Febra la adulți: de ce apare și ce trebuie să faci

Febra la adulți: de ce apare și ce trebuie să faci

Redactor Andreea Baluteanu

Cu siguranță, fiecare dintre noi a experimentat măcar o dată în viață un episod de febră. Creșterea temperaturii corpului nu e însă un semn care să ne alarmeze, cel puțin nu atunci când nu depășește pragul de 39 de grade. Dimpotrivă, medicii specialişti consideră că febra reprezintă, de fapt, o reacție cât se poate de pozitivă a organismului, un răspuns al sistemului imunitar în lupta cu infecția.

Află din rândurile de mai jos tot ce trebuie să știi despre febră, dar și care sunt tratamentele recomandate pentru febra la adulți! Îți decodăm unul dintre cele mai comune fenomene care se petrec în corpul nostru.

Ce este febra la adulți și de ce apare

Febra la adulți reprezintă un răspuns al sistemului imunitar, de cele mai multe ori provocat de o infecție care a afectat corpul uman. Conform specialiștilor, aceasta este produsă atunci când o zonă a creierului, numită hipotalamus și localizată în encefal, ridică temperatura corpului la un nivel superior. Pentru a atinge valoarea necesară, corpul va resimți o senzație de frig, determinându-te astfel să te înfofoleşti, sau frisoane, care vor crește temperatura corpului prin intermediul mișcării constante cauzate de tremur.

femeie care are febra

Dacă fenomenul de mai sus pare a fi unul peste măsură de complicat, află că nu ar trebui să te sperie. Dimpotrivă, febra face parte din setul de măsuri pe care le adoptă sistemul imunitar pentru a face față unei infecții. Temperatura mai ridicată a corpului împiedică proliferarea microbilor și a virusurilor, angrenând și celulele imunității în lupta cu „atacatorii”.

În mod normal, febra la adulți durează câteva zile, timp în care pot exista oscilații de temperatură. Ea nu este periculoasă decât atunci când depășește 39,4 grade. Până la acest prag, este recomandat să nu apelezi la niciun medicament, ci să lași corpul să își facă treaba.

Simptome ale febrei la adulți

Bineînțeles, principalul semn al apariției febrei este legat de temperatura mai ridicată a corpului tău, în comparație cu valorile normale. Acestea pot fi diferite de la un individ la altul, dat fiind faptul că temperatura noastră oscilează în jurul a 37 de grade, dar este considerată normală și atunci când jonglează între 36,1 și 37,2 grade.

Iată care sunt și celelalte simptome care „întovărășesc” de obicei apariția febrei:

  • transpirație;
  • tremur și frisoane;
  • dureri de cap;
  • durere de mușchi;
  • pierderea poftei de mâncare;
  • iritabilitate;
  • deshidratare;
  • slăbiciune generală resimțită în corp.

Cauze ale febrei la adulți

Cel mai comun motiv pentru care faci febră este reprezentat de o infecție. Descoperă mai jos care sunt formele acesteia, dar și celelalte cauze ce pot provoca creșterea temperaturii corpului tău:

  • o infecție de natură virală;
  • o infecție de natură bacteriană;
  • epuizare termică;
  • unele afecțiuni de natură inflamatorie, așa cum este artrita reumatoidă;
  • o tumoare malignă;
  • unele efecte adverse ale medicamentelor, cum este cazul antibioticelor sau al pastilelor pentru tensiune;
  • unele vaccinuri.

Desigur, sunt și cazuri în care nici măcar specialiștii nu pot identifica precis cauza febrei. Dacă au trecut mai multe săptămâni și medicul nu a putut încă să stabilească natura febrei, diagnosticul poate fi și febră de origine necunoscută.

Febra la adulți: ce măsuri presupune

Chiar dacă este însoțită de simptomele de mai sus, febra la adulți nu ar trebui să fie întâmpinată cu tratament medicamentos. Tot mai mulți doctori ne avertizează în legătură cu pericolul de a fi invadați de bacterii și virusuri care sunt rezistente la toate antibioticele cunoscute, din cauza obiceiului nostru de a lua pastile pentru cele mai mici surse de disconfort. În mod ideal, un organism sănătos e mai mult decât capabil să acționeze singur împotriva a ceea ce îl pune în primejdie; iar febra nu e nici pe departe o afecțiune în sine, ci un semn că trupul tău luptă cu infecția.

femeie isi ia temperatura

Ceea ce nu înseamnă că trebuie să stai și să suporți tot disconfortul pe care îl presupune febra la adulți. Din fericire, există mijloace naturale prin care poți interveni pentru a te simți mai bine. Iată care sunt cele recomandate!

Repaus la pat. Pentru a putea lupta cu toate puterile sale, corpul are nevoie de o pauză de la celelalte activități. Nu te poți aștepta să ieși victorioasă în bătălia cu o infecție, în timp ce jumătate din forțele tale sunt cantonate în soluționarea problemelor de la muncă.

Lichide. Apa, ceaiurile, supa de pui sau fiertura de oase sunt pur și simplu perfecte atunci când te confrunți cu febră. Din cauza faptului că organismul tău transpiră, e recomandat ca pentru fiecare grad peste cele 37 considerate normale să consumi câte o jumătate de litru de lichide.

Consumă fructe și legume proaspete. Ai nevoie de vitamine pentru ca organismul să fie apt să lupte cu răceala.

Batistele și compresele umede, pe frunte, pot coborî temperatura corpului. Nu e necesar să apelezi la medicamente, atunci când ai posibilitatea de a scăpa de disconfortul febrei în mod natural.

Îmbracă-te așa cum trebuie! Ai nevoie de straturi: șosetele groase de lână sau păturile care te ajută atunci când ai frisoane trebuie eliminate atunci când te încălzești. În rest, poartă pijamale de bumbac, care lasă pielea să respire. Schimbă de fiecare dată hainele atunci când le uzi de la transpirație.

Bea ceaiuri. Florile de tei, socul și ghimbirul sunt variante minunate pentru atunci când vrei să dai un boost sistemului imunitar.

Când trebuie să mergi la doctor

Febra la adulți încetează să mai fie inofensivă atunci când te afli în una dintre următoarele situații:

  • temperatura ta a crescut peste pragul de 39,4 de grade;
  • ai dureri de cap severe;
  • apar iritații pe piele care se răspândesc în mod fulgerător;
  • suferi de sensibilitate la lumina puternică;
  • ai gâtul înțepenit sau te doare atunci când îți înclini capul dintr-o parte în alta;
  • te simți confuză, amețită;
  • te confrunți cu episoade persistente de vomă;
  • ai dificultăți de respirație sau dureri în piept;
  • te confrunți cu dureri abdominale sau atunci când urinezi;
  • ai convulsii.

Diagnosticul și tratamentul febrei la adulți

Pentru a putea stabili cel mai bun diagnostic în ceea ce privește febra, doctorul te poate examina fizic sau poate cere analize de sânge ori radiografii toracice, în funcție de istoricul tău medical. De asemenea, fii pregătită să răspunzi la întrebări cu privire la evoluția febrei, la oscilațiile sale, dar și la tratamentul medicamentos pe care îl urmezi în prezent.

femeie sufera de febra

În ceea ce privește tratamentul, doctorul îți poate recomanda medicamente cu efect antitermic şi analgezic (aspirină, paracetamol, preparate pe bază de paracetamol şi vitamina C sau cu ibuprofen). De asemenea, în cazul în care consideră că este necesar, acesta îți poate prescrie și antibiotice, mai ales dacă suspectează că ai o infecție bacteriană, așa cum este pneumonia.

Mijloace de prevenire a febrei la adulți

Așa cum am spus, febra nu este o afecțiune în sine, ci o reacție a organismului. Nu trebuie să previi febra, ci mai degrabă infecțiile care o provoacă. Iată care sunt cele mai eficiente metode!

Spală-te pe mâini frecvent, mai ales după ce ai fost la toaletă, înainte de masă, când te întorci dintr-un mediu populat sau după ce te-ai jucat cu animalele tale de companie. Învață-i pe cei mici să procedeze la fel.

Cumpără un gel dezinfectant și poartă-l cu tine. Îți va fi de folos atunci când nu ai acces la apă și săpun!

Evită să îți atingi nasul, gura sau ochii, pentru că astfel poți da mai departe virusurile și bacteriile.

Evită să fumezi și să consumi alcool frecvent, fă sport și adoptă un stil de viață echilibrat. Sistemul imunitar are nevoie de tot ajutorul pe care i-l putem acorda azi!

După cum am văzut, febra la adulți nu e nici pe departe un fenomen care să te îngrijoreze. Dar, atunci când ea depășește pragul de 39 de grade sau când este însoțită de semnalele alarmante pe care ți le-am descris mai sus, cel mai bine este să faci o programare la medic.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Câți dinți are un om și de ce sunt importanți
Câți dinți are un om și de ce sunt importanți
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.