Semne că ai colesterolul mărit

Semne că ai colesterolul mărit

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Colesterolul este o substanță bogată în grăsimi produsă de ficat. Aceasta este vitală pentru formarea membranelor celulelor, a vitaminei D și a anumitor hormoni. Colesterolul nu se dizolvă în apă, așa că nu poate să se deplaseze prin corp fără ajutor. Lipoproteinele sunt cele care ajută la transportarea colesterolului prin sistemul sanguin și tocmai tipul acestora determină dacă în organismul tău ajunge un colesterol bun sau rău.

Există două tipuri de lipoproteine: cele care au o densitate mică, cunoscut sub numele de colesterol rău (LDL), și lipoproteinele cu o densitate mare, colesterolul benefic (sau bun), HDL. Lipoproteinele care au o densitate scăzută se pot depune pe vasele de sânge, ducând la dezvoltarea a numeroase probleme de sănătate, inclusiv atac de cord.

femeie care sufera de colesterol marit

Iată care sunt simptomele colesterolului mărit!

Colesterolul mărit nu are de obicei simptome. În majoritatea cazurilor, acesta doar provoacă boli grave. Aceste evenimente nefericite nu apar decât atunci când colesterolul ridicat duce la formarea unor blocaje în vene și artere. Circulația sângelui este blocată, ducând la complicații.

Un test de sânge este singura modalitate prin care îți poți da seama că ai colesterolul mărit. Dacă ai peste 240 de miligrame/decilitru, atunci ai colesterolul mare (LDL), conform healthline.com. Testul pentru colesterol trebuie efectuat o dată la 4-6 ani. Atunci când există un istoric în familie, acest test se face mult mai des. În cazul colesterolului moștenit, ca prime simptome veți observa pete galbene sub pielea feței sau mici umflături, în special în zona ochilor, conform healthline.com.

puncte albe sub ochi

Atunci când boala este avansată, pot apărea dureri în piept. Dacă vasele de sânge nu mai conduc sângele către inimă, este posibil să experiementezi dureri în piept sau alte simptome specifice bolilor arterelor coronare.

Durerile în piept mai pot fi însoțite și de stări de amețeală, oboseală cronică și probleme de respirație. De asemenea, complicațiile provocate de această afecțiune mai duce și la amorțirea extremităților, mâini și picioare reci, dureri de gât, maxilar, de spate sau în zona superioară a abdomentului, conform healthline.com.

În filmulețul de mai jos vei vedea exact care sunt simptomele colesterolului mărit.

Cauzele colesterolului mărit

Factori precum lipsa activitătii, obezitatea și dieta nesănătoasă duc la creșterea nivelului de colesterol rău. Totuși și factorii pe care nu îi poți controla pot crește riscul de a dezvolta această afecțiune. De exemplu, moștenirea genetică poate să împiedice eliminarea colesterolului rău (LDL) din sânge, iar ficatul tău poate să producă prea mult colesterol decât este necesar.

Dietă nesănătoasă

Grăsimile nesaturate care se găsesc în produse animale și grăsimile trans, așa cum se numesc cele care se regăsesc în produsele de patiserie pot să crească nivelul de colesterol.

Obezitate

Dacă ai un număr de kilograme peste cel normal, atunci riscul de a avea un colesterol mărit este mult mai crescut.

Circumferința taliei

Conform mayoclinic.org, riscul de a dezvolta această afecțiune este mult mai mare dacă ai mai mult de 102 cm în talie ca bărbat și 89 de centimetri ca femeie.

Sedentarism

Exercițiile fizice cresc producția de colesterol bun și o scade pe cea de colesterol rău.

Fumat

Fumatul afectează pereții vaselor de sânge, iar aceștia devin astfel mai predispuși la acumularea de depozite de grăsime. Țigările scad, de asemenea, și nivelul colesterolului benefic (HDL).

Diabet

Nivelul de zahăr ridicat din sânge contribuie la producția mai mare de colesterol rău, scăzând nivelul de colesterol bun. Diabetul afectează structura vaselor de sânge, iar grăsimile se acumulează mult mai rapid în interiorul acestora.

Diagnosticarea colesterolului mărit

De obicei, colesterolul mărit este diagnosticat printr-un test de sânge clasic. Totuși analiza lipoproteinelor este cel mai indicat tip de test, deoarece datorită acestuia poți vede care este nivelul de LDL, HDL, nivelul total de colesterol, dar și de trigliceride. Aflarea exactă a cantităților de lipoproteine îi va oferi indicații prețioase medicului asupra tratamentului de care ai nevoie.

Așadar, deși simptomele pot fi greu de detectat, este bine să acorzi atenție oricărei modificări a stării tale de sănătate. Testele pentru colesterol nu trebuie ignorate în acest sens, deoarece te pot scuti de complicațiile ce pot apărea din cauza bolii.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Superalimentul care nu trebuie să-ți lipsească din casă, potrivit doctorului Vlad Ciurea
Superalimentul care nu trebuie să-ți lipsească din casă, potrivit doctorului Vlad Ciurea
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?
Incepe quiz
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.