Boli grave care se ascund în spatele unei răceli

Boli grave care se ascund în spatele unei răceli

Violeta Ieremie

Toată lumea răceşte, uneori chiar când nu te aştepţi sau pentru că ai băut un pahar cu apă rece. Unele momente sunt trecătoare şi a doua sau a treia zi trec de la sine, însă sunt şi situaţii când răceala durează zile sau săptămâni bune şi atunci e indicat să-ţi pui nişte semne de întrebare.

Te-ai gândit că o răceală nu este doar o simplă răceală şi că se ascunde altceva în spatele unor simptome care par inofensive?

Dacă răceala persistă, cel mai bine este să faci o programare la un doctor, mai ales dacă ştii că suferi de boli precum astm, alergii, diabet, boli de rinichi sau boli autoimune. Aceeaşi procedură se aplică şi femeilor însărcinate, copiilor sub 6 ani sau bătrânilor peste 65 de ani. În aceste cazuri, simptomele unei răceli pot ascunde alte boli mai grave.

Iată ce spun doctorii despre aceste semne care prevestesc unele boli de care poate nici nu ştii!

vizita la medic

„În mod normal, o răceală ţine aproximativ 3-4 zile”, afirmă Melisa Lai Becker, şefa departamentului de urgenţă al spitalului Cambridge Health Alliance. O simplă răceală constă în dureri în gât, nas înfundat, apoi apariţia tusei, însă toate acestea ar trebui să dispară după 4 zile.

Dacă o răceală durează mai mult decât ar trebui, este indicată vizita la medic

„Totuşi simptomele pot să dispară şi la scurt timp să reapară, ceea ce înseamnă că ai de-a face cu o boală sau cu o infecţie”, spune doctorul Navya Mysore, medic primar la clinica One Medical Group din Statele Unite ale Americii. Inițial, este posibil să fi avut o răceală, dar, odată ce sistemul tău imunitar a fost compromis, se poate să fi degenerat în pneumonie, infecţii ale sinusurilor sau infecţii în gât.

O situaţie des întâlnită este aceea în care ai febră mare

Este posibil să ai febră când eşti răcită, dar dacă te doare foarte tare capul, acesta nu mai este un semn banal pe care să-l treci cu vederea. Poate fi un simptom care ascunde o infecţie în gât şi este important să poţi distinge infecţia de o banală răceală. „Dacă o laşi netratată, poate duce la febră reumatică, care este o boală inflamatorie în gât, şi la probleme serioase de inimă”, potrivit doctorului Lai Becker.

Ai febră mică mai multe zile consecutiv

Deşi febra ta este suportabilă, acelaşi doctor Lai Becker afirmă că „organismul tău încearcă să lupte cu o gripă, aşa că ţine-o sub observaţie, deşi nu te deranjează atât de mult”.

durere de stomac

Ai dureri de stomac

Răceala nu implică stări de rău, în care îţi vine să vomiţi sau ai diaree, ceea ce ne duce din nou cu gândul la gripă. „Dacă ai des astfel de simptome, consultă imediat un medic şi nu te complace în starea asta, întrucât poate duce la deshidratarea organismului”, conform doctorului Mysore.

Ai dureri de cap foarte mari

„Durerea de cap însoţită de febră şi înţepenirea gâtului poate prevesti o meningită”, după cum afirmă doctorul Mysore. În altă ordine de idei, durerile de cap care se intensifică în jurul ochilor şi al nasului sunt semne ale infecţiei sinusurilor.

Ai dureri în piept sau respiri greu

Deşi tusea este un semn normal al răcelii, aceasta n-ar trebui să fie atât de gravă încât să nu poţi respira sau să ai dureri în piept. Este important să nu ignori aceste semne, deoarece pot ascunde bronşite sau pneumonii, iar durerile în piept şi dificultatea de a respira pot fi simptome ale embolismului pulmonar (în acest caz, ai un cheag de sânge în plămâni care te împiedică să respiri normal).

Simptomele sunt localizate într-o singură zonă

Doctorul Safo ne explică faptul că este un semnal de alarmă atunci când te doare doar într-un singur loc. Răceala îţi afectează întregul sistem respirator, pe când alte boli amplifică durerea dintr-un singur loc. De exemplu, doctorul Lai Becker spune că infecţia în gât îţi cauzează o durere foarte mare când înghiţi, dar în rest te vei simţi în regulă.

Te doare tot corpul

Atunci când eşti răcită, poate nu ești în stare să te plimbi prin parc, dar n-ar trebui să te simţi atât de rău încât să te doară tot organismul. Pe de altă parte, gripa îţi poate induce o stare în care toţi muşchii şi întreg corpul să te doară, să ai frisoane şi să te simţi foarte obosită.

„Atunci când ai gripă, te simţi ca şi cum te-ar fi călcat camionul”, spune doctorul Mysore.

femeie racita

Aceste simptome se tot repetă

Iniţial, poate fi dificil să faci diferenţa dintre o alergie şi o răceală, din moment ce acestea au simptome asemănătoare.

„Totuşi alergiile urmează un fel de tipar care se repetă”, spune doctorul Lai Necker. Dacă observi că starea ta se înrăutăţeşte după ce petreci puţin timp afară, după ce te-ai jucat cu un animal sau simptomele au tendinţa să se manisfeste numai în anumite perioade ale anului, este posibil să suferi de o formă de alergie.

Doctorul Lai Becker ne împărtăşeşte din experienţa acumulată de-a lungul timpului şi ne dezvăluie un caz în care un pacient credea că este bolnav, dar, în realitate, era alergic la părul de pisică.

Pentru a fi sigură că răceala nu ascunde afecțiuni mai grave, monitorizează perioadele când aceste simptome se manifestă şi observă dacă ceva se repetă.

Odată ce te-ai îmbolnăvit, corpul se reface mai greu şi cu cât simptomele se manifestă pe termen mai lung, cu atât sănătatea ta este mai şubredă. Ai grijă de tine şi fii atentă la ce se întâmplă cu corpul tău!

Articolul urmator
Numărul de pași pe care trebuie să-l faci zilnic dacă nu vrei să mori devreme
Numărul de pași pe care trebuie să-l faci zilnic dacă nu vrei să mori devreme
Ce secret ascund ochii tăi?
Incepe quiz
Ce secret ascund ochii tăi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.