, amorțirea altor zone ale corpului (îndeosebi amorțirea mâinilor) și senzația de slăbiciune. În aceste cazuri, amorțirea poate fi un semn că nervii sunt afectați în urma unor răni traumatice sau din cauza influenței negative repetitive produsă de stres, infecții bacteriene sau virale, expunerea la substanțe toxice și alte boli sistematice, așa cum este diabetul. Află de mai jos tot ce trebuie să știi despre amorțirea picioarelor!

femeie care isi maseaza piciorul

Cauzele amorțirii picioarelor

Diabet

Așa cum spuneam, diabetul este una dintre cele mai comune cauze ale amorțirii picioarelor, responsabil de aproximativ 30% dintre cazurile sesizate conform webmd.com. În cazul neuropatiei diabetice, senzația de amorțeală și alte simptome apar mai întâi în tălpi și se ridică pe ambele picioare, spre mâini. Aproximativ două treimi dintre persoanele care au diabet suferă și de afecțiuni ale nervilor. În multe cazuri, aceste simptome sunt doar primele semne de diabet.

Nervi afectați la nivelul coloanei vertebrale sau al gâtului

În cazul în care durerea și senzația de amorțeală radiază de la gât spre brațe, spate și picioare, este posibil ca aceste simptome să fie cauzate de o rănire, de postură proastă sau artrită. Terapia fizică sau medicamentele te pot ajuta să scapi de aceste neplăceri, însă vei avea nevoie de mai multe investigații medicale.

Stenoză spinală cervicală

Modificările formei canalului spinal pot pune presiune pe nervii coloanei vertebrale, cauzând senzații de amorțire. Acestea pot fi detectate prin tomografie computerizară sau RMN și pot fi tratate prin terapie fizică, injecții sau operație, în funcție de gravitate.

Hipotiroidism

O tiroidă leneșă poate cauza senzații de furnicături în membre, dar și oboseală, sensibilitate la frig, luare în greutate inexplicabilă, piele uscată și pierderea părului. Un simplu test de sânge te poate ajuta să detectezi această afecțiune, iar amorțirea picioarelor trece de obicei atunci când tiroida începe să funcționeze normal.

Scleroză multiplă

În cazul în care senzația de slăbiciune este însoțită de amorțirea membrelor, dar și de probleme de vedere, pierderea echilibrului și probleme digestive, este posibil să suferi de scleroză multiplă. O vizită la medic ar trebui să te ajute în detectarea acestei afecțiuni. Scleroza multiplă este o boală ireversibilă, însă simptomele pot fi tratate, iar avansarea poate fi încetinită.

femeie care isi maseaza talpa

Simptomele senzației de amorțeală la nivelul picioarelor

Senzația de amorțeală de la nivelul picioarelor poate fi resimțită oriunde pe suprafața acestora. De la amorțirea degetelor de la picioare și până la senzațiile resimțite în zona superioară, aceste simptome nu trebuie niciodată ignorate, deoarece pot ascunde afecțiuni grave. Este indicat să acorzi atenție și celorlalte semne care însoțesc, de cele mai multe ori, episoadele de amorțire:

- senzații de arsură;

- stări de slăbiciune;

- durere;

- furnicături;

- pierderea echilibrului;

- sensibilitate la atingere sau la rece;

- răni.

Diagnosticarea amorțirii picioarelor

Medicul îți va face o examinare fizică, îți va verifica istoricul medical și te va întreba de celelalte simptome, de mediul în care lucrezi, obiceiuri (consum de alcool), expunerea la substanțe toxice și alte boli infecțioase.

De asemenea, doctorul mai poate cere efectuarea unor teste precum:

- teste de sânge: pentru a detecta diabetul, deficiența de vitamine, boli de ficat sau rinichi și alte afecțiuni metabolice;

- examinarea lichidului cefalorahidian;

- electromiografia : examinarea activității electrice a mușchilor;

- testul vitezei de conducere nervoasă.

Alte teste pot include:

- tomografie computerizată;

- RMN;

- biopsie de nerv;

- biopsie cutanată.

Tratamente pentru amorțirea picioarelor

Tratamentele eficiente depind de cât de corect este pus diagnosticul, dar și de vizarea precisă a cauzei care provoacă această senzație.

Deși nu există tratamente pentru tipurile de neuropatie periferică moștenite, senzațiile resimțite pot fi ameliorate prin tratament. De exemplu, controlarea nivelului de zahăr din sânge în cazul diabetului poate încetini dezvoltarea neuropatiei periferice, pe când suplimentele pe bază de vitamine pot corecta afecțiunea în cazul persoanelor cu astfel de deficiențe.

Recomandările generale în ceea ce privește stilul de viață pot include menținerea greutății normale, evitarea expunerii la substanțe toxice, urmarea unui anumit program fizic sugerat de un medic, adoptarea unei diete echilibrate și evitarea consumului de alcool. De asemenea, dacă vrei să scapi de amorțirea picioarelor, este util și să renunți la fumat

Deși amorțirea picioarelor poate avea, de cele mai multe ori, o cauză banală, această senzație trebuie să te trimită la medic atunci când este însoțită de simptomele menționate mai sus. Ține cont de aceste informații și cere ajutor!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Mielopatie cervicală: cauze, simptome și tratament
Mielopatie cervicală: cauze, simptome și tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (26)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.