9 semne că durerea ta de stomac este gravă

9 semne că durerea ta de stomac este gravă

Alexandra Dragoi

Cu toții știm că salatele sunt foarte sănătoase pentru organismul uman. Totuși, o salată care nu conține cele mai indicate ingrediente, cum ar fi oul, spre exemplu, poate să îți provoace dureri abdominale severe. În alte cazuri, un cheesecake poate să cauzeze disconfort dacă ai intoleranță la lactoză. Însă, nu poți să-i reziști.

Cazurile cel mai întâlnite le reprezintă durerile de stomac care nu au o cauză anume. Prin urmare, specialiștii au identificat cele mai întâlnite simptome care ar trebui să te conducă direct în cabinetul unui medic. Ține cont de ele, pentru că pot deveni extrem de grave!

femeie care se tine cu mainile de stomac

Semne că durerea ta de stomac ar trebui să te trimită la medic!

  1. Dureri de stomac după ce mănânci fast-food

Dacă îți simți stomacul îngreunat după ce mănânci un hamburger, este foarte posibil să suferi o criză biliară. ”Femeile sunt mai predispuse să sufere afecțiuni ale vezicii biliare”, spune Hardeep Singh, gastroenterolog la spitalul St. Joseph din California. "Cel mai mare risc este să devii supraponderală” adaugă medicul. Primele dureri apar după 30-60 de minute și devin din ce în ce mai puternice.

dureri de stomac pentru o femeie

  1. Crampe urmate de diaree sau constipație

Crampele abdominale însoțite de diaree sau constipație pot fi primele simptome ale unui colon iritabil. ”Aceste afecțiuni sunt foarte des întâlnite. 15% din populația Statelor Unite ale Americii, în special femei,  suferă dureri abdominale la orice vârstă”, afirmă Singh pentru womansday.com. Trebuie să știi că sindromul colonului iritabil poate să fie tratat printr-o dietă adecvată și un stil de viață sănătos, lipsit de stres.

femeie in pat cu dureri de stomac

3. Dureri în zona dintre coaste

Dacă simți o presiune în zona intercostală, aproape de stomac, ar putea fi un semn că suferi de afecțiuni ale inimii. ”Acest diagnostic ar putea fi valabil dacă durerile sunt însoțite de o respirație îngreunată. Mulți oameni asociază aceste simptome cu indigestia. În timp ce unii cred că este vorba de o banală indigestie, riști ca, de fapt, să suferi de diabet sau de hipertensiune dacă nu mergi să ceri sfatul unui medic”, spune același doctor.

  1. Dureri în zona dreaptă a abdomenului

De cele mai multe ori astfel de dureri vin la pachet cu febra. Pe lângă temperatura crescută, stările de vomă, diareea sau constipația sunt simptomele care trebuie să îți dea de gândit că este momentul să mergi la un specialist. În majoritatea cazurilor, aceste simptome conduc la apendicită, iar o ruptură de apendice poate duce chiar și la deces.

abdomen de femeie cu dureri de stomac

  1. Dureri abdominale însoțite de greață

La pacienții vârstnici, durerile de stomac și stările de greață pot fi primele simptome ale unui atac cardiac, susține Robert Glatter, medic la spitalul de urgență din New York. Tot el adaugă faptul că ”un simplu EKG(electrocardiogramă) care indică câțiva markeri cardiaci, poate face diferența între viață și moarte”.

femeie in varsta cu dureri de stomac

  1. Dureri bruște de stomac

Atunci când apar dureri bruște de stomac, în special în cazul unor persoane cu istoric medical sau al celor care au suferit un ulcer, este recomandat să îți faci un set de analize. Acest semn este destul de întâlnit în cazul peritonitei.  Ea poate duce la șoc septic ca rezultat al contaminării în cavitatea abdominală, așa că ai grijă!

  1. Presiune în zona inferioară a abdomenului

Disconfortul din zona de jos a abdomenului poate anunța o posibilă ruptură ovariană. În cele mai multe cazuri, problema poate să fie tratată dacă te duci imediat la departamentul de urgențe.

  1. Simptome ”înțepături de cuțit”

Sigur îți este foarte cunoscută expresia ”simt ca înțepăturile de cuțit”. Aceste simptome însoțite de vărsături și febră pot fi semne că ai pietre la rinichi. O vizită la doctor te va lămuri dacă este cazul să bei multe ceaiuri ca să elimini pietrele sau vei ajunge la operație.

femeie pe pat cu dureri de stomac

  1. Dureri în partea stângă care se înrăutățesc când te miști

Astfel de simptome prevestesc, de regulă, o afecțiune care se traduce prin existența unor rupturi în unele zone ale colonului. Tratamentul cel mai des recomandat în astfel de situații este pe bază de antibiotice.

Ține neapărat cont de aceste semne și mergi la doctor de câte ori te confrunți cu dureri abdominale de tipul celor descrise de noi! Nu te juca cu sănătatea ta!

Surse foto: Istock

Articolul urmator
Semne că ești la o răscruce de drumuri și ce trebuie sa faci
Semne că ești la o răscruce de drumuri și ce trebuie sa faci
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?
Incepe quiz
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.