Sindromul Lemierre: cauze, simptome și tratament

Sindromul Lemierre se declanșează în corp atunci când bacteriile de la o infecție localizată la nivelul gâtului se răspândesc într-un vas de sânge major și formează cheaguri.

Această afecțiune este rară și gravă, dar are o rată de supraviețuire destul de mare în rândul oamenilor care caută tratament imediat după diagnosticare. Acest tratament include câteva tipuri de antibiotice și poate necesita și eventuale intervenții chirurgicale.

Annual, mai puțin de 4 dintr-un milion de oameni dezvoltă sindromul Lemierre. Cu toate acestea, începând cu anul 1998, numărul acestora este în continuă creștere.

De ce apare sindromul Lemierre

Cel mai adesea, cum este menționat și mai sus, sindromul Lemierre apare în urma unei infecții bacteriene din gât. Există și cazuri în care infecția debutează în urechi, nas sau alte zone din interiorul cutiei craniene. Bacteria se răspândește în vena jugulară, unul dintre cele mai importante vase de sânge din corp, cel care conectează creierul cu inima și plămânii. De aici, infecția pătrunde în fluxul sanguin, formând cheaguri de sânge infectate care traversează tot corpul, punând în pericol celelalte organe.

În general, bacteria care declanșează sindromul Lemierre trăiește nestingherită în corpul omenesc, dar se poate declanșa și răspândi cu o mare rapiditate, devenind extrem de periculoasă pentru persoana infectată.  Aproximativ 90% dintre cazuri apar din cauza răspândirii în corp a Fusobacterium necrophorum, o bacterie localizată în stomac, intestinul mic, intestinul mare, colon și gât.

Doctorii nu au reușit încă să afle din ce cauză se răspândește această bacterie în corp. Momentan, există o teorie conform căreia alte afecțiuni de la nivelul gâtului slăbesc sistemul imunitar, facilitând astfel proliferarea acestei bacterii prin tot corpul.

Totodată, potrivit specialiștilor, motivul pentru care numărul persoanelor diagnosticate cu sindromul Lemierre este în creștere și pentru care bacteria este tot mai puternică și greu de doborât, odată cu trecerea anilor, este administrarea excesivă a antibioticelor. Din acest motiv, medicii au ajuns să prescrie tot mai rar acest tip de medicament pacienților lor.

Cine se poate îmbolnăvi de sindromul Lemierre

Orice persoană care are o durere în gât sau o infecție respiratorie superioară poate fi predispusă la dezvoltarea sindromului Lemierre. Câteva cazuri de sindrom Lemierre au apărut la persoanele cu streptococ în gât sau mononucleoză.

Sindromul Lemierre poate apărea la orice vârstă. Cu toate acestea, persoanele sub 30 de ani sunt mai predispuse la dezvoltarea acestei boli decât vârstnicii.

Această afecțiune gravă poate apărea chiar și la persoanele care sunt sănătoase și nu au un istoric medical „înțesat” cu boli.

Care sunt simptomele sindromului Lemierre

Simptomele în stadiile incipiente ale sindromului Lemierre sunt adesea similare cu cele întâlnite în cazul unei viroze sau gripe. Acestea sunt:

• durerea în gât care durează mai mult de 5 zile;
• slăbiciunea musculară;
• oboseala cronică;
• frisoanele;
• stările febrile.

Durerea în gât trebuie să reprezinte un motiv serios de îngrijorare, mai ales dacă nu cedează sau nu se ameliorează după tratament cu antibiotice.

Sindromul Lemierre mai poate declanșa umflături la nivelul gâtului, în exterior, precum și dureri puternice de la ureche în jos. Infecția poate afecta și corzile vocale, făcând vocea să sune răgușită, mai voalată sau mai neclară.

În general, o persoană care are dureri în gât ar trebui să se îngrijoreze și să ia în calcul sindromul Lemierre în cazul în care simptomele durează mai mult decât ar trebui sau dacă acestea se agravează.

Pe măsură ce boala avansează, simptomele se înmulțesc și pot include:

• greață, pierderea apetitului, diaree sau vărsături;
• tuse sau durere în timpul inspirației și expirației;
• frisoane;
• dureri de cap puternice;
• durere dentară;
• durere, umflare și rigiditatea articulațiilor de la nivelul genunchilor sau al șoldurilor;
• îngălbenirea tonului pielii;
• în cazuri izolate, spută cu sânge.

Complicații ale sindromului Lemierre

Fără tratament, o persoană care suferă de această afecțiune va dezvolta una sau mai multe probleme de sănătate. Cea mai comună printre cei diagnosticați cu sindromul Lemierre este septicemia, o stare infecțioasă care declanșează inflamarea organelor în timp ce acestea luptă împotriva bacteriilor răspândite în fluxul sanguin.

Simptomele septicemiei sunt:

• febră peste 38,5° C;
• respirație îngreunată;
• ameţeli;
• dificultăți de concentrare și confuzie mintală;
• creșterea frecvenței cardiace la mai mult de 90 de bătăi pe minut;
• frisoane;
• oboseală.

Simptomele septicemiei avansate sunt:

• respirație extrem de dificilă;
• halucinații;
• vorbire incoerentă;
• bătăi neregulate ale inimii;
• dureri abdominale;
• scăderea frecvenței urinării și a cantității de urină eliminată;
• pete decolorate la nivelul pielii;
• scăderea tensiunii arteriale.

Există două boli care sunt frecvent asociate cu sindromul Lemierre: pneumonia și meningita.

Pneumonia cauzează o infecție la nivelul plămânilor. Această boală se dezvoltă din sindromul Lemierre în momentul în care bacteria din sânge ajunge în plămâni. Printre simptomele cele mai frecvente ale pneumoniei se numără:

• durerile în piept;
• pielea extrem de deshidratată sau transpirația excesivă;
• respirația rapidă sau prea lentă;
• respirația șuierătoare.

Meningita este o infecție la nivelul meningelor, membranele care înconjoară creierul și coloana vertebrală. Meningita asociată cu sindromul Lemierre apare atunci când bacteriile pătrund în lichidul spinal din fluxul sanguin. Printre simptomele cele mai frecvente ale meningitei se numără:

• umflarea capului;
• convulsii sau accident vascular cerebral;
• gât înțepenit;
• stări de iritabilitate sau confuzie.

Cum se diagnostichează sindromul Lemierre

Această afecțiune era destul de des întâlnită în rândul oamenilor până la descoperirea antibioticelor. Astfel, începând cu anii '60, antibioticele au reușit să o elimine aproape complet. Din acest motiv, sindromul Lemierre este numit adesea „boala uitată/dispărută”. 

Primul pas în diagnosticarea acestei afecțiuni constă în prelevarea unei probe de sânge, pentru descoperirea bacteriei. Mai apoi, medicul realizează o tomografie computerizată cu substanță de contrast(CT) sau face analize prin ultrasunete, pentru a vedea dacă există un cheag de sânge în vena jugulară internă. Urmează o eventuală radiografie toracică, pentru a se descoperi dacă infecția s-a răspândit sau nu la plămâni.

Cum se tratează sindromul Lemierre

Antibiotice

De îndată ce pacientul primește diagnosticul de sindrom Lemierre, acesta este tratat imediat cu antibiotic. Tratamentul poate include mai multe serii de antibiotice administrate de-a lungul mai multor săptămâni. Pentru un răspuns mai rapid la tratament, antibioticele sunt adesea administrate intravenos, în loc să fie luate, ca de obicei, pe cale orală.

Medicii specialiști vor prescrie antibioticele în funcție de tipul bacteriei care cauzează infecția. Tratarea sindromului Lemierre nu se face întotdeauna direct și simplu. Câteodată, această afecțiune apare din cauza unei bacterii nu foarte cunoscute, care poate declanșa alte tipuri de infecții. În astfel de cazuri, doctorii ar putea trata boala chiar și cu penicilină.

Intervenție chirurgicală

Cazurile avansate de sindrom Lemierre pot necesita o eventuală intervenție chirurgicală pentru golirea absceselor de puroi. Acestea pot apărea la nivelul gâtului, capului, plămânilor sau creierului.

Anticoagulante

Există cazuri în care anticoagulantele au jucat un rol-cheie în recuperarea totală după diagnosticul de sindrom Lemierre.

Astfel, oamenii care caută ajutor medical specializat au o rată de supraviețuire foarte mare. Ameliorarea simptomelor este vizibilă după câteva zile de tratament cu antibiotice. Recuperarea totală poate surveni în 3-6 săptămâni.