Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Cât costă testele pentru alergii în 2019 la stat versus la privat

Vineri, 16.08.2019
de Raluca Margean

Alergiile reprezintă reacții adverse ale organismului uman față de anumite substanțe (alergeni) din mediul înconjurător: acarieni, blana animalelor de companie, polenul, anumite alimente și medicamente. Pentru majoritatea oamenilor, acești alergeni sunt inofensivi, iar organismul lor nu are de suferit.

Însă, în cazul în care o persoană suferă de o alergie, organismul său poate reacționa destul de dur la contactul cu alergenii respectivi. Sistemul imunitar identifică alergenii drept substanțe dăunătoare și începe să producă anticorpi. Ca urmare a acestui fapt, organismul poate suferi tot felul de reacții adverse precum: inflamarea pielii, a sinusurilor, a căilor respiratorii sau a sistemului digestiv.

test alergologic preț

Gravitatea reacțiilor variază de la o persoană la alta, în unele cazuri fiind vorba despre iritații minore, iar în altele, despre reacții severe (șoc anafilactic). Cele mai multe alergii nu pot fi vindecate, însă există tratamente care pot ajuta la ameliorarea simptomelor.

Factori declanșatori ai alergiilor 

Alergii la înțepăturile de insecte sau la blana animalelor de companie - simptomele constau în înroșirea pielii, bufeuri, frisoane, mâncărime, dificultăți de respirație, astm.

Alergii la metale (de exemplu, la nichel) - cea mai frecventă reacție este dermatita de contact în zona în care produsul din nichel a intrat în contact cu pielea.

Alergii la medicamente (penicilină, aspirină, ibuprofen etc.) - reacțiile organismului pot consta în erupții cutanate sau probleme respiratorii și digestive severe.

Alergii la alimente (de exemplu, la ouă, lapte, alune, grâu etc.) - reacțiile pot consta în greață, vărsături, crampe abdominale, urticarie, amețeală, senzație de leșin, paloare.

Alte alergii (la praf, mucegai, polen) - reacțiile pot consta în strănut, lăcrimarea ochilor, erupții ale pielii și mâncărime.

Unele reacții sunt minore și pot fi trecute cu vederea de majoritatea persoanelor. De cele mai multe ori nici nu știm dacă avem vreo alergie sau nu până la efectuarea unui test alergologic.

Ce teste se fac pentru depistarea alergiilor

Testul cutanat este utilizat la scară largă pentru a identifica diversele tipuri de afecțiuni alergenice și se efectuează 3 moduri:

  • Testul prin înțepare (prick test). Acesta este cel mai utilizat test cutanat. Mici picături de extracte purificate de alergeni sunt introduse în suprafața pielii prin înțepare. Acest test este, de obicei, efectuat pentru a identifica alergii la polen, mucegai, blană de animale de companie, acarieni și alimente.
  • Testul intradermic (IDR). Extracte purificate de alergen sunt injectate în pielea brațului. Acest test este, de obicei, efectuat pentru a determina alergia la insecte sau la penicilină.
  • Patch test (test epicutanat). Acest test nu folosește ace. Un alergen este aplicat pe un plasture, care este apoi aplicat pe piele. Acest test se folosește pentru identificarea substanțelor care provoacă dermatita de contact (latex, medicamente, produse cosmetice, metale și rășini).

Testele de sânge, numite și teste alergen-specifice ale anticorpilor IgE, sunt recomandate pentru cei care din anumite motive nu ar trebui supuși unor teste cutanate. Deși testele de sânge pot fi la fel de precise ca testele cutanate, nu sunt efectuate la fel de des, deoarece acestea pot fi mult mai scumpe. 

Testul alergologic ALEX reprezintă noua generație de teste in vitro pentru alergiile de tip I (febra fânului, astmul, alergiile alimentare și alergiile la veninul insectelor). Cu un panel de mai mult de 280 de alergeni (extracte de alergeni și alergeni moleculari), completat de IgE total, ALEX poate acoperi peste 99% din necesitățile diagnosticului alergologic de rutină.

Prețul unui test alergologic: spital de stat vs clinici private

Prețul unui test alergologic diferă de la o clinică la alta, în funcție de tipul de test efectuat și de substanța alergenică ce trebuie identificată.

Prețul unui test alergologic la un spital de stat

De obicei, la spitalele de stat, testele standard de alergie nu se plătesc, dacă mergi cu o trimitere de la medicul de familie. Acesta este și cazul Spitalului de copii „Dr. Victor Gomoiu” din Capitală. Există însă și spitale care percep taxe pentru anumite teste alergologice, precum Spitalul Clinic Nicolae Malaxa din București - acesta percepe următoarele tarife pentru testele alergologice:

  • Test cutanat alergologic prick (set uzual de maximum 8 teste) - 120 de lei
  • Test cutanat alergologic la anestezice locale de uz stomatologic (fără vasoconstrictor ) - 100 de lei

Prețul unul test alergologic la clinicile private

La clinicile private, testele alergologice se plătesc, iar prețul diferă de la o clinică la alta.

La Spitalul Victor Babeș din București se efectuează mai multe teste alergologice, iar prețul lor diferă de la un caz la altul, astfel:

  • Test pentru determinarea activității diaminoxidazei serice - 200 de lei
  • Test pentru determinarea anticorpilor IgE specifici pentru venin de albină - 75 de lei
  • Test pentru determinarea anticorpilor IgE specifici pentru polen graminee amestec - 80 de lei
  • Test pentru determinarea anticorpilor IgE specifici pentru polen ierburi amestec - 80 de lei
  • Test pentru determinarea anticorpilor IgE specifici pentru praf de casă amestec - 100 de lei
  • Test cutanat prick cu set standard de alergeni: 1 test - 20 de lei, 10 teste - 200 de lei, 15 teste - 250 de lei, 20 de  teste - 300 de lei
  • Test Patch Screening - 300 de lei
  • Testul alergologic ALEX - 580 de lei

La Clinica Synevo, prețurile pentru testele alergologice sunt următoarele:

  • Test ALEX - 700 de lei
  • Test pentru determinarea activității diaminoxidazei serice - 165 de lei
  • Panel alergeni respiratori: 5 teste - 161 de lei
  • Alergeni–testul de degranulare a bazofilelor (BDT) - 595 de lei

Centrul SYNLAB efectuează mai multe teste alergologice, printre care amintim:

  • Test de intoleranță alimentară (NATGE) - 865 de lei
  • Test pentru determinarea activității diaminoxidazei- 125 de lei
  • Test pentru determinarea IgE specific panel 35 de alergeni alimentari, cu verificarea reacțiilor încrucișate cu Ac anti-CCD (FX5) - 245 de lei

Clinica Sante are următoarele prețuri pentru testele alergologice:

  • IgE specific alergeni recombinați pisică (felis domesticus) rFel d 1 (E94) - 98 de lei
  • Panel 20 de alergeni alimentari - 219 lei
  • Panel 20 de alergeni inhalatori - 219 lei
  • Panel de alergeni pediatric (27 de alergeni alimentari și inhalatori) - 240 de lei
  • Panel mixt de alergeni (28 de alergeni alimentari și inhalatori) - 240 de lei

Având în vedere că tot mai multe persoane suferă de alergii, este bine să mergi la medicul alergolog pentru un diagnostic corect. Netratate, alergiile pot provoca nenumărate neplăceri.

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!