Ce este melasma: cauze, simptome, tratament

Ce este melasma: cauze, simptome, tratament

Sorina Corneanu

Multe persoane se luptă cu ea, însă puține știu exact ceea ce le dă bătăi de cap și ce este melasma. Întâlnită în special în rândul femeilor, melasma reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția unei pigmentații maronii sub forma unor pete, la nivelul feței și a gâtului. Zonele cele mai expuse sunt fruntea, tâmplele și obrajii, însă deseori melasma apare și în jurul buzei superioare, potrivit Academiei Americane de Dermatologie.

Frecventă mai ales la persoanele cu tenul mai închis la culoare, melasma afectează ambele sexe, însă mai dese sunt cazurile în rândul femeilor, în perioada reproductivă.

ten cu pete

Cauzele apariției melasmei

În principal, cauza apariției melasmei se consideră a fi necunoscută. Totuși câțiva factori, precum predispoziția genetică, excesul de estrogen și progesteron, medicamentele utilizate în tratarea problemelor tiroidei, anumite cosmetice și, bineînțeles, expunerea îndelungată la soare, pot reprezenta cauze secundare declanșatoare.

Simptomele melasmei

În cele mai multe cazuri, femeile se prezintă la medic acuzând apariția treptată și progresivă a petelor, atunci când se discută despre administrarea de contraceptive orale sau despre existența unei sarcini.

Cei mai mulți pacienți prezintă pete maronii, însă acestea pot varia, în cazuri mai rare, de la cele negre până la cele care prezintă pigment albastru. Toate cazurile sunt asimptomatice iar principalul motiv pentru care cei afectați se prezintă la medic este teama apariției a ceva anormal, în zone foarte vizibile.

În cazul melasmei, se disting trei tipuri de distribuție facială: mandibular (apariția petelor la nivelul gâtului), malar (apariția petelor la nivelul gurii) și centro-facial (petele se regăsesc în obraji sau pe frunte).

Cum se stabilește diagnosticul de melasmă

Diagnosticul se va stabili strict în funcție de petele apărute - pe care pacientul le prezintă la control. Doar în cazuri speciale, când petele sunt însoțite de anumite simptome sau manifestări clinice inexplicabile și neexperimentate până atunci, se vor face examene suplimentare pentru verificarea glandei tiroide.

Cum poate fi prevenită melasma

Acum, că am aflat ce este melasma și care sunt cauzele apariției acesteia, ar fi ideal să ții cont de câteva măsuri de prevenție care să te țină departe de probleme:

  1. Evită utilizarea contraceptivelor sau alege-le doar ca variantă pe termen scurt.
  2. Folosește, pe cât posibil, produse cosmetice calitative, eventual bazate pe uleiuri  și extracte naturale, astfel încât să eviți maltratarea pielii cu toxine.
  3. Soarele e bun și sănătos, atâta vreme cât nu e exces. Așadar, bucură-te de el la orele potrivite și folosește cremă de protecție.

Tratamentul melasmei

În tratarea melasmei se recurge la substanțe cu acțiune de depigmentare, precum acidul azelaic sau hidrochinona. În cazuri mai ample se folosește peelingul. O opțiune pentru cei care vor rezultate mai rapide și mai puțin invazive este procedura laser. Pentru a se observa cât a pătruns în profunzime pigmentarea, este ideală examinarea cu lampa Wood, potrivit Dartmouth-Hitchcock Medical Center. 

Ultravioletele pot cauza peroxidarea lipidelor aflate în membrana celulară, fapt ce conduce, treptat, la producția în exces a radicalilor liberi, care stimulează melanocitele și, implicit, generează melanină, susținând hiperpigmentarea. Se recomandă cremele de protecție pe bază de blocanți fizici, precum oxidul de zinc sau dioxidul de titaniu.

În unele situații, în timpul tratamentului pot apărea pigmentări suplimentare. Totuși acest fapt nu ar trebui să fie îngrijorător și nici să împingă la stoparea administrării tratamentului, întrucât nu reprezintă decât un efect în procesul de vindecare.

Metode de tratament naturiste penru melasmă

Pentru persoanele care preferă tratamentele naturiste, există câteva soluții la îndemână pentru ameliorarea melasmei:

  1. Loțiune preparată acasă: două lingurițe de apă si două lingurițe de oțet de mere, amestecate împreună într-un pahar curat. Se clătește tenul cu soluția care a rezultat și se lasă să acționeze câteva minute. Cunoscut pentru proprietățile sale excelente de albire, oțetul de mere va acționa asupra petelor, făcându-le mai puțin vizibile, potrivit top10homeremedies.com
  2. Aloe vera – sau planta minune – poate fi un adjuvant excelent în procesul depigmentării. Fie sub formă de cremă, gel, ser sau extract pur din plantă – dacă îți permiți acest lux, aplicată direct pe zona afectată, aloe vera are efecte uimitoare.
  3. Masca din migdale și miere. Amestecă o lingură de migdale pasate cu o linguriță de miere până când vei obține un produs omogen și aplică pe zonele cu probleme. Bucură-te de mască aproximativ 20 de minute. Apoi clătește cu apă călduță. Repetă acest proces de cel puțin 3 ori pe săptămână.

Nu uita: pielea este cel mai mare organ al nostru și un factor esențial în transmiterea de mesaje ușor perceptibile, către interior. Deși i se acordă mai puțină atenție decât merită, aceasta este responsabilă pentru multe dintre alegerile noastre și este tratată destul de superficial. Să îți îngrijești pielea nu înseamnă să folosești creme scumpe, ci să o respecți și șă o ferești de factorii dăunători care o pot degrada.

Oferă-i soare atât cât e necesar și nu uita nici de vizita anuală la dermatolog. În cazul în care observi orice semn ciudat sau simptome care te pun pe gânduri, nu ignora și nu aștepta să treacă de la sine. Un diagnostic timpuriu - și corect -  îl poate oferi doar medicul de specialitate.

Melasma este tratabilă, însă numai într-un proces constant, de lungă durată, susținut în paralel de protejarea minuțioasă a pielii.

Pentru a urma corect pașii întreținerii și tratării tenului afectat de melasmă, îți oferim un tutorial util care să te sprijine oricând ai nevoie de noi ponturi de îngrijire.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Eczema urechii: cauze, simptome și tratament
Eczema urechii: cauze, simptome și tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.